Studenta criminala, ceruta de nevasta in inchisoare

miercuri, 09 ianuarie 2008, 23:38
2 MIN
 Studenta criminala, ceruta de nevasta in inchisoare
Alina Horeanu si Vlad Scurtu, despartiti de politist, la ultimul termen al procesului

Alina Horeanu a fost ceruta in casatorie in Penitenciar de catre iubitul si complicele ei. La sfirsitul anului trecut, tinara ar fi primit doua scrisori de la Vlad Scurtu Irimia. Prin acestea, iubitul ei o cerea in casatorie. Pentru a fi mai convingator, tinarul a facut si o cerere de vorbitor, sperind ca astfel va obtine un raspuns afirmativ.

„Am cunostinta de cererea in casatorie si de intilnirea celor doi, dar nu stiu ce va hotari Alina", a declarat Gianina Porosnicu, avocata tinerei.

Daca tinara va decide sa se casatoreasca cu Scurtu, relatia va fi oficializata in Penitenciarul de Maxima Siguranta Iasi. Cei doi vor beneficia atunci de maximum 48 de ore de camera conjugala. Apoi, periodic, ei pot face cereri sa se intilneasca la aceeasi camera sau la vorbitor.

Alina Horeanu si Vlad Scurtu Irimia au fost trimisi in judecata pentru uciderea unui om de afaceri botosanean. Potrivit anchetatorilor, cei doi l-au ucis pe Daniel Mancas cu multiple lovituri de cutit. Apoi, pentru a scapa de cadavru, cei doi i-au chemat in ajutor pe doi prieteni de-ai lor.

Impreuna cu Alexandru Sirbu si Daniel Braescu, tot studenti, cei doi au ascuns cadavrul intr-o padure din comuna Ciprian Porumbescu, in judetul Suceava. Apoi toti patru au mers pina la Bucuresti, unde au vindut autoturismul Audi al lui Mancas. Politistii i-au depistat pe studenti dupa ce au luat urma masinii. Urmatorul termen al procesului „Lotului Horeanu" va fi pe 14 ianuarie.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii