Strigoiul Tovarășului (I)

Ai zice, după 35 de ani de la asasinarea Mărețului Conducător că uitarea s-a așternut, pacificatoare, pe glorioasele sale fapte de arme când lupta neînfricat cu regimul burghezo-moșieresc, cu dușmanii infiltrați în partid, cu țăranii care nu voiau să intre la Colectivă (și pe care, viteaz, i-a împușcat cu mâna lui, în 1957, la Vadu Roșca) sau când plesnea biciul Securității pe spinarea slugilor din CEPex și C.C. ca să nu îndrăznească să comploteze, „cu hiclenie”, împotriva-i. De poporul pus cu botul pe labe și păzit de „gardienii revoluției” nu mai amintesc. Mi-a venit însă în minte, ca om care am trăit în „Epoca de Aur”ⁱ, că încep cam multe lucruri să semene cu acele timpuri nevrednice. S-ar zice că strigoiul ne bântuie încă și că ne-am putea apuca de ascuțit țărușii cei mai eficienți pentru uitare: documentele istorice. Nu de alta, dar poate reușim să evităm revenirea în forță a câtorva jaloane ale comunismului „biruitor”. Ca spre exemplu:

Analfabetismul conducătorilor. Se spunea despre Ceaușescu, în anii 80, că „a terminat dreptul”. După care era specificat, suav, că „pentru stângul nu a mai avut vreme că a fost racolat de Cominternul sovietic!”. Oameni pizmași! De fapt, nu se știa decât despre activitatea revoluționară a Tovarășului, după cele patru clase primare de la Scornicești. Orice altă informație oficială, credibilă, fusese ascunsă în tainițele Partidului Comunist Român, clasificată ca „secret de stat”. Din fericire, statul comunist era un stat birocratic, unde dosarele, chiar cele secrete, nu s-au pierdut (așa cum a fost cazul cu guvernele postdecembriste care au șters orice urmă arhivistică a năzdrăvăniilor făcute!). Astfel încât, astăzi, la Arhivele Naționale ale României, SANIC, în Fondul Comitetului Central al P.C.R., Secțiunea Cadre, găsim dosarul C/2050 aparținând chiar primului om în stat de atunci. Cum despre Ceaușescu au circulat o mulțime de povești și legende, apelul la sursele nemijlocite, la documentele originale nu poate fi decât salutar și igienic pentru orice istoric onest. Acest demers ar putea avea, sperăm, și oarece efecte de dezvrăjire pentru cei mai slabi de înger și de creier.

Dosarul de cadre al oricărui comunist cuprindea o fișă cu datele biografice esențiale și o autobiografie, scrisă olograf în fața cadristului recrutor. Cu asta începe orice dosar de intrare în partid, din 1945 până în 1989. Iată ce scria Titanul în autobiografia (transcrisă cu acuratețe și cu minime completări în croșete, care-mi aparțin) care însoțește fișa de deschidere, datată 9 februarie 1945:

„Ceauşescu Niculae

Mam născut în 1918 Ianuoare 26 în Comuna Scorniceşti jud. Olt. Părinţii sunt agricultori şi se ocupă cu plugărie au cam 10 hect pământ pot fi socotiţi mijloc[ași].

Tata a fost liberal. La vârsta de 11 ani am venit la Bucureşti şi-am intrat ucenic la cismărie.

Ca ucenic am intrat în legătură cu tineretul sindical de pe lângă sindicatul Ciocanul.

În 1933 Noembre am devenit membru al U.T.C.

În 1934 am fost atras în Comitetul raional din Negru unde am lucrat până în Agust când am fost dat să muncesc de Comitetul în mişcarea Antifaşcistă. Am făcut parte din Comitetul Naţional antifaşcist şi în Comitetul Central al Tineretului Antifaşcist.

Am lucrat cu Matei Socor. Moisesc[u] şi alţi.

Am fost arestat de mai multe ori în acest timp dar am fost imediat pus în libertate.

În 1935 Ianuoare am luat parte la Conferinţa Comitet Judeţean al U.T.C. După conferinţă am fost oprit de agentul Guşe. La mine sa găsit chitanţa de închiriere a casei unde sa ţinut conferinţa şi un carnet cu unele notiţe pe care îl uitase acolo Ofelia Manole şi i-l luasem să-il dau. Am reuşit pe drum să fug. În Februoare am fost trimis în Oltenia ca instructor. Am lucrat acolo cu Estera Radoşoveschi care era conducătoarea regiuni. După arestarea ei în iulie 1935 am rămas eu cu conducerea regiuni până în Decembrie 1935. dela În decembrie 1935 am fost trimes ca conducător al Regionalei Prahova, în Ianuar 1936 am fost arestat, find dat de un provocator Olteanu. În proces am fost 19 inşi printre Iubu Petre şi Tarnovschi Vladimir un polonez. Nam dat nicio declaraţie privitor la munca mea sau a altora nici că sunt venit cu scopuri de org[anizare]. Procesul sa judecat la Braşovşi am fost cond[amnat] 2 ani şi 6 luni. Închisoa am executat la Doftana. La Braşov în 1936 am fost încadrat în partid.

La Doftana am fost încadrat în celula de partid şi am fost pus la diferite munci de răspundere organizatorice.

În 1938 Agust cu ocazia încercări de provocare am fost sanţionat cu un o observaţie pentru lipsă de vigilenţă.

Mam eliberat în decembrie 1938. Am luat imediat legătură cu Apan Popa Emil şi cu [indescifrabil] David Constantin. Am fost dat să lucrez la tineret în Comisia judeţean care se ocupă cu tineretul.

În primăvară am fost dat în Comisia Centrală a Tineretului unde am lucrat cu Taşcă şi a luat parte la Conferinţa din Septembri 1939 a tineretului unde am făcut raportul asupra problemelor tineretului şi am propus reorganiz unei org revolţ a tineretului şi creiare unui Front Patriotic al Tineretului. Prima propunere a fost însă atunci respinsă de Foriş reprez CC al Partidului.

În Agust În iunie-iulie am fost o lună la o şcoală de cadre împreună cu încă 5 tov. Problema principală care a fost prelucrată a fost istoria partidului bolşevic.

În Noembre 1939 sa organizat U.T.C. Am fost dat în pus în Comitetul central al U.T.C.. Împreună cu Taşcă şi Miron Const[antinescu] şi mai târziu şi alţi. Am muncit aici până în Iulie 1940 când am fost arestat. Arestarea se datoreşte lipsei de vigilenţă şi de conspiraţie din partea mea, eu eram condamnat 3 ani în lipsă şi cu toate acestea umblam ziua pe stradă şi chiar în diferite case compromise.

La prefectură n’am dat nicio declaraţie după câteva zile am fost trimes la Consiliu de război şi de acolo la închisoare Jilava, unde am stat până în Februarie 1942.

În timpul şederi la Jilava obţinând posibilitatea să merg la Spitalu militar pentru repara danturi am făcut o mare greşală mergând împreună cu o tov. la o casă tehnică care erau nişte cunoscuţi ai noştri.

În 1942 februarie am fost trimis la închisoare Caransebeş. Aici am fost sanţionat cu un vot de blam pentru greşală menţionată mai sus. În Agust 1943 mam eliberat ş-am fost trimes în lagăr unde am stat până în Agust 1944.

Mam eliberat pe la 5 Agust cu ocazia unei comisi de eliberări. Am fost eliberat în urma sforţărilo depuse pentru ca să ne eliberăm cât mai mulţi.

Am Amişit împreună cu Popa şi Prioteasa Grigore. Am găsit după câteva zile legătu[ra] cu mişca[area] prin Pătraşcanu, dar n’am fost încă puşi niciunul la muncă până la 23 Agust.

După 23 Agust am fost dat să muncesc la tineret” (f.14-16).

Este aici, o descriere directă, de la sursă, a activității celui care, pe 30 august 1944 primise sarcina să întâmpine, împreună cu tov. P.Constantinescu-Iași și Gh. Apostol, tancurile sovietice „eliberatoare” care intrau în București. Tot arhivele ne arată că remarca referitoare la studii din debutul acestui articol e falsă. Tovarășul, la fel ca emulii săi de azi în care s-a întrupat vremelnic, avea chiar doctorat în științe economice. (Continuarea în ediția din 5 februarie a Ziarului de Iași)

 

ⁱSintagmă revenită premonitoriu în gura lui Donald Trump, la început de domnie

 

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naționale, Filiala Iași și scriitor

Publicitate și alte recomandări video