Strigătul de revoltă al unui scriitor ieșean. „De ce a dispărut cu totul roata de rezervă la mașinile noi?”

Până acum vreo 6 ani nu aveam telefon smart. Eram singurul care umbla cu un telefon cu butoane. Mi se părea mult mai practic decât fițoasele alea cu touchscreen. Era mai mic, bateria ținea mai mult timp, ajungeam mai ușor la agendă, scriam mai ușor mesaje, așa vedeam eu lucrurile. Să am ditamai televizorul în buzunar mi se părea o opțiune imposibilă și absurdă. Chiar am câștigat la un concurs odată un iphone, spre surprinderea mea și invidia prietenilor, dar l-am vândut a doua zi pe o sumă frumușică. Era atât de căutat, că am reușit cu greu să refuz cumpărătorii să vină la mine acasă la 12 noaptea. Eu nu înțelegeam de ce era atâta tevatură, un telefon smart era pentru mine doar o bătaie de cap inutilă, mult zgomot pentru nimic.

Dar după un timp, „device”-ul meu perfect, dar înapoiat, începea să dea semne de oboseală. Un buton funcționa din ce în ce mai greu și începuse să arate de-a dreptul jenant, dar nu renunțam la el. La un moment dat butonul respectiv s-a stricat de tot, dar reușeam să mă descurc fără el. În paralel am început să caut altul. Conștientizam că trebuia să trec un prag, dar nu eram încă pregătit așa că mă țineam cu dinții de ce mai rămânea întreg. Dacă trebuia să schimb, voiam tot ceva la fel. Dar nu era nimic convenabil, toate păreau niște struțo-camile, prea mari, prea complicate. Mă simțeam ca ultimul dinozaur care mai folosea așa ceva.

Coincidența face că, pentru a doua oară, am primit gratis un alt telefon, de data asta pe Android. Nu mai era mare afacere să îl vând așa că am zis să mă joc un pic cu el să văd ce iese. Și încetul cu încetul s-a lipit de mine. M-am convertit. Ba chiar aveam cel mai tare telefon din casă, chinezăria era dată dracului. Poze, filme, mesaje, Internet, era o nebunie. Cu ocazia asta am renunțat și la aparatul foto pe care îl căram cu noi prin călătorii. Altă pierdere, altă convertire.

Până acum am schimbat mai multe telefoane, unul mai bun decât cel dinainte, niciodată mai slab. Și zilele trecute m-am întrebat daca m-aș mai putea întoarce la cărămida mea cu butoane, ori ceva asemănător. Răspunsul este, evident, un mare NU. Evoluția în direcția asta este ireversibilă, doar dacă mă mai silește cineva cu pistolul la tâmplă, mai renunț la smart, altfel nu. Recunosc avantajele simplității, greutății reduse, durabilității bateriei, dar astea toate pălesc în fața uriașelor avantaje din partea competitorului modern. Cred că adevărul ăsta e valabil cu toate, deși nimic nu e perfect, unele avantaje se pierd, însă se găsesc altele noi și mai numeroase. Și va exista mereu un regret pentru ce este pierdut, iar încercarea de a recupera ori integra ce e vechi cu ce e nou este imposibilă. Nu poți avea un telefon smart, de pildă, cu ecran util, dar și butoane, baterie durabilă, mărime potrivită pentru buzunar.

Iar această cursă spre înainte se întâmplă chiar dacă unele caracteristici așa-zis evoluate sunt de-a dreptul enervante. Eu, de exemplu, nu înțeleg de ce unii producători de mașini au renunțat la frâna de mână clasică și au înlocuit-o cu un sistem electronic cu buton. De ce să schimbi un lucru bun, util, dovedit ca fiind folositor și la îndemână, cu unul care stârnește atâta frustrare? Butonul nu îl poți regla în intensitate, nu este atât de rapid, sunt mai multe componente care se pot defecta ușor și multe altele. Se plictiseau oare inginerii și proiectanții, ori i-a silit producătorul să scoată neapărat ceva nou?

Și se poate și mai rău. O minte diabolică, altfel nu pot să-i spun, s-a gândit ca în locul mânerului clasic și atât de potrivit al frânei de mână să pună o altă pedală (!!), undeva în stânga sus. Cine naiba se gândește la o pedală atunci când are nevoie de o frână de urgență DE MÂNĂ?!!

Sau de ce trebuie să încălzești mașina în interior printr-un calorifer separat când ai atâta căldură de la motor care poate fi direcționată foarte ușor în habitaclu? Orice lucru nou, în plus, vine cu marele dezavantaj că se poate strica, adăugând un punct în plus, cel puțin, la celelalte puncte deja existente. Fă, domnule, cât mai simplu, ce aveți cu simplitatea?

La fel se întâmplă și cu geamurile electrice în locul celor cu manivelă sau rabatarea electrică a scaunelor versus cea manuală.

De ce a dispărut cu totul roata de rezervă la unele mașini noi? Nu mai au nici cric, nimic, doar un spray pe care poți să îl pulverizezi în cauciucul spart să te țină până la următoarea vulcanizare. Dar dacă ești în deșert, pe drumuri de munte, sau nu ai vulcanizare decât în orașul vecin?

De fiecare dată mă enervez când trebuie să deschid un portbagaj cu buton acționat electric. Parcă sunt la un interviu… Ce era așa rău, inestetic sau ineficient în butonul manual? Acum, dacă deconectezi bacteria de la mașină, nimic nu mai funcționează. Nu mai poți ridica ori coborî geamurile, nu mai poți rabata scaunele, nu mai poți deschide portbagajul și multe altele. Pentru ce? De dragul evoluției? De ce trebuie să ne complicăm atât de mult?

E o competiție a inovației la scară planetară care a ajuns aproape ca o cursă nebună și absurdă. Trebuie neapărat să ieși cu ceva nou ca să fii luat în seamă. Noutatea este obligatorie, evoluția este obligatorie, doar că de multe ori aceasta din urmă devine involuție.

În mediul online, nici nu mai vorbesc, se schimbă/actualizează aplicațiile o dată la câteva luni. Înainte Facebook-ul era mai simplu, mai practic, dar acum, dacă încerci să postezi ceva trebuie să dai o sută de click-uri de aprobare ori dezaprobare. Din nou întreb: pentru ce? Dacă un lucru funcționează, de ce să îl repari, de ce să îl schimbi? Doar de dragul schimbării?

Ne mai putem întoarce acum la funcțiile manuale, la simplitate? Cu siguranță nu. N-ai să mai găsești nicăieri o mașină cu manivelă pentru geamuri, buton manual pentru portbagaj, sau cu roată de rezervă clasică. Dacă vrei să nu evoluezi, să stai pe loc, nu poți, înghiți în sec, privești înainte și te adaptezi. Asta ai vrut, asta ai primit!

Briscan Zara este scriitor și publicist

Publicitate și alte recomandări video