Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Strategia pentru drumuri începe cu lărgirea şoselei Iaşi-Lunca Cetăţuii

Consilierii judeţeni vor adopta la următoarea şedinţă lista celor 28 de drumuri pe care se vor face lucrări de modernizare în următorii 6 ani.

GALERIE
drumuri judetene1
  • drumuri judetene1
- +

Strategia de dezvoltare şi modernizare a drumurilor judeţene a primit, ieri, ultimele retuşuri înainte să intre, miercuri, în dezbaterea plenului Consiliului Judeţean. Şefii judeţului, împreună cu cei ai ApaVital, Direcţiilor Regională, respectiv Judeţeană de Drumuri şi Poduri, liderii grupurilor politice din CJ şi primari au făcut ultimele observaţii la lista obiectivelor de făcut în ceea ce priveşte infrastructura rutieră.

Preşedintele CJ a amintit că bugetul destinat drumurilor judeţene în acest an este de 377 de milioane de lei, "din toate sursele de finanţare". În ce priveşte priorităţile urmărite prin adoptarea strategiei, acestea sunt legarea tuturor comunelor la municipiul reşedinţă prin drumuri judeţene sau naţionale şi punctele de racordare la Autostrada Ungheni-Iaşi-Moţca (-Tg. Neamţ-Tg. Mureş). De asemenea, "să nu mai avem drumuri de pământ în judeţ", a mai spus Costel Alexe.

Strategia conţine 26 de segmente de drum propuse pentru modernizare, în total 333 km, şi două pentru reabilitare. Acestea din urmă sunt DJ 248, de la intersecţia cu Centura Iaşi până la limita cu judeţul Vaslui (prin Dumbrava, Grajduri şi Scânteia), şi DJ 208, prin Mirceşti-Hălăuceşti-Luncaşi-Cozmeşti-Stolniceni Prăjescu-Valea Seacă-Heci-Lespezi-Buda.

Drumul spre Vaslui, DJ 248, va avea patru benzi, faţă de câte are acum de la ieşirea din municipiul Iaşi până la intersecţia cu şoseaua de centură. Întrebat ulterior cum va fi extinsă platforma drumului, directorul DJADP a precizat că vor dispărea şanţurile de scurgere a apei pluviale – care vor fi sub dale – şi va fi optimizat traseul trotuarelor. Vor fi şi câteva exproprieri, de mică amploare, a adăugat Ciprian Ciucan. Este vorba de segmentul în lungime de 3,3 km, mai mereu aglomerat, îndeosebi pe parcursul anului şcolar.

Costul dublării numărului de benzi va fi stabilit în urma realizării studiului de fezabilitate, dar directorul Direcţiei drumurilor judeţene a estimat deja suma totală a investiţiei în cei 333 km de drum la 290 de milioane de euro – 240 de milioane pentru modernizare şi 50 de milioane, costul estimat al realizării Centurii de trafic uşor (73 km).

Între cele 26 de segmente de drum judeţean vizate se află câteva care vor asigura conexiunile între rute mai circulate. Astfel, 6 km de drum construit vor lega Axa 1 strategică Iaşi-Suceava de E583/DN28 între Potângeni (lângă Movileni) şi Româneşti-Podu Iloaiei. De asemenea, 10,4 km pe DJ 282A vor face legătura între Popricani şi Larga Jijia Popricani, iar de la Breazu se va putea ajunge la DN 24 între Vânători şi Cârlig (4 km).

Cel mai mare proiect din "lista celor 26" va uni DN 24, de lângă Şerbeşti, cu DN 28, în Bohotin, şi DJ 249, la Grozeşti, pe malul Prutului, prin Dolheşti-Moşna (30,8 km). Cel mai mic măsoară doar 1,5 km, pe DJ 208I, între Blăgeşti (pe DN 28A) şi Vânători (pe DJ 208N).

Cât priveşte drumurile naţionale, directorul Regionalei Iaşi a menţionate cele două mari proiecte aflate în derulare, A7 şi A8, şi schiţa centurii care va ocoli municipiul pe la sud-est. Dănuţ Pilă a amintit că vechiul traseu, prin bd. Poitiers-str. Trei Fântâni, a devenit în cea mai mare parte urban şi nu se mai pretează ca variantă ocolitoare. Totodată, stabilirea exactă a traseului A8 va clarifica şi soluţiile pentru ocolirea punctelor aglomerate Leţcani, Podu Iloaiei, Tg. Frumos şi Paşcani.

Ulterior, directorul Regionalei ne-a precizat că s-a încheiat campania de asfaltare între Podu Iloaiei şi Valea Lupului şi că acum se fac marcajele în funcţiile de condiţiile meteo. Dacă lucrările la podul peste Siret de la Şcheia sunt în toi, cele de lărgire a podului de la Sârca rămân în plan pentru vara aceasta, ne-a mai spus Dănuţ Pilă.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri