anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Studiu: Preţul gazelor ar putea scădea cu 18% vara următoare

GALERIE
gaze
  • gaze
- +

Preţul gazelor ar putea scădea cu 18% vara următoare, comparativ cu vara precedentă, însă anul acesta va fi unul complicat pentru piaţa gazelor, se arată într-o analiză a Asociaţiei Energia Inteligentă, remisă, joi, AGERPRES.

"Anul 2020 este un an complicat pe piaţa românească de gaze naturale. Perioada vine după bulversarea adusă de OUG 114 şi de normele sale de aplicare şi după obligaţiile pe care România şi le-a asumat în raport cu instituţiile europene. Alţi factori care vor influenţa piaţa în acest an sunt legaţi de cantităţile importante de gaze rămase în depozite, de excedentul de gaze din regiune, de reaşezările geopolitice din regiune din perspectiva gazelor naturale, dar şi de alegerile care vor exista în România. Cel mai probabil vom vedea în piaţă comportamente noi, unele chiar surprinzătoare", a declarat Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă şi expert în domeniul gazelor naturale, citat în comunicat.

Potrivit analizei realizate de asociaţie, în vara lui 2020 vom putea asista la preţuri ale gazelor cu până la 18% mai mici decât preţurile din vara lui 2019 şi, de asemenea, vom avea preţuri mai mici ale gazelor în iarna 2020/2021, cu până la 2% faţă preţurile din iarna 2019/2020 (în condiţiile unei ierni normale).

Aceste scăderi de preţuri se datorează faptului că în vara lui 2020 ne vom confrunta cu un excedent de gaze pe piaţa din România, generat de cantităţile mari care vor rămâne în depozite iarna aceasta, dar şi de cantităţile mai mici de gaze care vor fi "dirijate" de către ANRE, ca urmare a modificării cantităţii de gaze pentru populaţie, cu preţ plafonat.

De asemenea, este posibil să existe şi un excedent de gaze pe pieţele europene.

Potrivit analizei Asociaţiei Energia Inteligentă, preţul mediu al gazelor naturale (fără tarife) în 2020 va fi mai mic cu 13% decât preţul mediu al gazelor din 2019. Preţurile medii anuale vor fi mai mici cu 4% pentru consumatorii casnici şi cu 17% pentru consumatorii industriali.

Anul 2020 ar putea aduce şi riscuri crescute de insolvenţă pentru anumiţi furnizori, în condiţiile în care la sfârşitul ciclului de extracţie gaze naturale 2019/2020, o cantitate importantă de gaze va rămâne în depozite, ceea ce va determina costuri suplimentare pentru furnizori, prin aplicarea unui nou tarif de înmagazinare.

"Va exista riscul ca anumiţi furnizori de gaze să intre în insolvenţă, dar va apărea şi o presiune mare pe ANRE din partea acestora de a creşte preţul gazelor naturale la consumatorii casnici, singura posibilitate pentru unii furnizori mici de a mai vinde aceste gaze. Acest lucru este prea puţin probabil într-un an electoral. Furnizorii mari vor apela la inginerii comerciale pentru a vinde aceste gaze", a explicat Chisăliţă.

Potrivit datelor Asociaţiei Energia Inteligentă, consumatorii industriali vor fi mai agresivi în acest an în negocierea preţurilor şi în schimbarea furnizorilor faţă de cum au fost în 2019, an în care ei au fost cei care au platit "costurile" măsurilor administrative păguboase luate de autorităţi.

Mai departe, consumatorii casnici care teoretic de la 1 iulie 2020 (conform declaraţiilor oficialităţilor) se vor "trezi" într-o piaţă liberă vor fi foarte afectaţi dacă acest lucru chiar se va întâmpla. Aceşti consumatori sunt în cea mai mare parte a lor lipsiţi de cunoştinţe minime privind contractarea gazelor naturale şi vor fi potenţiale victime ale abuzurilor comerciale pe care unii furnizori le vor iniţia.

"Consumatorii casnici nu concep că ei au puterea de a negocia contractele de vânzare-cumpărare de gaze şi într-o proporţie covârşitoare doresc ca altcineva, statul, să continue să le negocieze preţurile. Această atitudine este o consecinţă directă a lipsei de informare a consumatorilor casnici, a faptului că instituţiile de protecţie a acestora, dar şi cele care au dreptul să sancţioneze comportamentele inadecvate ale furnizorilor nu funcţionează corespunzător", a mai spus Dumitru Chisăliţă.

Asociaţia Energia Inteligentă reuneşte profesionişti din domeniul energiei electrice şi gazelor naturale, care militează pentru un preţ corect al gazelor naturale şi pentru creşterea transparenţei în piaţa de energie din România. Misiunea asociaţiei este de a contribui la o mai bună informare a consumatorilor de gaze şi de energie din ţara noastră. AGERPRES

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

De partea bună a istoriei

Mihai CHIPER

De partea bună a istoriei

Cu schimbarea instituţiilor, a statului, a justiţiei, a sănătăţii, a educaţiei am dat greş. Totuşi, suntem „de partea bună a istoriei”. Cum se poate aşa ceva?

opinii

Doi eremiţi (II)

Codrin Liviu CUȚITARU

Doi eremiţi (II)

Concluzia programului transcendentalist este că, în ultimă instanţă, civilizaţia şi, implicit, modernitatea (individului/ comunităţii) trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru ruperea omului de arhetip şi împingerea lui spre un prizonierat al materialităţii (perisabilităţii).

Modele de regionalizare (IV)

George ŢURCĂNAŞU

Modele de regionalizare (IV)

E regionarea poloneză un model de bune practici? (continuare)

Micul sculptor de creiere

Bogdan ILIESCU

Micul sculptor de creiere

„Nu mă pot gândi la vreo nevoie în copilărie atât de puternică ca nevoia de protecţie a unui tată.” Sigmund Freud

pulspulspuls

Gogonele sau harbuz murat? Iată ce se mai întâmplă în cămara cu zacuscă şi murături de la partidoiul ieşean!

Gogonele sau harbuz murat? Iată ce se mai întâmplă în cămara cu zacuscă şi murături de la partidoiul ieşean!

Haidaţi pe azi, stimaţi telespectatori, să ne băgăm olecuţă nasul şi în cămara cu borcane puse deoparte de la partidoiul ieşean, ca să vedem ce meniuri ni se mai pregătesc pentru alegerile care vin! 

Caricatura zilei

Austria vrea

Editia PDF

Bancul zilei

Tata, tata! Avem lupi în bloc? Nu, puiule, vecinii îsi citesc facturile la curent si gaze!

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.