VIDEO: Filmul accidentului de ieri de la Miclăuşeni. Două persoane şi-au pierdut viaţa
Eugen Damatar de 63 de ani si sotia Lucia de 60 circulau ieri spre Butea într-un Logan, dinspr (...)
citeste totmiercuri, 29.03.2023
Douăsprezece maimuţe-veveriţă au fost furate de la o grădina zoologică din Louisiana weekendul trecut, cu câteva zile înainte ca două maimuţe din altă specie să fie sustrase de la Grădina Zoologică din Dallas, relatează joi DPA/TCA.
Grădina zoologică din Louisiana - Zoosiana -, situată în Broussard, în afara oraşului Lafayette, a anunţat că furtul a avut loc sâmbătă, cu puţin înainte de miezul nopţii.
"Individul a vizat unităţile primatelor mai mici vizate şi a compromis în mod special expoziţia "Maimuţă-veveriţă". Din nefericire, individul a reuşit să fure 12 maimuţe-veveriţă", a indicat grădina zoologică într-o postare pe Facebook.
Maimuţele-veveriţă rămase - originare din America de Sud - se află în siguranţă şi niciun alt animal nu a fost afectat, a precizat insituţia. "Toate celelalte animale au ieşit la socoteală şi par să nu fi fost tulburate", a adăugat Zoosiana.
Grădina zoologică a precizat că mai multe agenţii locale, statale şi federale investighează furtul.
"Procesul nostru de îngrijire a animalelor de aici este foarte minuţios şi semnificativ, care stă la baza unui raport trainic bazat pe îngrijire şi chiar dragoste pentru aceste animale", a declarat directorul general al grădinii, Matt Oldeburg, pentru NOLA.com. "Este incredibil de supărător. Ele sunt o parte a familiei noastre. Mai presus de orice altceva, suntem foarte supăraţi şi ne-am dori ca maimuţele să fie înapoiate", a adăugat el.
Furtul acestor maimuţe a avut loc înainte ca două exemplare de maimuţă tamarin imperial să fie furate de la Grădina Zoologică din Dallas şi recuperate ulterior, în viaţă, dintr-o casă abandonată aflată la o distanţă de circa 8 kilometri. Ancheta în acest caz continuă. Grădina zoologică din Dallas s-a confruntat recent şi cu alte incidente neobişnuite, precum evadarea unui leopard şi decesul suspect al unui vultur.AGERPRES
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
PNL și PSD refuză să mărească indemnizația pentru creșterea copiilor (P)
Pacienții cu cancer pot fi ajutați să-și gestioneze depresia și anxietatea
Protest al sindicatelor din Educaţie, în Piaţa Victoriei. Revendicările sindicaliştilor
Simulare pentru un BAC unde absovenții de „real” iau 2 la mate'. Note sub 5 după 12 ani de română
“Să nu ucizi – medicina în luptă cu agresivitatea” de Călin Scripcaru și Silviu Labeș
Ajutorul pentru refugiații ucraineni scade de la 2100 de lei de persoană, la 2000 de lei per familie
O a doua „gaură” gigantică a apărut pe Soare. Ce se va întâmpla cu Pământul vineri
Histeroscopia: metodă modernă de diagnostic și tratament pentru afecțiuni ginecologice
Studiu de fezabilitate: şosea cu patru benzi de la ieşirea din Iaşi spre Sculeni
Câte carduri de energie s-au împărţit în Iaşi şI cum au fost folosite până acum
Donaţii de mii de euro: un ieşean a „îmbrăcat” zece echipe de juniori locale
La Iaşi se desfăşoară un concurs naţional pentru elevii cu deficienţe de auz
Un copil de patru luni, la un pas de moarte, adus cu elicopterul la Iași
600.000 lei de la Primărie pentru mai multe evenimente ale unor organizaţii private
Competitivitatea regională României în context european: cele 11 butoane roșii de pe tabloul de bord
Cum mai luptă statele europene cu inflaţia? Portugalia a redus la zero TVA-ul la alimentele de bază
Cine este Toni Greblă, noul preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente
Ministerul Sănătăţii anunţă că încep înscrierile pentru concursul de rezidenţiat din luna mai
Transformarea spațiilor: Cele mai bune materiale de suport pentru piatra decorativă (P)
MI5 este în alertă maximă. Ameninţarea internă din Irlanda de Nord evaluată la un nivel “sever”
VIDEO: Filmul accidentului de ieri de la Miclăuşeni. Două persoane şi-au pierdut viaţa
Un nou accident feroviar în România: O locomotivă care împingea un tren de marfă a deraiat
Mateusz Morawiecki, premierul Poloniei, a fost primit de preşedintele Iohannis la Palatul Cotroceni
The Guardian susţine că Putin pregăteşte Rusia pentru un "război veşnic" cu Occidentul
Matt Turner, portarul echipei SUA, a aflat pe teren sexul viitorului său copil
100 de oi au murit într-un incendiu izbucnit la o stână din Măcin
Fundaşul Ionuţ Nedelcearu are viroză respiratorie şi a părăsit cantonamentul de la Mogoşoaia
Şofer rănit după ce remorca unui camion s-a dezmembrat, din cauza vântului, pe E87
Bărbat, cercetat după ce a spart geamurile unei maşini parcate pe o stradă
Japonezul Ryota Murata, campion WBA la categoria mijlocie, se retrage din activitate la 37 de ani
Lucian DÎRDALAPenultimul obstacol pentru Finlanda |
Florin CÎNTICDe ce scriu? |
Radu PĂRPĂUȚĂMeditaţie despre europubelă |
Alex VASILIUSpectacolele excelenţei muzicale la Iaşi (I) |
Doamne Maica Domnului: iaca, citiţi şi vă cruciţi şi azi, dragi alegători, cu cine negociază politic dom Costel! |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.