Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

COMUNICAT DE PRESĂ

Studiu: Jumătate dintre europeni se ceartă cu vecinii. Veți râde când veți afla motivele

GALERIE
cearta vecini
  • cearta vecini
- +

Românii se ceartă cu vecinii cel mai des din cauza zgomotului şi mirosurilor provenite de la gătit.

Jumătate dintre europeni se ceartă în mod voit şi des cu vecinii lor. Totuşi, aceste dispute nu se referă la amplasarea gardului de sârmă dintre case sau a copacilor – chiar dacă ambele sunt cunoscute, în cadrul unor emisiuni de televiziune şi nu numai, ca fiind motive de ceartă. Disputele privind gardurile vii şi alte tipuri de plante se află doar pe locul şapte în lista motivelor de certuri dintre vecini, conform unui studiu realizat de E.ON şi Kantar EMNID. Pe primul loc, cu o marjă mare şi indiferent de care dintre ţările europene este vorba, se află zgomotul produs de copii, petreceri sau de muzica dată la maximum.

Un total de 42 de procente, practic aproape jumătate dintre germani, s-au certat cel puţin o dată cu vecinii lor din acest motiv. De asemenea, din perspectiva europenilor, tot o medie de 42 de procente consideră că zgomotul este motivul numărul unu al disputelor. 14 procente dintre cei chestionaţi plasează la mare distanţă, pe locul doi, motivul vecinilor curioşi şi nepoftiţi, în timp ce locul trei revine animalelor de companie, care sunt percepute ca fiind deranjante. Grătarele, despre care se crede deseori că sunt motive de certuri, se situează mai jos în listă, pe locul opt, în cadrul sondajului de opinie (4 procente). Certurile sunt mai degrabă cauzate de blocarea accesului la locurile de parcare, de zgomotul motoarele automobilelor lăsate pornite sau de mirosurile neplăcute.

Cei care sunt cei mai predispuşi să se înfurie, conform răspunsurilor acordate chiar de ei, sunt turcii (75 procente), fiind urmaţi de români (73 procente), şi de cehi, care se situează pe locul trei (72 procente). Cu toate acestea, sondajul a arătat că o treime dintre respondenţii chestionaţi din Germania, Marea Britanie, Ungaria şi Suedia nu s-au simţit niciodată deranjaţi de vecinii lor.

Aceste rezultate fac parte din studiul  “Trăind în Europa”, în cadrul căruia E.ON și Kantar EMNID au chestionat circa 8.000 de oameni din Germania, Marea Britanie, Italia, Republica Cehă, România, Suedia, Turcia și Ungaria în luna decembrie 2016.

Departament Comunicare Corporatistă
E.ON România

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri