Suceava: Bărbat găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare

miercuri, 22 mai 2024, 16:14
1 MIN
 Suceava: Bărbat găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare

Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

Potrivit acestora, la faţa locului s-au deplasat pompierii militari cu o autospecială de stingere, dar şi o ambulanţă SMURD de terapie intensivă mobilă.

„Din nefericire, din interiorul maşinii a fost extras un bărbat, cu arsuri pe toată suprafaţa corporală. Acesta a fost declarat decedat”, au precizat oficialii ISU Suceava. AGERPRES

Etichete: barbat, masina, mort, suceava

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii