Suarez şi româncele
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

duminica, 28.11.2021

Suarez şi româncele

GALERIE
bogdan-anasuarez-carla-espana
  • bogdan-ana
  • suarez-carla-espana
- +

 Ana Bogdan a eliminat-o în sferturile turneului de la Bucureşti, pe marea favorită Sevastova, iar pe Irina Begu o aşteaptă Carla în semifinale

 
Turneul de tenis de la Bucureşti, organizat de BRD pe arenele BCR se apropie de semifinale, iar jucătoarele române se comportă excelent. Joi seara, Alexandra Dulgheru (294 WTA), venită din calificări, a reuşit s-o elimine pe favorita nr. 9, rusoaica Ekaterina Alexandrova (92 WTA), scor 6-4, 4-6, 6-2, în două ore şi 29 de minute. Jucătoarea română a avut ocazia să se impună în două seturi, când a condus în actul al doilea cu 4-1 (două break-uri) însă a avut o cădere neaşteptată şi a pierdut cinci game-uri la rând. În setul decisiv, Alexandra (sau Piti cum îi spun prietenii) s-a redresat şi a obţinut o victorie frumoasă care îi confirmă ascensiunea sa spre prima sută a topului. Ieri, am înregistrat două victorii româneşti în sferturi. Irina Begu (59 WTA) nu s-a împiedicat de o adversară incomodă, Pauline Parmentier (107) şi s-a impus într-o oră şi 24 de minute cu 7-5, 6-0. Franţuzoaica a rezistat foarte bine în primul set când a condus cu 4-1 şi 5-3, dar de atunci Irina nu i-a mai lăsat nici un game.După meciul cu Pauline, Irina Begu a declarat: "Mă bucur că reuşesc să mă regăsesc, să intru în ritm, sunt fericită că de la 4-1 am reuşit să-mi găsesc ritmul. Am făcut un meci foarte bun, am avut multe greşeli neforţate, nu sunt genul care să se apere. Va fi foarte greu cu Suarez, e dificilă, solidă, ia mingea repede, dar încă nu m-am gândit la mâine, mă bucur de victoria de azi.Jocul meu este mai compact. Ar fi o victorie mare atât pentru mine cât şi pentru tenisul românesc, Îmi doresc ca în fazele finale să fim cât mai multe românce, este benefic". Irina Begu o va întâlni în semifinale pe jucătoarea spaniolă Carla Suarez (34 WTA), a doua favorită a competiţiei, care a învins-o cu 6-0, 6-3 pe germana Tatjana Maria (67) într-un meci fără istoric, care a durat 66 de minute.
 
 
Surpriza cea mai plăcută a serii a fost victoria Anei Bogdan (108) care a scos-o din concurs pe prima favorită, letona Anastasija Sevastova (17) scor 6-1, 6-3 în 62 de minute. Setul al doilea s-a făcut mai echilibrat numai după ce Ana noastră a condus cu 3-0. Ea şi-a pierdut unul dintre break-uri şi a pus piciorul pe acceleraţie în game-ul final pe serviciul balticei.. "Sunt extrem de fericită, încă trăiesc anumite momente din meci, chiar cele mai intense. Am încercat să nu mă gândesc deloc la faptul că ea e favorita numărul 1, numărul 17 mondial şi iată că am reuşit. Ieri m-am odihnit, am făcut recuperare, azi am ignorat complet durerile la genunchi, aştept ziua de mâine. Câştigarea turneului ar însemna împlinirea mea sufletească, lucru dorit din tot sufletul şi aşteptat de ani de zile, nici vreau să mă gândesc la ce va urma. Pentru mine aceste este un turneu de suflet, am simţit o energie de suflet. Am fost foarte energică de la început, în setul doi am înmuiat puţin jocul, dar apoi am simţit că este momentul să pun presiune şi să joc mai agresiv, pentru a încheia meciul bine", a declarat Ana Bogdan, care o va intalni in semifinale pe germana Julia Goerges (45), invingatoare cu 7-5, 7-5 asupra Alexandrei Dulgheru

La dublu, perechea română de viitor, Jaqueline Cristian / Cristina Dinu a fost învinsă în ultima partidă a sferturilor, scor 2-6, 6-7 de către cuplul Katarzyna Piter / Maryna Zanevska (Polonia / Belgia). Perechea învingătoare va juca, astăzi, semifinala cu cuplul românesc Irina Begu / Raluca Olaru. Între timp, s-a stabilit şi primul cuplu-finalist, argentiniencele Catalina Pella şi Nadia Podoroska abandonând la scorul de 2-5 în primul set al semifinalei cu Elise Mertens / Demi Schuurs (Belgia / Olanda). 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Vremea păcatelor, era păcătoşilor

Nicolae GRECU

Vremea păcatelor, era păcătoşilor

Eliminarea campionilor României din CCE (Cupa Calicilor Europei) este momentul suprem al umilinţei fotbalului autohton. Să sperăm că mai rău nu se poate.

Filmuletul zilei

opinii

Conservarea textelor vechi între diortosire şi editare ştiinţifică* (III)

Eugen MUNTEANU

Conservarea textelor vechi între diortosire şi editare ştiinţifică* (III)

Argumentaţia autorului în favoarea editării ştiinţifice a textelor vechi se sprijină în acest foileton pe prezentarea unei iniţiative nefericite de a edita Pravila de la Govora (1640), monument important al vechii culturi româneşti.

Despre post

pr. Constantin STURZU

Despre post

Postul nu este doar o perioadă mai specială a anului liturgic, ci şi şansa de a ne reevalua viaţa, pregătind sau operând deja schimbări adecvate voii divine. Postul îmi stârneşte dorul după libertatea cea în Dumnezeu. Postul dă gust vieţii. 

Capitalismul privit şi înţeles ca hiperobiect (I)

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Capitalismul privit şi înţeles ca hiperobiect (I)

În articolul de astăzi, voi rezuma o serie de idei, opinii şi conjecturi legate de capitalism formulate de Horia-Roman Patapievici, în cadrul unei excelente conferinţe susţinută la Bursa de Valori Bucureşti acum fix 5 ani.

pulspulspuls

O dramoletă înduioşătoare între un domn bine şi o doamnă directoare

O dramoletă înduioşătoare între un domn bine şi o doamnă directoare

O întâmplare înduioşătoare s-a petrecut în urmă cu câteva săptămâni pe holurile liceului negruzzist, o dramoletă cu nuanţe adolescentine, dar trăită de personagii în toată firea din târgul acesta atât de dulce. 

Caricatura zilei

Agentul 00oaie

Editia PDF

Bancul zilei

- "Pentru o digestie buna beau bere. Daca nu am pofta de mâncare, beau vin alb. Daca am tensiunea scazuta, beau vin ros (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.