VIDEO: Filmul accidentului de ieri de la Miclăuşeni. Două persoane şi-au pierdut viaţa
Eugen Damatar de 63 de ani si sotia Lucia de 60 circulau ieri spre Butea într-un Logan, dinspr (...)
citeste totmiercuri, 29.03.2023
Câteva întrebări pentru „arhitecţii” strategiei de dezvoltare. Cine a realizat sondajul şi câţi bani a primit pentru asta? Cine sunt cei 63 de reprezentanţi ai societăţii civile şi cum au fost aleşi? Dar cei 24 de oameni de afaceri? Există vreun respondent fără carnet de membru PNL? Dacă da, cine e el/ea? Câte consultări publice a organizat CJ Iaşi pentru realizarea strategiei şi cum le-a promovat/mediatizat? De ce ansambul folcloric „Constantin Arvinte” din subordinea CJ apare citat mai des în document decât termenul „digitalizare”?
Conducerea Consiliul Judeţean Iaşi a prezentat săptămâna trecută forma finală a „Strategiei de dezvoltare a judeţului Iaşi pentru perioada 2021-2027”. Vorba vine a prezentat, a remis un comunicat de presă, în care se anunţau direcţiile strategice ale judeţului. Pentru a descoperi documentul, ultimul lucru pe care să-l faci e să intri pe site-ul CJ. Cine are curajul să tasteze www.icc.ro se va teleporta în trecut, pe vremea când Pamela realiza ca moartea lui Bobby a fost doar un vis, sau invers. Site-ul nu e doar primitiv, ci şi întreţinut în bătaie de joc. Strategia de dezvoltare a judeţului Iaşi 2021 - 2027 nu apare în menu-ul de „Programe şi Strategii”, unde ultima actualizare datează din aprilie 2021. Cine vrea să descopere documentul trebuie să intre pe una dintre cele două pagini de Facebook ale vicelui CJ, Marius Dangă, să dea scroll până la postare în care liberalul anunţă finalizarea planului, apoi să caute link direct în comentarii. Dar răbdarea temerarilor va fi răsplătită. După îndelungi căutări ai în faţă jack-potul, ai prins „speciala”! Cele 777 de pagini ale Strategiei de Dezvoltare.
Care strategie e fireşte o înşiruire de clişee scrise în limbaj de lemn, de la dezvoltarea „industriilor creative, mai ales în domeniile cu potenţial digital ridicat”, la „dezvoltarea capacităţii administrative”, adică ultimele baliverne care pot fi promise de o administraţie din secolul 21, pe un site din secolul 20. Dar altceva atrage atenţia în acest document stufos. Încă de la început, se subliniază de n-şpe ori că strategia este rezultatul consultării publice, că documentul are „un puternic caracter participativ”. Cu alte cuvinte, nu vorbim despre viziunea unor politruci privind direcţiile strategice ale judeţului, ci despre aşteptările întregii comunităţi locale, desprinse din numeroase dezbateri cu partenerii sociali şi sondaje cât mai exhaustive.
Ba bine că nu. Strategia are la bază un mini-sondaj realizat pe un mini-eşantion, în care cei mai mulţi respondenţi provin din rândul marilor-birocraţi din CJ. Astfel, în cercetarea sociologică au fost prinşi 24 de oameni de afaceri, 63 de reprezentanţi ai societăţii civile, şi, atenţie, 175 de reprezentanţi ai instituţiilor publice. Cu alte cuvinte, strategia Iaşului, cu „puternic caracter participativ”, s-a construit în principal pe baza a ce visează conţopiştii de la Casa Pătrată. În aceste condiţii, concluziile sondajului n-au cum să surprindă: „respondenţii au o atitudine neutră faţă de corupţie”, sunt „foarte mulţumiţi de transportul în comun”, „utilizează web site-urile instituţiilor ca principală sursă de informare” şi susţin că Iaşul cultural are o nevoie primordială de „ansambluri folclorice”.
Interesant e că înfiinţarea de noi spitale nu apare ca prioritate în acest sondaj „strategic”, deşi, din ultimul barometrul PNL reieşea că doi din trei ieşeni visează la un Institut de boli cardio-vasculare. Ca un element de culoare, unul dintre dezideratele externe ale strategiei, impus de UE, se referă la „împuternicirea tuturor femeilor şi a fetelor” (sic), în vreme ce sondajul a fost realizat majoritar pe aşteptările bărbaţilor cu privire la viitorul Iaşului (cu 12% mai mulţi respondenţi de sex masculin). Şi un alt fapt amuzant. „Cercetătorii” care au realizat sondajul s-au arătat încântaţi de „ponderea ridicată a personalului cu studii postuniversitare ce activează în instituţiile publice”. Vezi Doamne, mare surpriză că politrucii PNL de la Casa Pătrată şi-au umplut sertarele cu diplome de doctorat.
În loc de concluzii, câteva întrebări pentru „arhitecţii” strategiei de dezvoltare. Cine a realizat sondajul şi câţi bani a primit pentru asta? Cine sunt cei 63 de reprezentanţi ai societăţii civile şi cum au fost aleşi? Dar cei 24 de oameni de afaceri? Există vreun respondent fără carnet de membru PNL? Dacă da, cine e el/ea? Câte consultări publice a organizat CJ Iaşi pentru realizarea strategiei şi cum le-a promovat/mediatizat? De ce ansambul folcloric „Constantin Arvinte” din subordinea CJ apare citat mai des în document decât termenul „digitalizare”?
Cuvinte cheie: + strategia de dezvoltare a Iasului, CJ Iasi
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Studiu de fezabilitate: şosea cu patru benzi de la ieşirea din Iaşi spre Sculeni
Câte carduri de energie s-au împărţit în Iaşi şI cum au fost folosite până acum
Donaţii de mii de euro: un ieşean a „îmbrăcat” zece echipe de juniori locale
La Iaşi se desfăşoară un concurs naţional pentru elevii cu deficienţe de auz
Un copil de patru luni, la un pas de moarte, adus cu elicopterul la Iași
600.000 lei de la Primărie pentru mai multe evenimente ale unor organizaţii private
Competitivitatea regională României în context european: cele 11 butoane roșii de pe tabloul de bord
Cum mai luptă statele europene cu inflaţia? Portugalia a redus la zero TVA-ul la alimentele de bază
Cine este Toni Greblă, noul preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente
Ministerul Sănătăţii anunţă că încep înscrierile pentru concursul de rezidenţiat din luna mai
Transformarea spațiilor: Cele mai bune materiale de suport pentru piatra decorativă (P)
MI5 este în alertă maximă. Ameninţarea internă din Irlanda de Nord evaluată la un nivel “sever”
VIDEO: Filmul accidentului de ieri de la Miclăuşeni. Două persoane şi-au pierdut viaţa
Un nou accident feroviar în România: O locomotivă care împingea un tren de marfă a deraiat
Mateusz Morawiecki, premierul Poloniei, a fost primit de preşedintele Iohannis la Palatul Cotroceni
The Guardian susţine că Putin pregăteşte Rusia pentru un "război veşnic" cu Occidentul
Matt Turner, portarul echipei SUA, a aflat pe teren sexul viitorului său copil
100 de oi au murit într-un incendiu izbucnit la o stână din Măcin
Fundaşul Ionuţ Nedelcearu are viroză respiratorie şi a părăsit cantonamentul de la Mogoşoaia
Bărbat, cercetat după ce a spart geamurile unei maşini parcate pe o stradă
Japonezul Ryota Murata, campion WBA la categoria mijlocie, se retrage din activitate la 37 de ani
Evaziune fiscală uriaşă în domeniul financiar: Percheziţii la cinci bănci din Franţa
Fii omul potrivit la locul potrivit, folosind o mașină de închiriat performantă! (P)
5 IDEI de cocktailuri pe care trebuie să le încerci și tu dacă ești în căutare de gusturi noi (P)
“Părerile despre viaţă ale motanului Murr” de E.T.A. Hoffmann
L-am întrebat pe robotul Ion cine va câştiga alegerile la Iaşi în 2024
Doamne fereşte: iaca, citiţi şi vă cruciţi, dragi alegători, cu cine negociază premarele!
Zece divorţuri în Copou. Unde au ajuns disponibilizaţii Politehnicii? Doar Knoflach nu are echipă
FIFA a mărit sumele alocate cluburilor care au jucători la Cupa Mondială
Locomotiva implicată în accidentul mortal de sâmbătă a ieşit din revizie în dimineaţa acelei zile
Lucian DÎRDALAPenultimul obstacol pentru Finlanda |
Florin CÎNTICDe ce scriu? |
Radu PĂRPĂUȚĂMeditaţie despre europubelă |
Alex VASILIUSpectacolele excelenţei muzicale la Iaşi (I) |
Doamne Maica Domnului: iaca, citiţi şi vă cruciţi şi azi, dragi alegători, cu cine negociază politic dom Costel! |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.