anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

LABORATORUL DE ANALIZE

SUA şi criza coreeană

GALERIE
lucian dirdala200
  • lucian dirdala200
- +

Noua fază a crizei din peninsula coreeană readuce pe agendă o mai veche întrebare: nu ar fi mai oportun ca Washingtonul să accepte necondiţionat un dialog oficial la un nivel rezonabil de înalt (spre exemplu, al miniştrilor de externe) cu regimul comunist al lui Kim Jong-un, dacă există o şansă cât de redusă ca astfel să contribuie la detensionarea situaţiei? În definitiv, un eventual eşec nu ar trebui să ducă la consecinţe catastrofale.

De-a lungul anilor, această întrebare a fost adesea formulată şi - cel puţin după ce R.P.D. Coreeană s-a orientat către arma nucleară şi către dezvoltarea de rachete cu rază tot mai lungă de acţiune - răspunsurile oficiale au fost constant negative.

Contactele cu Phenianul au fost în mare parte subsumate formatului în şase (mai participă Coreea de Sud, Japonia, China şi Rusia). Însă, această formulă îşi propune să convingă autorităţile de la Phenian să se conformeze tratatului de neproliferare nucleară, în schimbul unor concesii preponderent economice şi umanitare. Discuţiile nu vizează, spre exemplu, rachetele nord-coreene, şi nu abordează ansamblul problematicii de securitate în peninsulă. Există, evident, şi un important conţinut simbolic. Dar acordul din 2005, în baza căruia Coreea de Nord urma să renunţe total la opţiunea nucleară, a fost denunţat de Kim Jong-il după doar trei ani de la semnare, iar începând din acel moment nu s-au mai făcut progrese, pe fond.
De la preluarea puterii de către Administraţia Obama, repetatele încercări ale SUA de a iniţia un nou dialog au alternat cu mişcări tot mai provocatoare ale Coreei de Nord - între ele, şi tirurile de artilerie ce au provocat scufundarea unei nave sud-coreene, în 2010. Multe dintre aceste reacţii agresive (în principal, experienţe nucleare sau lansări-test ale unor noi rachete) au survenit la scurt timp după adoptarea unor rezoluţii ONU prin care erau impuse sancţiuni internaţionale. O ilustrează şi criza din aceste zile, cu observaţia că de această dată Phenianul nu s-a mărginit la provocări de factură militară, ci a trecut şi politic pe picior de război.
Între SUA şi Coreea de Nord au avut loc, în trecut, discuţii politice neoficiale şi la nivel diplomatic redus, perioada 2001-2005 fiind cea mai productivă. Regimul de la Phenian a solicitat imperativ reluarea contactelor de acest tip şi „urcarea” nivelului, dar autorităţile americane au răspuns inflexibil: începerea unui dialog bilateral este condiţionată de progrese în ceea ce priveşte renunţarea la arma nucleară. Nici chiar în privinţa redemarării negocierilor în grupul de şase, nu s-a putut ieşi din capcana condiţiilor şi precondiţiilor. Phenianul afirmă că se va întoarce la masa discuţiilor doar dacă se renunţă la orice precondiţie, dar Washingtonul îi cere dovezi de bună credinţă prealabile (suspendarea activităţilor industriale aferente programului nuclear, un moratoriu în ceea ce priveşte testele).
Probabil că Phenianul nu va renunţa prea uşor la arma nucleară. Este greu de crezut că va face o astfel de concesie în schimbul unor ajutoare alimentare sau al unor facilităţi economice de orice fel. Posesia bombei - şi, în viitor, capacitatea de a lansa lovituri nucleare la distanţă - fac din Coreea de Nord un actor atât de periculos, încât stabilitatea sa internă ar fi preţuită şi dorită. Ideea că, eventual, conducerea chineză ar putea încerca în viitor să se debaraseze de Kim Jong-un, tăind finanţările şi sursele de aprovizionare ale Coreei de Nord, nu are prea mari şanse de a se materializa. Regimul nord-coreean nu se înarmează nuclear doar pentru a şantaja Sudul, Japonia sau Statele Unite, ci şi pentru a-şi şantaja principalul aliat.
Însuşi faptul că s-a ajuns aici atestă eşecul politicii americane de constrângere a Phenianului prin instrumentele internaţionale, în perioada post-2008. La aceasta se adaugă situaţia bizară în care America, puterea numărul unu pe plan mondial, îşi rearanjează contactele militare cu Coreea de Sud şi îşi amână propria lansare-test cu racheta balistică Minuteman 3, din dorinţa să nu provoace Coreea de Nord.
Şi atunci, de ce să nu se intre într-un dialog direct, fără condiţii cu Phenianul? A negocia nu e un semn de slăbiciune. Este ceea ce au făcut, de regulă, hegemonii de-a lungul istoriei. Uneori, formatul multilateral este preferabil, însă există destule cazuri în care dialogul bilateral cu membrii mai excentrici ai sistemului poate fi eficient. Dacă nu cumva va da senzaţia că se aşează la masa verde tocmai cu scopul de a ceda, Washingtonul va putea simultan să-şi reafirme priorităţile regionale şi să ofere Phenianului o cale onorabilă de a reintra în sistemul internaţional. S-ar putea ca liderii nord-coreeni să fie iraţionali, s-ar putea ca o asemenea mişcare să-i facă şi mai agresivi. Însă nu te poţi convinge decât încercând. Politica de până acum a dus SUA într-o fundătură periculoasă, pentru că a fost lipsită de realism.
A negocia cu Phenianul înseamnă a accepta că această ţară posedă arma nucleară. Însă Coreea de Nord nu ar fi prima ţară ce a încălcat tratatul de neproliferare cu care America ar negocia. Dacă s-ar fi adoptat mai demult această linie, nu s-ar fi ajuns la riscul ca o eventuală deschidere spre convorbiri să fie văzută la Phenian ca o expresie a neputinţei. Dar neputinţă este exact termenul adecvat: nici în cazul Coreei de Nord, nici în cel al Iraului, Statele Unite nu au putut descuraja convingător proliferarea, şi ar fi extrem de interesant cum ar putea să o facă în cazul unor eventuali noi amatori (sau dacă vor mai încerca să o facă).
Există şi destule argumente împotriva unei astfel de variante, dar niciunul nu pare imbatabil. Guvernul sud-coreean nu are de ce să se teamă de vreo înţelegere „pe la spate” între Washington şi Phenian: angajamentul american faţă de securitatea Coreei de Sud este puternic şi durabil. Chestiunea precedentului şi replicării situaţiei (cazul iranian) nu este, nici ea, îngrijorătoare: o invitaţie la dialog direct adresată Teheranului ar supăra pe multă lume în Orientul Mijlociu, dar, din nou, ar fi ceea ce ne-am aştepta să facă un stat-lider.
Desigur, lansarea unei invitaţii către regimul de la Phenian nu poate avea loc chiar acum, pentru că ar însemna un premiu pentru agresivitate. Dar întrebarea-cheie este dacă America mai este dispusă să-şi îndeplinească responsabilităţile ce decurg din postura de hegemon.  
 
 
Lucian Dîrdală este politolog şi lector universitar doctor în cadrul Universităţii “Mihail Kogălniceanu”

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Strategia PNL? Cu PMP, fără USR

Cosmin PAȘCA

Strategia PNL? Cu PMP, fără USR

Singurul scenariu de neconceput în prezent pentru liderii PNL este atragerea tandemului Cioloş-Barna la guvernare. În ciuda multor compromisuri făcute de Alianţă, USR-PLUS rămâne structura politică cel mai greu de strunit de liberali, cu care se poate ajunge cel mai greu la un compromis, poate şi pentru că are obiceiul (încă) să cânte pe mai multe voci.

Filmuletul zilei

opinii

Interogaţii

Codrin Liviu CUȚITARU

Interogaţii

Norişor era supus unor interogatorii obositoare, tulburătoare, chinuitoare. De exemplu, în momentul achiziţionării unui set de cămăşi, consiliera sa pe probleme de îmbrăcăminte l-a analizat astfel: „Mai întâi, domnule profesor, trebuie să definim câteva coordonate precise, indispensabile actului comercial, dar indestructibil conectate la cel ambiental: de ce, cine, unde, cum şi, mai ales, când?”

Efectul F

Nicolae TURTUREANU

Efectul F

...astfel mi-am intitulat textul publicat, în urmă cu aproape două decenii, în această pagină, text inserat mai apoi în volumul de publicistică „Mătrăguna dulce” (2001). Era, din partea-mi, o încercare de portret a lui Florin Faifer, pornind de la o tocmai apărută carte a sa, „Efectul de prismă”, dar şi a altora, sub... efectul cărora mă aflam. 

Relansarea economică - uşor de zis, greu de făcut

Alin ANDRIEȘ

Relansarea economică - uşor de zis, greu de făcut

Retrospectiv privind, gestionarea problemelor economice şi a celor de sănătate publică a fost mai uşor de gestionat în perioada stării de urgenţă decât este în perioada de relaxare. Restricţiile impuse la nivel naţional, dar şi internaţional, au determinat un şoc la nivelul ofertei agregate, producţia de bunuri şi servicii a fost oprită sau redusă semnificativ. 

pulspulspuls

Siguranţă nouă pusă la tabloul partidoiului de Electricianul şăf

Siguranţă nouă pusă la tabloul partidoiului de Electricianul şăf

După eşuatul şi ridicolul miting pro-Dragnea de la Iaşi, de anul trecut, multă lume se tot întreba cum de nu a sărit din schemă încă, până la ora asta, organizatorul acestuia, Electricianul şăf de la partidoi, seralistul sforar şi omul cu bănuţul. 

Caricatura zilei

Pe roți

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.