SUA anunţă că vor răspunde cu forţă militară dacă Iranul va ataca interesele americane
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

SUA anunţă că vor răspunde cu forţă militară dacă Iranul va ataca interesele americane

GALERIE
nava militara SUA
  • nava militara SUA
- +

Statele Unite vor răspunde cu forţă militară dacă interesele sale vor fi atacate de Iran, a informat Brian Hook, reprezentantul special american în Iran, relatează Reuters. Însă Hook a precizat că măsurile luate până acum de SUA în regiunea Golfului, printre care şi trimiterea portavionului USS Lincoln, au avut „efectul de prevenire dorit pentru calculele regimului iranian privind riscurile”.

Armata americană a trimis şi bombardiere B-52 în Orientul Mijlociu, o decizie care a avut ca scop contracararea ameninţărilor din partea Iranului pentru trupele americane din regiune. Hook a făcut aceste afirmaţii vorbind cu reporterii la telefon înaintea unui summit de urgenţă al liderilor arabi în oraşul saudit Mecca, unde se va discuta despre atacuri cu drone asupra instalaţiilor de petrol din Arabia Saudită şi atacuri asupra patru ambarcaţiuni, inclusiv două vase petroliere saudite, în apropierea coastei Emiratelor Arabe care au avut loc luna aceasta.

Teheranul a negat orice implicare în aceste atacuri. SUA coordonează o campanie de „presiune maximă” prin sancţiuni impuse Iranului pentru a-i reduce veniturile din petrol şi alte activităţi economice, într-o încercare de a opri politicile „perturbatoare” ale Teheranului în regiune. După ce a fost întrebat dacă este posibil ca SUA să permită Chinei şi Indiei să continue importul de petrol din Iran în cantităţi mici, Hook a afirmat că nu vor mai exista excepţii privind sancţiunile impuse Iranului. „Nu vor mai fi făcute excepţii”, a afirmat el, adăugând că orice petrol importat de orice ţară în afara excepţiilor permise, între noiembrie 2018 şi mai 2019, va fi vizat de sancţiunilor.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Digitalizarea lui Chirica: 2 milioane de euro, din 6,7 miliarde disponibile

Cosmin PAȘCA

Digitalizarea lui Chirica: 2 milioane de euro, din 6,7 miliarde disponibile

Undeva la graniţa UE, într-un oraş în care vacile încă mai pasc prin cartiere înalţate de nicăieri, frustrările birocratice ale Berlinului sunt privite cu amuzament de edilul-şef, ca fapt divers, nicidecum ca priorităţi. În acest oraş marginal, primarul crede că digitalizarea înseamnă să baţi obrazul cu degetul unor jurnalişti care nu scriu după dictare.

Filmuletul zilei

Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)

opinii

Eschive

Codrin Liviu CUȚITARU

Eschive

„A venit nenorocita asta de pandemie, şcoala a trecut on-line, iar eu nu m-am mai putut eschiva. Am fentat o vreme sistemul cu lozinca defecţiunilor tehnice, dar nu mi-a mers mult. Studenţii au început să mă caute insistent şi am fost nevoit să-mi închid toate canalele de comunicare. Am dispărut pur şi simplu. Ca atare, a apărut deunăzi zvonul că profesorul Şmen ar fi decedat. Am alergat îngrozit la decanat, la rectorat, la serviciile de personal, pentru a le semnala că informaţia era aberantă. Sunt viu, pentru numele lui Dumnezeu!”

Economisirea în timpul pandemiei

Alin ANDRIEȘ

Economisirea în timpul pandemiei

Indiferent de comportamentul de consum şi de economisire pe care îl aveam înainte (super-economisitor sau mare cheltuitor), pandemia a avut un impact major asupra noastră şi a reprezentat un moment critic care va influenţa pe termen lung modul în care ne vom gestiona finanţele personale.

Saboţii lui Claude (III)

Florin CÎNTIC

Saboţii lui Claude (III)

Editura Sedcom Libris din Iaşi a publicat recent un volum de memorii1 semnat de Claude Karnoouh, cu ocazia unei frumoase aniversări a acestuia. Şi cartea, şi autorul merită din plin atenţia noastră.

pulspulspuls

Să râdem sau să plângem cu Chirica? Noi am dat cu basca de pământ

Să râdem sau să plângem cu Chirica? Noi am dat cu basca de pământ

Un amic de-al amicului Archibald Tănase ne-a tras de mânecă ieri pe la amiaz’ să ne întrebe dacă am văzut postarea aia nervoasă şi cleioasă la adresa noastră scrisă de dom’ premare Chirica. 

Caricatura zilei

Dezmembrări rovere Marte

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.