Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Strică la sănătate, dar fac bine dinţilor

GALERIE
ciocolata, friptura
  • ciocolata, friptura
- +

Până la urmă, se pare că nu tot ceea ce ne dorim să mâncăm are un efect negativ asupra sănătăţii. Mai exact, unele alimente, pe care, de obicei, le considerăm a fi nesănătoase şi pe care încercăm să le evităm, ne pot aduce beneficii.

Iată 3 alimente pe care studiile le-au indicat ca fiind benefice pentru sănătatea dinţilor:

1. Friptura

Potrivit specialiştilor de la American Dental Association, fosforul din friptură protejează smalţul dintelui. „În plus, carnea roşie presupune mestecatul constant, ceea ce ajută la menţinerea gingiilor puternice şi sănătoase”, a declarat  Irwin Smigel. Această constatare este susţinut şi de un studiu realizat în Germania anul acesta şi care indica că cu cât mestecăm mai mult, cu atât vom avea dinţi mai curaţi să mai rezistenţi, scrie descopera.ro

2. Ciocolata

În ciuda a ceea ce sunteţi tentaţi să credeţi, ciocolata neagră are efect de albire a dinţilor. Taninul (un antioxidant ce se găseşte în cacao), împiedică bacteriile să se lipească de dinţi şi neutralizează microorganismele care cauzează respiraţia urât mirositoare.

În acelaşi timp, ciocolata amăruie conţine şi compusul chimic numit teobromină, care poate întări smalţul dinţilor, dându-le o rezistenţă mai mare. Aşadar, pentru a beneficia de aceste proprietăţi ale ciocolatei, căutaţi să mâncaţi batoanele care au cel puţin 70% cacao. 

3. Brânza

Brânza ne poate ajuta dinţii mai mult decât am crede. Pe lângă faptul că ea conţine calciul necesar pentru sănătatea dinţilor, brânza mai are şi un alt rol important de protejare. 

Într-un studiu realizat pe 68 de indivizi, care nu s-au spălat pe dinţi timp de 48 de ore, s-a constatat o porţie de brânză are rolul de a creşte pH-ul din gură la un nivel aproape perfect, similar cu cel atins în urma spălării dinţilor.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri