SUA: Bărbat cu un IQ sub 75, executat de autorităţile federale
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

sambata, 06.03.2021

SUA: Bărbat cu un IQ sub 75, executat de autorităţile federale

GALERIE
Corey Johnson
  • Corey Johnson
- +

Autorităţile federale americane l-au executat joi pe penultimul condamnat la moarte a cărui execuţie era programată sub administraţia preşedintelui Donald Trump, după ce Curtea Supremă, solicitată să amâne procedura pentru a-i permite deţinutului să se refacă de pe urma bolii COVID-19, a respins cererea, transmit Reuters şi AFP.

Deţinutul Corey Johnson, un afro-american de 52 de ani, a primit injecţia letală cu pentobarbital, legat de o targă în camera de execuţie a închisorii din Terre Haute, statul Indiana.

Curtea Supremă, cu majoritate conservatoare, respinsese în cursul zilei decizia unei instanţe inferioare de amânare a ultimelor două execuţii federale programate sub administraţia Trump, pentru a le permite celor doi condamnaţi să se refacă după COVID-19.

Corey Johnson a fost condamnat pentru participare la uciderea a şapte persoane în Richmond, Virginia, în 1992. El făcea parte dintr-o bandă de trafic de droguri care a omorât zece persoane, în majoritate rivali. Avocaţii săi spun că bărbatul avea o dizabilitate intelectuală, ceea ce înseamnă că execuţia sa ar fi neconstituţională.

Potrivit avocaţilor, scorul IQ de 77 care a fost prezentat la procesul din 1997 era incorect, coeficientul de inteligenţă real al lui Johnson fiind chiar mai scăzut, în intervalul 70-75 pe care tribunalele îl folosesc pentru a stabili acest tip de dizabilitate.

Vineri este programată să aibă loc execuţia lui Dustin Higgs, un afro-american de 48 de ani, condamnat pentru că a ordonat răpirea şi uciderea a trei tinere în apropiere de Washington, în 1996.

Johnson şi Higgs contractaseră COVID-19 în decembrie, iar o judecătoare decisese marţi ca execuţiile lor să fie amânate cel puţin până la 16 martie.

Plămânii nefiind în totalitate refăcuţi, injecţia cu pentobarbital riscă să le provoace condamnaţilor o suferinţă interzisă de Constituţie, care interzice 'pedepsele crude', a considerat judecătoarea.

O Curte de Apel sesizată de Departamentul Justiţiei a anulat însă această decizie miercuri, cazul ajungând ulterior la Curtea Supremă.

Aceasta, profund remaniată de Donald Trump şi din care fac parte acum şase judecători conservatori din nouă, a acordat în mod sistematic în ultimele luni undă verde administraţiei republicane în dosarele de pedeapsă capitală.

Preşedintele republican, un susţinător deschis al pedepsei cu moartea, la fel ca alegătorii săi cei mai conservatori, a ignorat toate cererile de clemenţă care i-au fost adresate de condamnaţi.

În contracurent cu statele federale care au suspendat execuţiile de la începutul pandemiei pentru a scădea riscurile de propagare a virusului, administraţia sa a reluat în iulie, după 17 ani de pauză, execuţiile federale, care s-au succedat într-un ritm nemaiîntâlnit.

Unsprezece americani au primit injecţia letală în închisoarea de la Terre Haute, unde, pentru prima oară în aproape 70 de ani, o femeie a fost executată marţi, în pofida dubiilor privind sănătatea sa mintală.

Preşedintele ales Joe Biden, care va depune jurământul miercuri, se opune pedepsei cu moartea şi a promis să lucreze cu Congresul pentru a încerca abolirea acesteia la nivel federal.

Parlamentari democraţi au introdus luni un proiect de lege în acest sens. Având în vedere că partidul lor a preluat din nou controlul în Senat, propunerea ar putea fi adoptată.

Eforturile administraţiei republicane de a proceda la execuţii într-o perioadă atât de apropiată de transferul de putere au suscitat critici vii din partea apărătorilor drepturilor omului.

'Vineri ar fi fost a 92-a aniversare a tatălui meu şi nimic nu dezonorează atât de mult moştenirea sa precum aceste execuţii, dacă vor avea loc', a scris în Washington Post Martin Luther King III, fiul liderului mişcării pentru drepturi civile asasinat în 1968.

'Prea multe vieţi afro-americane s-au pierdut anul trecut din cauza violenţelor poliţiei şi a pandemiei', a notat el, subliniind puternicele disparităţi rasiale de pe culoarele morţii din închisorile federale, unde peste jumătate dintre deţinuţi sunt persoane de culoare. 'Guvernul federal nu trebuie să ia, inutil, două vieţi afro-americane în plus', a mai pledat Martin Luther King III. AGERPRES

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Proiectele, iluzii în fotbalul ieşean

Nicolae GRECU

Proiectele, iluzii în fotbalul ieşean

Atunci, când Politehnica va fi un club puternic, când Copoul va fi un punct de atracţie pentru fotbaliştii din toată Moldova, atunci ne putem gândim şi la antrenorul necesar pentru a râvni la performanţă

Filmuletul zilei

Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)

opinii

Monumenta linguae Dacoromanorum. Scurt istoric al unui proiect filologic major (IV)

Eugen MUNTEANU

Monumenta linguae Dacoromanorum. Scurt istoric al unui proiect filologic major (IV)

În foiletonul de faţă autorul evidenţiază rolul pe care l‑a jucat proiectul MLD la trezirea printre tinerii cercetători a interesului pentru studiile biblico-filologice.

Hirotonie de Episcop: Preasfinţitul Nichifor Botoşăneanul

pr. Constantin STURZU

Hirotonie de Episcop: Preasfinţitul Nichifor Botoşăneanul

Mâine va fi hirotonit noul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, Nichifor Botoşăneanul, ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa sa din 25 februarie 2021. Acest post de Episcop-vicar era vacant după ce, anul trecut, Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul a fost ales şi întronizat Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor. Vorbim, aşadar, despre un eveniment rar, un moment istoric. În Catedrala Mitropolitană din Iaşi, precedenta hirotonie de episcop săvârşită a fost tocmai cea a Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul, în urmă cu 30 de ani, pe 25 martie 1991.

Ce înseamnă să ai de-a face cu o lume mult prea complexă ca să o poţi înţelege pe deplin? (I)

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Ce înseamnă să ai de-a face cu o lume mult prea complexă ca să o poţi înţelege pe deplin? (I)

Azi vă voi familiariza cu câteva dintre ideile şi teoriile unui om de ştiinţă, eseist, filozof şi fost trader, unul dintre cei mai cunoscuţi şi urmăriţi specialişti în înţelegerea probabilităţii, incertitudinii şi riscului. Fie că vorbim de lebădă neagră, (anti)fragilitate, sisteme complexe, stresor, şoc, criză, instabilitate, volatilitate sau predictibilitate, aceste noţiuni sunt extrem de criticate de către multe gulere scrobite ale orgolioşilor scientişti.

pulspulspuls

Suferinţele discrete ale madamei

Suferinţele discrete ale madamei

Una mai molcuţă, de uichend, pe azi, dacă tot e sâmbătă şi e aşa frig afară. Şi ce ar putea fi mai moale şi mai pufos decât opera lirică, stimaţi telespectatori, şi mai ales graniţa penală a acesteia cu politichia mâloasă de Bahlui? 

Caricatura zilei

De citit

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.