Iașul, în urma Botoșaniului sau Bârladului. Cum era Moldova organizată teritorial acum 200 de ani?

Dacă anul 1859, ce delimitează la partea superioară intervalul, reprezintă un reper istoric foarte clar – Unirea principatelor, ce poate fi asimilată şi cu încetarea existenţei structurii teritoriale statale a Moldovei, 1774, deşi poate fi interpretat ca anul unei contracţii majore a statului moldovenesc aflat sub suzeranitate otomană, prin pierderea teritoriului de nord-vest (ce va fi redenumit după câteva decenii Bucovina) în favoarea Imperiului Austriac, a fost ales din perspectiva statistică – e anul celei mai vechi catagrafii păstrate până în prezent.

Până la acest moment, statul moldovenesc mai făcuse obiectul unor replieri însemnate, începând cu finalul secolului al XV-lea (1484, când Cetatea Albă şi Chilia intră sub controlul teritorial direct al otomanilor) şi până în 1538 (cedarea Tighinei – tot în favoarea otomanilor), ce impune un relativ status-quo în ceea ce priveşte limita teritorială sud-estică cu Imperiul Otoman pentru aproape 3 secole. Ultima contracţie semnificativă are loc în 1712, când turcii preiau într-o manieră directă şi administrarea ţinutului Hotinului, ce devine raia.

1. Contextul teritorial

Pacea de la Küçüc Kainargi din 1774 reprezintă debutul unei alte perioade de turbulenţe majore la nivelul limitelor politice ale Moldovei, de data aceasta indusă de ciocnirea intereselor a trei mari imperii (Austriac, Rus şi Otoman); primele două se aflau în plină ascensiune teritorială şi politică, iar cel de-al treilea în defensivă. Replierea Imperiului Otoman a atras după sine şi destructurarea spaţiului moldovenesc. Perioada chiar începe cu o contracţie majoră a teritoriului Moldovei, în urma tratatului mai sus menţionat – pierderea unui teritoriu vast şi bine populat, parte a nucleului statal. Mai mult chiar, în proiectul austriac de reteritorializare a acestui areal, noile autorităţi vor impune şi o nouă denumire – Bucovina.

Descompunerea teritoriului continuă cu pierderea, de data aceasta în favoarea Imperiului Rus, a estului Moldovei în 1812, în urma tratatului de la Bucureşti. Noua configuraţie politică a Moldovei a indus evoluţia separată a celor trei fragmente ale reţelei urbane. Fiecare stat a imprimat o anumită politică de organizare teritorială, ceea ce a dus la crearea în final, a trei sisteme de aşezări distincte.

Ultimul reper important din această perioadă e finalul Războiului Crimeei, ce a implicat forţe militare la nivel continental: ale Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei, ale celui de-al doilea Imperiu Francez, ale Regatului Sardiniei și ale Imperiului Otoman, pe de o parte, şi Imperiul Rus, pe de altă parte. În 1856, în urma războiului, i se atribuie Moldovei: Cahulul, Bolgradul şi ţinutul Ismailului.

2. De la sistemul urban de tip „arhipelag” la sistemul christallerian

În ciuda „bilanţului” teritorial negativ pentru Moldova, vom asista la o dezvoltare importantă a relaţiilor intra- şi extra-teritoriale ale diverselor structuri componente ale statului moldovenesc. În doar 85 de ani structurile teritoriale de tip medieval ale statului, calate pe o reţea urbană rară, slab ierarhizată şi slab interconectată, de tip „arhipelag”, evoluează către un sistem urban de tip christallerian (de la geograful german W. Christaller), ce evoluează conform modelului „locurilor centrale”. Într-o manieră simplificată, putem privi acest model ca o suită de centralităţi (oraşe) ce se ordonează trans-scalar: cele de importanţă locală tind să se agrege în clustere, subordonându-se unor localităţi urbane de talie mai importantă şi mai bine situate în raport cu geometria relaţiilor spaţiale. Acestea din urmă se subordonează unor centralităţi superioare, ce au capacitatea de a insera organizările teritoriale spaţiale obţinute la scări extra-teritoriale (transnaţionale, continentale şi până la scara globală).

Ceea ce aduce nou această perioadă în organizarea spaţială a sistemului urban moldovenesc, privit ca armătură a sistemului teritorial statal, e apariţia nivelului sau chiar a nivelurilor urbane intermediare. Oraşele aparţinătoare acestor niveluri s-au selectat din masa vechilor târguri medievale mai bine situate în raport cu principalele căi de comunicaţii ale vremii, în contextul unei reţele de aşezări urbane din ce în ce mai dense.

Din perspectiva numărului de aşezări urbane din Moldova dintre Carpaţii Orientali şi Prut, fără partea bucovineană a vechiului ţinut al Sucevei, dar cu arealul Herţei (numitorul teritorial comun al perioadei 1774-1859), asistăm la o creştere importantă: de la 18 oraşe – în 1774, la 26 – în 1803, 40 – în 1832 şi 67 – în 1859.

Comerţul, care rămâne principala activitate urbană, generează o veritabilă ierarhie. Pe lângă Iaşi, oraşul primat al statului moldovean, se dezvoltă în această perioadă în partea de nord Botoşanii – hubul principal al micului stat cu zona central-europeană, şi ceva mai târziu oraşele importante ale sudului – Galaţi, ce beneficiază după 1829 şi de o activitate portuară în creştere sau Bârlad. Tot în această perioadă se dezvoltă şi alte activităţi economice non-agricole, precum cele productive (meşteşugurile), ce discriminează din ce în ce mai evident oraşele situate pe palierele intermediare. Din această perspectivă, conform catagrafiilor anterioare anului 1832, Botoşanii aveau o structură mai favorabilă a populaţiei ocupate în această zonă decât Iaşul, unde meşterii din prima stare erau mai numeroşi decât cei din Capitala Moldovei. Chiar şi unele servicii ce vor deveni definitorii pentru ierarhia urbană a etapelor viitoare, precum cel de învăţământ sau de sănătate, au început să joace un rol important din perspectiva funcţională a oraşelor intermediare. De exemplu, primele spitale din aceste oraşe apar la Botoşani (1817 – spitalul israelit şi 1838 – Spitalul Mavromati), la Galaţi – în 1836 şi la Bârlad – în 1838. Până la finalul perioadei, apar aşezăminte spitaliceşti şi în oraşe mai puţin însemnate: Târgu Neamţ (1852), Hârlău (1854) sau Fălticeni (1857). (Pe data viitoare)

George Țurcănașu este lector doctor la Departamentul Geografie din cadrul Facultății de Geografie și Geologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Publicitate și alte recomandări video