Ieșeanul Andrei Muraru va fi numit ambasador în Statele Unite ale Americii
Anuntul vine în contextul în care presedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul p (...)
citeste totvineri, 26.02.2021
Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a inaugurat oficial în cursul zilei de joi, 12 iulie 2018, laboratorul modernizat integral de către compania Continental, în prezența mai multor reprezentanți ai conducerii ambelor entități.
Decanul facultății, prof. univ. dr. ing. Daniela Tărniceriu, a vorbit despre felul în care a evoluat relația dintre instituția de învățământ superior și compania Continental, menționând că ETTI a început să colaboreze din 2010 cu cei de la Continental, când a fost organizat un cerc studențesc pe diverse teme de hardware și software. „Nici acum nu ne-am oprit, ne-am gândit cum am putea dezvolta această colaborare. Studenții din anul I participă la un cerc studențesc - Electrostep, în care compania s-a implicat prin dotări și aparatură, apoi pe plan științific am identificat teme de cercetare comune, am propus împreună șase granturi și mereu, la întânirile periodice și la analizele efectuate, ne-am gândit încotro se îndreaptă piața forței de muncă în domeniul automotive și ce poate face școala pentru asta”, a declarat prof. univ. dr. ing. Daniela Tărniceriu.
Laboratorul renovat de către cei de la Continental nu este primul pe care compania l-a amenajat ca să vină în sprijinul Universității Tehnice, anul acesta compania fiind implicată în modernizarea unui astfel de spațiu didactic și la Facultatea de Automatică și Calculatoare. În ceea ce privește laboratorul inaugurat joi, acesta conține mai multe stații de lucru foarte performante la care studenții vor lucra alături de specialiști ai companiei Continental pe aplicații moderne folosite și de către aceștia în dezvoltarea de produse.
Prof. univ. dr. ing. Irina Lungu, prorector responsabil cu relațiile internaționale, a punctat felul în care se deosebesc studenții electroniști, atât prin faptul că participă la multe dintre evenimentele organizate de facultățile TUIASI și de universitate, în ansamblul ei, cât și că vin mereu purtând însemnele facultății - „ceea ce vorbește de la sine despre identitatea asumată”. „Evenimentul este deosebit pentru că vorbește de o istorie și prețuim cu toții că istoria creează premisele unui viitor. În momentul în care vorbim de viitor pornim de la zero, există optimism, există poate o zonă de risc, dar cu siguranță acum riscul a fost eliminat datorită istoriei acestei colaborări. Colaborarea continuă și în ziua de astăzi într-un mod oficial, se creează o emblemă asupra acestei colaborări care va dăinui și care creează pe de altă parte și studenților, zi de zi, imaginea unei identități duble”, a declarat prorectorul TUIASI.
Marian Petrescu, director Continental Iași, a atins în discursul său relația pe care trebuie să o aibă în general companiile cu mediul universitar - insistând asupra faptului că ele trebuie să ajute și să fie parteneri în proiectele universităților pentru a se asigura de continuitatea activităților la un standard cât mai înalt, care nu poate fi atins mereu din fonduri publice. El a precizat că la nivelul Iașului, Continental își propune să creeze proiecte de la zero, nu doar să implementeze concepte realizate în Germania sau Franța. „În momentul de față discutăm despre o zonă tehnică în care poți să îți aduci aportul pe viitor și asta înseamnă să faci partea de cercetare în adevăratul sens al cuvântului. În ultima perioadă, maturitatea colegilor și bazele pe care le avem ne permit să mergem în direcția de a accesa următorul nivel de cercetare. Ca urmare, din punctul meu de vedere, pentru facultate ar trebui să fie un avantaj în momentul de față”, a precizat Marian Petrescu.
Acesta a specificat faptul că există mai multe burse doctorale pe care Continental vrea să le ofere doctoranzilor care își doresc să continue traseul academic și să devină cadre didactice la facultățile Universității Tehnice. „Intenția este foarte clară ca persoanele respective să rămână în facultate, nu vrem ca doctoranzii, după ce termină cei trei ani, să vină să lucreze la noi. Din contră, dorința noastră este ca ei să rămână la facultate, dat fiind faptul că vedem cum corpul profesoral îmbătrânește și nu vedem tineri care să vină din spate”, a precizat Marian Petrescu.
În laboratorul modernizat, Bogdan Brânzilă, reprezentantul Continental în relația cu universitățile, a precizat că spațiul a fost dotat suficient de performant încât studenții să poată efectua stagii de pregătire practică, unde să poată îmbina ceea ce au învățat la o disciplină de la facultate cu aplicații practice. „Pentru a proiecta o electronică de control pe mașină ai nevoie de anumite sisteme de calcul, de o anumită tehnică, echipamente și atunci ce folosim și noi în viața de zi cu zi, cea profesională, am adus aici, astfel încât studenții să poată proiecta singuri respectivele sisteme inteligente pe care le avem noi. Mesajul pe care îl adresăm de la începutul anului universitar este «învățați, învățați, învățați, mergeți la laboratoare, puneți întrebări în așa fel încât să înțelegeți despre ce este vorba, să aveți acea bază tehnică de care este nevoie mai târziu ca inginer»“, a completat Bogdan Brânzilă.
Lansarea laboratorului a avut loc în debutul unei conferințe organizată de ETTI cu denumirea „Artificial Intelligence towardAutomatedDriving”, având loc în continuare, în Aula Magna „Carmen Sylva” a Universității Tehnice, o serie de prelegeri: „Deep Learning for Poets”, susținută de prof. dr. ing. Iulian Ciocoiu, „Deep ReinforcementLearning”, susținută de prof. dr. ing. Florin Leon și „Artificial Intelligence, RoboticsandAutonomousDriving”, în cadrul căreia a vorbit dr. ing. Sighard Schraebler.
Cuvinte cheie: + electronica, laborator, continental, studenti, asachi iasi
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Cum elimini rapid nicotina din corp, după ce te-ai lăsat de fumat
Accident mortal pe Autostrada Arad-Timișoara. Un autoturism a luat foc; doi decedați
O femeie atacată în casă a reușit să scape după ce a pus un afiș la fereastră. Ce scrisese
Sorin Cîmpeanu, despre valul trei de COVID: "Şcolile se vor închide ultimele"
Ieșeanul Andrei Muraru va fi numit ambasador în Statele Unite ale Americii
Marian Godină, reacții adverse după vaccinare. Cu ce ser s-a imunizat polițistul
Un descreierat circula beat de dimineaţă, prin oraş.Avea o alcoolemie de comă
Întâmplările ieşenilor, părţi dintr-un scenariu la Teatrul Luceafărul
Traiul de lux al unui escroc pe banii donaţi pentru bolnavi în faze critice
Polițist mort în accident de motocicletă, în fața Palatului Parlamentului. Avea 30 de ani
Facebook Messenger a picat în România. Și alte țări din Europa au fost afectate
Aleksei Navalnîi, transferat cel mai probabil într-un lagăr de muncă
Doi câini ai cântăreţei Lady Gaga au fost furaţi, după ce persoana care îi plimba a fost împuşcată
Explozie într-o clădire din Timişoara. Un bărbat a fost prins sub dărâmături
Campania de vaccinare: 20.258 de persoane - imunizate în ultimele 24 de ore
Hoţul care a spart sala de păcănele din Nicolina, prins. Ce rol ar fi jucat iubita lui
Alexandru Muraru: Premieră în România - bursele elevilor vor fi plătite de la bugetul de stat
Proiectul Nord Stream 2 a fost abandonat de 18 companii de teama sancţiunilor SUA
Un migrant sirian, candidat al Verzilor pentru un mandat în parlamentul german
(VIDEO) Accident în Podu de Fier. Imagini cu momentul impactului
Gigantul Lufthansa aterizează la Iaşi. Ce zboruri va opera compania
Aproape 450 de români s-au infectat cu COVID după a doua doză de vaccin
Ar putea fi nevoie de administrarea unei a treia doze a vaccinului Pfizer
Suma uriaşă pe care Mike Tyson o câștigă lunar din vânzarea de marijuana
Avocat al CJUE: Un angajator poate interzice vălul islamic la locul de muncă
Cum a vândut cocaină fiul lui Ilie Dumitrescu unui investigator sub acoperire
VIDEO: Iașul văzut dintr-o aeronavă ATR aparținând TAROM după decolare
Bilanţ DNA - Bologa: Primul an din 2015 când am înregistrat mai multe sesizări de la cetăţeni
Guardiola dezarmant de sincer, întrebat care este secretul lui City: „Avem mulţi bani”
Lituania va oferi Moldovei un lot de vaccinuri contra COVID-19
Vulcanul Etna a erupt joi pentru a şasea oară în ultimele opt zile
Statele Unite ar urma sa ajunga la imunitatea de grup in aprilie. Care este explicatia
Viktor Orban ar urma să fie vaccinat cu Sinopharm, produs de China
(FOTO) Asistenta lui Dan Negru, la un pas să devină miliardară în euro
Contul de Facebook al Dianei Șoșoacă a fost blocat. Avocata se compară cu Trump
Nunțile în 2021. Mirii vor petrecere chiar și fără dans și cu testarea invitaților
(VIDEO) Imagini şocante: Trei tineri bătuţi de mafia lemnului pentru că au făcut poze
Un fost jucător al celor de la CFR Cluj s-a sinucis la vârsta de 43 de ani
Mike Tyson câştigă 500.000 de dolari pe lună din vânzarea de marijuana
Christoph Daum, fost selecţioner al României, l-ar putea înlocui pe Erol Bulut la Fenerbahce
Moderna testează o versiune modificată a vaccinului său împotriva tulpinii sud-africane
IMAGINI - Momentul în care avocatul băut a lovit mai multe maşini a fost surprins de o cameră video
Poliţia Animalelor este operaţională! Modalitățile prin care o puteți sesiza
Grampet, grup feroviar deţinut de Gruia Stoica, îşi extinde activitatea în Slovenia
VIDEO - Avocatul care a izbit mai multe maşini parcate în Rediu avea o alcoolemie de 0,73 mg/l
Numărul cazurilor de COVID a început să se umfle din nou: 3.923 în ultimele 24 de ore
Ieșeni, transmiteți consumul de apă pe 28 februarie pentru a plăti prețul vechi!
Cosmin PAȘCAIaşul îşi merită echipa de fotbal |
Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)
Codrin Liviu CUȚITARUImpersonare |
George ŢURCĂNAŞUReţeaua urbană a Moldovei între 1774 şi 1859 (III) |
Bogdan ILIESCUInsuportabila greutate a fiinţării |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.