anunturi
grandchef
Bolta rece
anunturi
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional
anunturi

Accident cu trei victime cu un Fiat care s-a dezmembrat complet

Studenta care a murit joi noaptea în accidentul de la Bălţaţi mergea la ziua mamei

GALERIE
accident
  • accident
- +

O studentă de la o universitate din Iaşi şi-a pierdut viaţa joi noaptea, într-un cumplit accident care a avut loc în interiorul localităţii Bălţaţi, în timp ce se grăbea să ajungă la ziua mamei sale. Tânăra în vârstă de 21 de ani mergea acasă la părinţi, în comuna Trifeşti, din judeţul Neamţ.

Mădălina Cosmina Damian se afla la volanul unui autoturism Fiat Punto, iar în dreapta sa se afla prietena ei cea mai bună, colegă de facultate, Mădălina Ionela Ioniţă. Cele două erau studente în anul doi, la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV). Din primele cercetări făcute de poliţişti, se pare că tânăra a intrat cu viteză într-o curbă uşoară la stânga, a derapat pe asfaltul pe care se afla mâzgă, a intrat pe contrasens şi s-a izbit violent, frontal, de o autoutilitară care circula în sensul opus.

Fata aflată la volan nu a avut nicio şansă, decedând pe loc în urma impactului. Colega ei, Mădălina Ioniţă a fost transportată la spital de un echipaj SMURD, ca şi şoferul autoutilitarei, Ionuţ Daniel Caluschi. Poliţiştii au precizat că în acest caz a fost deschis un dosar penal. “Şoferiţa unui autoturism Fiat în vârstă de 22 de ani, din judeţul Neamţ, care se deplasa dinspre Iaşi către Târgu Frumos, a derapat pe carosabilul umed într-o curbă uşoară, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă regulamentar de Ionuţ Daniel C., în vârstă de 29 de ani, din municipiul Botoşani. Şoferul autoutilitarei nu consumase alcool. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă”, a precizat Anca Vîjiac, din cadrul Poliţiei.

Accidentul a avut loc la ora 23.10, iar poliţiştii şi pompierii de la descarcerare au avut în faţă o privelişte cumplită. În urma coliziunii între cele două maşini, autoutilitara şi-a continuat deplasarea şi a mai parcurs încă 50 de metri, înainte să se izbească de un mal de pământ. Fiat-ul în schimb s-a dezintegrat la propriu. Motorul şi piese din maşină au “zburat” pe stradă, bucăţi din maşină întinzându-se pe zeci de metri. Poliţiştii au redirecţionat traficul timp de două ore, pe o străduţă paralelă cu drumul european.

Primarul din comuna Trifeşti a spus că, în momentul în care a avut loc accidentul, tânăra se îndrepta spre casă, unde urma să serbeze onomastica mamei sale. “Ştiu că a murit, era o fată deosebită. Ştiu că trebuia să vină acasă la ziua mamei. Tatăl ei lucrează la CFR, iar mama are o afacere. Nu pot decât să îmi exprim condoleanţe pentru familia îndoliată”, a spus Vasile Duminică, primarul comunei Trifeşti.

Pasagera din dreapta, Mădălina Ionela Ioniţă este din Hărmăneşti, localitate aflată lângă Paşcani. Ea a scăpat ca prin minune cu viaţă. “La faţa locului s-a deplasat ambulanţa şi descarcerarea. Pentru şoferiţă nu s-a mai putut face nimic, iar pasagera din dreapta a ajuns policontuzionată în Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) de la Spitalul „Sf. Spiridon”. Pacienta prezenta mai multe traumatisme şi după evaluarea iniţială a fost trimisă în stare stabilă la Spitalul de Neurochirurgie pentru investigaţii amănunţite”, a spus Diana Cimpoeşu, medic şef UPU-SMURD.

Andrei DÎSCĂ, Iulia CIUHU

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Testamentul PNL, un nou certificat de naştere pentru PSD

Cosmin PAȘCA

Testamentul PNL, un nou certificat de naştere pentru PSD

Vetuşti, incompetenţi, poate uşor retardaţi, dar în orice caz, mai puţin mizerabili decât liberalii. Or, tocmai această reinventare a PSD ca partid frecventabil, aparent onest, e cel mai toxic testament pe îl lasă PNL după epoca Ciucă-Iohannis.

opinii

Fuga, lupta şi a treia variantă

Briscan ZARA

Fuga, lupta şi a treia variantă

Nimeni nu se gândeşte ce se întâmplă exact în momentul acela, momentul groazei, momentul instinctului maxim de fugă sau luptă, în care niciunul dintre combatanţi nu mai este raţional, când eşti în stare să muşti cu dinţii din carnea celuilalt pentru a nu muri. Atunci nu ştii ce faci, nu mai eşti tu însuţi, ci un criminal în devenire, singurul tău gând fiind să supravieţuieşti, nu te interesează nimic altceva. Nimic.

Cu Pareto, la serviciu şi în pat

Cristina DANILOV

Cu Pareto, la serviciu şi în pat

Una dintre marile probleme ale secolului este, firește, stresul. Și cine nu a fost niciodată stresat de solicitări excesive, aflându-se în imposibilitatea de a îndeplini toate sarcinile pe care și le-a propus într-o zi? La finalul unei zile adeseori ne gândim câte lucruri în orele ce tocmai au trecut au fost de prisos? Cât timp petrecem făcând activități sau lucrări care nu sunt cu adevărat importante? Și, mai ales, câtă energie am folosit pentru a rezolva probleme care nu sunt ale noastre? Și acest lucru se întâmplă pentru că este o mare diferență între ceea ce ar trebui să faci și ceea ce tu, realmente, poți face.

Unificatori şi dezbinatori (II)

Mihai DORIN

Unificatori şi dezbinatori (II)

Când noul război era la porţile cetăţii, România era mai izolată şi mai slabă chiar decât în pragul celuilalt război. Politicienii de strânsură le-au spus românilor că duşmanul e înafară. Şi aşa credem şi azi, din naivitate şi prostie. Din păcate, duşmanii cei mai aprigi ai unităţii României sunt chiar înlăuntrul ei.

pulspulspuls

Iar a ajuns ciuca miştourilor naţionale un ales al ieşenilor

Iar a ajuns ciuca miştourilor naţionale un ales al ieşenilor

Băbăeţ, haidaţ’ bă, dar nici chiar aşa, băă... Iacătă mai jos poza care circulă cu mare frenezie prin mediul online, şi de care se râde cu mare poftă! 

Caricatura zilei

Unt securizat precum coroana regală a Imperiului Britanic

Editia PDF

Bancul zilei

Doi prieteni se întâlnesc dupa multa vreme: - Ei, prietene, cum e viata de barbat însurat? - Excelenta! Am reu (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Un raport al Universitatii “Babes Bolyai” din Cluj Napoca a stabilit ca teza de doctorat a ministrului de Interne este plagiata. Credeti ca Lucian Bode trebuie sa demisioneze?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.