Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Suedia-România: Să fie cu noroc safteaua

GALERIE
@@@mitrita-romania-helander-suedia
  • @@@mitrita-romania-helander-suedia
- +

Astăzi, de la ora 19:00, pe “Friends Arena” din Solna-Stockholm, are loc întâlnirea dintre Suedia şi România contând pentru grupa F a preliminariilor Euro 2020. Partida va fi televizată pe ProTV

Echipa României, sub comanda selecţionerului Cosmin Contra, debutează astăzi, în preliminariile Euro 2020, într-o grupă dificilă, cu Spania, Suedia, Norvegia, I.Feroe şi Malta. Tricolorii trebuie să obţină minimum o clasare pe locul II în această grupă pentru a se califica, fără probleme, la turneul final care va fi găzduit de 12 ţări, printre care şi România. Există, ce-i drept, o posibilitate de calificare şi din Liga Naţiunilor, dar calculele sunt complicate şi şansele destul de reduse. România a terminat pe locul II în grupa din Liga Naţiunilor, eşalonul terţ (deşi neînvinsă), în urma Serbiei, iar prezenţa într-o fază play-off cu locuri la turneul final depinde de prestaţia tuturor echipelor din acest eşalon şi din cel imediat superior.

Meciul de debut al României este unul foarte greu, chiar pe terenul celei mai importante contracandidate la calificare (dacă facem abstracţie de marea favorită, Spania). Palmaresul tricolorilor cu nordicii este foarte echilibrat: trei victorii, trei înfrângeri, trei remize, golaverajul fiind net superior nordicilor: 18-11. Rezultatele din primele meciuri directe atârnă greu: la debult, în 1935 la Stockholm, suedezii au învins cu 7-1, cinci goluri fiind marcate în ultimele zece minute. Însă, în meciurile oficiale, tricolorii stau mai bine: 2-0, 1-0 în preliminariile Euro 1984 (cu Mircea Lucescu la cârmă), dar şi acel 2-2 de la San Francisco care a stopat minunata echipă din 1994 de a juca o semifinală mondială cu Brazilia. Ultimul, meci, amicat disputat anul trecut, s-a încheiat cu o victorie dificilă a tricolorilor, 1-0, pe stadionul “Ion Oblemenco” din Craiova, printr-un gol superb înscris de Dorin Rotariu. Tătăruşanu, Manea, Săpunaru, Grigore, Marin, Chipciu, Stanciu şi Mitriţă au fost şi atunci în lotul tricolor. “Meciul de la Craiova nu a fost prea fericit, pentru că terenul nu era suficient de bun, dar România a câştigat şi cred că a fost bine organizată, cât de bine s-a putut. Am văzut-o şi în Liga Naţiunilor. Nu iau atât de multe de la meciul de anul trecut, pentru că a fost unul special. Ce am văzut la România restul anului a fost impresionant, este o echipă bună. Dacă vom juca aşa cum putem să o facem, credem că putem câştiga fiecare meci. Echipa României este puternică împreună, munceşte mult, e bine organizată. Are mulţi jucători buni şi este un grup puternic”, a spus selecţionerul Janne Andersson.

 

Selecţionerul Cosmin Contra are mari probleme în alcătuirea lotului. După Florin Andone şi Mihai Pintilii, alţi jucători deja convocaţi s-au accidentat: Ţucudean, Chiricheş, Grozav, Ganea au devenit indisponibili, iar lista s-ar putea mări în ultimul moment.

Suedezii s-au arătat în formă, s-au calificat la Cupa Mondială din Rusia în dauna Italiei (competiţie la care au ajuns în până în sfeturi!)  şi s-au calificat la ultimele cinci ediţii ale Europenilor. În Liga Naţiunilor ei au câştigat grupa cu Rusia şi Turcia şi s-au calificat în prima divizie valorică. Dacă tricolorii intră direct în “focuri”, galben-albaştrii au susţinut două amicale în 2019,: 0-1 cu Finlanda şi 2-2 cu Islanda. În ultimii ani, suedezii s-au descurcat mai bine în meciurile susţinute în deplasare decât pe teren propriu, mai bine în partidele oficiale decât în cele amicale. Şi Andersson are mari probleme în lot, nebeneficiind de Lindelöf, Jansson, Hiljemark şi Andersson. Ca valoare, lotul suedez pare net superior, însă pe terenul din suburbia Stockholmului nu joacă euro şi dolarii vehiculaţi pe Transfermarkt, ci 22 de oameni.

 

Formaţiile probabile

Suedia: Olsen –Lustig, Granqvist, Papagiannopoulos, Lustig –Claesson, Larsson, Olsson, Forsberg – Berg, Isak

România: Tătăruşanu – Benzar, Săpunaru, Moţi, Bancu – Băluţă, Marin – Chipciu, Stanciu, Mitriţă (Deac) – Keşeru.

Arbitru: Michael Oliver (Anglia)

Astăzi, se mai dispută în grupa F meciurile Malta – Feroe (19:00) şi Spania – Norvegia (21:45).

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri