STUDIU: Creierele diplomaţilor americani victime ale unor ”atacuri acustice” în Cuba
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 27.01.2021

STUDIU: Creierele diplomaţilor americani victime ale unor ”atacuri acustice” în Cuba

GALERIE
atacuri acustice
  • atacuri acustice
- +

Creierul unui număr de aproxmativ 40 de diplomaţi americani, victime ale unor fenomene misterioase în Cuba, prezintă diferenţe faţă de creierul unui grup de control, au anunţat cercetători care le-au analizat cu ajutorul imageriei medicale, la cererea Guvernului amrican, relatează AFP.

Acest studiu - publicat în Jurnalul Academiei Americane de Medicină (JAMA) şi realizat de către profesori şi medici universitari din Pennsylvania - nu permite să se stabilească o cauză a simptomelor observate la diplomaţi de la sfârşitul lui 2016 şi până în mai 2018.

Însă studiul confirmă faptul că ”creierul lor a suferit ceva care a cauzat aceste modificări”, a declarat marţi pentru AFP Ragini Verma, un profesor de radiologie la Universitatea din Pennsylvania, specialist în imagerie medicală. De la sfârşitul lui 2016 şi până în mai 2018, diplomaţi aflaţi în post la Havana şi membri ai familiilor lor au suferit, între altele, de probleme de echilibru, vertij, probleme de coordonare, de micare a ochilor, anxietate, iritabilitate şi de ceea ce victimele au numit o ”ceaţă cognitivă”.

Statele Unite şi-au rechemat majoritatea membrilor personalului ddiplomatic de la Havana în septembrie 2017. Unii dintre aceştia şi-au revenit în prezent, însă alţii rămân în reabilitare, potrivit lui Ragini Verma. Washingtonul nu a stabilit niciodată în mod public natura acestui fenomen şi nici nu au confirmat că ar fi vorba despre enigmatice ”atacuri acustice” sau microunde, aşa cum scrie presa americană, însă fără să prezinte vreo probă în acest sens. Cuba respinge orice responsabilitate.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Summitul democraţiilor

Lucian DÎRDALA

Summitul democraţiilor

Mai ales dacă summitul democraţiilor va prefaţa forme durabile de cooperare, singura modalitate de evitare a cacofoniei va fi aceea ca Washingtonul să recurgă la metode mai vechi şi mai puţin ortodoxe de obţinere a consensului, cum ar fi plăţile colaterale şi exprimările mai răstite.

Filmuletul zilei

opinii

Moroii comunismului

Florin CÎNTIC

Moroii comunismului

Mai mulţi prieteni de dreapta mi-au reproşat discret textul tăios despre Donald Trump spunându-mi că, astfel, dau apă la moară neomarxismului agresiv al stângii americane şi europene. Deşi resping cocoloşirea fostului preşedinte sub acest motiv fals şi inadecvat, m-am gândit totuşi să reiau un text publicat aici în urmă cu şapte ani în care deconstruiam „nostalghia” după nazismul roşu.

Conferinţa

Radu PĂRPĂUȚĂ

Conferinţa

Conferinţa se poate intitula cam aşa: Protuberanţele adâncurilor la clasicii moderni sau De la parabolicul inteligenţei prezumţioase la trăirea abisalului echivoc (jur că titlul e autentic). Cred că nu ar fi de lepădat nici Influenţa stâlpilor de telegraf asupra ciclului menstrual la raţe sau, şi mai bine, Influenţa paralelismului şinelor de cale ferată asupra ciclului menstrual la ciorile de pe traverse.

Felicia Donceanu

Alex VASILIU

Felicia Donceanu

Prezenţa sporadică a muzicii academice româneşti în repertoriile filarmonicilor şi teatrelor lirice din ţară este, din 1990 până acum, o realitate. Câte o aniversare sau comemorare, o întâmplare, prezenţa rară a unui compozitor la pupitrul orchestrei simfonice din ţară pentru a oferi publicului o lucrare proprie (Sabin Păutza) mai aduc aminte publicului că în România există o cultură muzicală de excepţională valoare. Un nume care ar merita cu prisosinţă să fie mai bine cunoscut este al Feliciei Donceanu.

pulspulspuls

Hopa: iată cine a mai ratat la mustaţă tratamentul cu chişleac din piaţă!

Hopa: iată cine a mai ratat la mustaţă tratamentul cu chişleac din piaţă!

Gata, încă una şi mă duc, vorba reclamei: azi am zis să închidem în sfârşit subiectul spumos al banalului chişleac de pe augusta persoană e lui Peni Hill, vorba unui amic, dar nu înainte de a vă mai spune una mică, prin ricoşeu, despre acest tratament lactat în zi festivă. 

Caricatura zilei

Ivermectină

Editia PDF

Bancul zilei

In Antarctica s-a inregistrat cea mai scazuta temperatura de pe glob: -93,2 grade ...prin urmare va propunem sa ne reami (...)

Parteneri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.