Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

SUA: Numărul fumătorilor a atins un nivel minim record

GALERIE
fum
  • fum
- +

Ţigara devine din ce în ce mai puţin populară în Statele Unite ale Americii (SUA) unde autorităţile din domeniul sanitar au anunţat joi că numărul fumătorilor a ajuns la 14% din populaţie, cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată în această ţară, relatează AFP.

Aproximativ 34 de milioane de adulţi americani fumează, conform unui studiu realizat în 2017 de Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (Centers for Disease Control and Prevention - CDC).

În anul precedent, 2016, rata fumătorilor a fost de 15,5%.

Numărul fumătorilor este în scădere cu 67% în raport cu 1965, primul an în care au fost colectate date în cadrul Sondajului naţional privind sănătatea (National Health Interview Survey), se arată în raportul CDC.

''Această nouă scădere (...) reprezintă un succes considerabil pentru sănătatea publică'', a comentat directorul CDC, Robert Redfield.

Totodată, studiul relevă o scădere semnificativă a numărului de tineri adulţi fumători comparativ cu anul precedent - aproximativ 10% dintre americanii cu vârste între 18 şi 24 fumau în 2017. În 2016 procentul înregistrat a fost de 13%.

În acelaşi timp, utilizarea ţigărilor electronice a înregistrat o creştere substanţială în rândul tinerilor. În acest sens, autorităţile intenţionează să interzică aromele introduse în ţigările electronice pentru a-i atrage pe fumători, precizează AFP.

Unu din cinci americani adulţi (47 de milioane de persoane) continuă să consume un produs pe bază de tutun - ţigări, trabucuri, ţigări electronice, narghilele, tutun de prizat, de mestecat... - o cifră ce s-a menţinut constantă în ultimii ani.

Fumatul rămâne principala cauză a dezvoltării bolilor şi a deceselor ce pot fi prevenite pe teritoriul SUA - aproximativ 480.000 de americani mor anual din acest motiv.

Circa 16 milioane de americani suferă de afecţiuni asociate consumului de tutun.

"De peste o jumătate de secol fumatul este principala cauză de mortalitate asociată cancerului în SUA", a declarat Norman Sharpless, directorul Institutului naţional al cancerului (National Cancer Institute - NCI).

''Eliminarea ţigărilor în SUA ar putea contribui la evitarea a aproximativ unu din trei decese asociate cancerului'', a subliniat el. AGERPRES

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri