SUA: În pofida respectării regulilor sanitare, petrecerea de ziua lui Obama suscită critici
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 19.09.2021

SUA: În pofida respectării regulilor sanitare, petrecerea de ziua lui Obama suscită critici

GALERIE
obamas-marthas-vineyard-house-1575931699
  • obamas-marthas-vineyard-house-1575931699
- +

Chiar dacă intenţionează să serbeze împlinirea a 60 de ani respectând toate directivele sanitare în vigoare, fostul preşedinte Barack Obama şi-a atras critici - în principal venite din tabăra republicană - într-un context de resurgenţă a cazurilor din cauza variantei Delta, notează AFP.

Petrecerea lui Barack Obama, născut pe 4 august, urmează să aibă loc în acest weekend pe insula exclusivistă Martha's Vineyard, respectând directivele Centrului pentru prevenirea şi controlul bolilor (CDC), principala agenţie sanitară din Statele Unite, potrivit unor surse anonime citate de presa americană.

Toţi invitaţii vor trebui să fie vaccinaţi şi să fie testaţi negativ, au afirmat sursele. Evenimentul va avea loc în aer liber şi un "coordonator COVID-19", al cărui rol exact nu a fost precizat, va fi la faţa locului.

În plus, Martha's Vineyard, situată în statul Massachusetts, prezenta luni, potrivit datelor CDC, doar un nivel moderat de transmitere a coronavirusului, care nu declanşează activarea unor noi recomandări ale autorităţilor sanitare, şi anume purtarea măştii în interior chiar şi pentru persoanele vaccinate.

Congresmanul republican Jim Jordan, un fidel al lui Donald Trump, l-a ironizat totuşi pe Twitter, afirmând că democraţii, "dacă ar fi petrecerea aniversară a preşedintelui Trump", ar denunţa un "periculos eveniment super-propagator" şi ar concluziona că organizatorii unei astfel de adunări "ucid oameni".

"Există vreo excepţie pentru petrecerile la care participă vedetele liberale bogate?", s-a întrebat şefa Partidului Republican, Ronna McDaniel.

"Democraţii îi vor impune lui Obama ca să le ceară tuturor invitaţilor lui să poarte mască?", a supralicitat Lance Gooden, un alt congresman republican.

"Fostul preşedinte, care sprijină vaccinarea şi respectarea indicaţiilor experţilor în sănătate publică, îşi aplică aceste reguli cu siguranţă şi lui", a afirmat luni purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, subliniind măsurile de precauţie luate.

Actualul preşedinte, Joe Biden, nu este prevăzut să participe.

Administraţia Donald Trump a fost în repetate rânduri în centrul atenţiei media după organizarea unor evenimente fără mască la Casa Albă sau la ministere ori după mitinguri de campanie desfăşurate uneori la apogeul pandemiei şi înainte de autorizarea vaccinurilor împotriva COVID-19.

O ceremonie în onoarea judecătoarei Amy Coney Barrett, numită de preşedintele republican la Curtea Supremă, a fost suspectată în mod deosebit că ar fi dus la contaminarea a peste zece persoane, printre care Donald Trump însuşi. AGERPRES

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Grand Slam, povestea unei himere

Nicolae GRECU

Grand Slam, povestea unei himere

Singurătatea lui Djokovic, în faţa fileului şi a lui Medvedev, a fost definitorie cu un game înaintea finişului, când dârzul reprezentant al unui neam de luptători, a izbucnit în lacrimi.

Filmuletul zilei

opinii

Etimologicale pescăreşti (IV)

Eugen MUNTEANU

Etimologicale pescăreşti (IV)

Seria consideraţiilor etimologice din sfera mai largă a pescuitului este continuată de câteva cuvinte româneşti importante referitoare la ambarcaţiuni.

Înălţarea Sfintei Cruci şi cele patru etape ale mântuirii

pr. Constantin STURZU

Înălţarea Sfintei Cruci şi cele patru etape ale mântuirii

La mijlocul primei luni a anului bisericesc prăznuim Înălţarea Sfintei Cruci. Istoric vorbind, această sărbătoare aminteşte de două evenimente: găsirea Sfintei Cruci la Ierusalim de către Sfânta Împărăteasă Elena şi înălţarea ei în văzul tuturor în acea zi, dar şi pe 14 septembrie 335, imediat după sfinţirea primei Biserici a Învierii Domnului, zidită de Sfântul Împărat Constantin cel Mare, respectiv aducerea Sfintei Cruci înapoi în Ierusalim, pe 14 septembrie 630, după ce a fost recuperată de la perşi de către împăratul bizantin Heraclius.

Determinantele spiritual-religioase, paspartuul pentru înţelegerea resorturilor democraţiei liberale anglo-saxone

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Determinantele spiritual-religioase, paspartuul pentru înţelegerea resorturilor democraţiei liberale anglo-saxone

Democraţia liberală din Statele Unite ale Americii şi Anglia a fost influenţată pozitiv de impactul diverselor „religii ale raţiunii”, precum deismul sau teismul. Acestea au jucat un rol de mediator între sistemul socio-politic al teoriei raţionale a drepturilor naturale şi cel religios. Aceste noi religii seculare nu reprezentau decât contracţii instituţionale ale religiilor tradiţionale, născute prin acţiunea revoluţiilor franceză şi americană. 

pulspulspuls

O mare dilemă a Iaşului înaintea congresului liberal: Orban, Cîţu sau coviduţu’?

O mare dilemă a Iaşului înaintea congresului liberal: Orban, Cîţu sau coviduţu’?

Apropo de congresul liberal cu alegeri de lider care bate la uşă, ce va fi de azi egzact într-o săptămână, cică printre unii liberalii mai vechi se vorbeşte că jocurile ar fi deja făcute, iar Cîţu ar avea deja cam două treimi din voturi de partea lui.

Caricatura zilei

PNDL3

Editia PDF

Bancul zilei

- Ioane, ce tot strâmbi din nas la sarmalele mele? Nu sunt bune? - Ba da, Marie, sunt bune, dar toti ceilalti din sala de (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.