Conform psihologului, primul pas este realizarea unei evaluări psihologice, care să permită identificarea nivelului de dezvoltare al copilului, a abilităților sale și a eventualelor semne de tulburare. El explică faptul că, dacă un copil de doi ani este dezvoltat precum un copil de aproximativ un an, este recomandat să înceapă terapia. Aceasta constă în stimularea cognitivă a abilităților pe care copilul încă nu le-a dobândit. Practic, atunci când apar semne că ceva nu este în regulă, părinții nu ar trebui să amâne evaluarea și ar trebui să consulte un specialist.

„Dacă există chiar și un mic semn de îndoială că ceva nu este în regulă cu copilul, ar trebui căutat ajutorul unui specialist, măcar pentru o evaluare sau o consultație, fie că este vorba de un psiholog, fie de un medic psihiatru. Dacă nu se constată nicio problemă, evaluarea oferă doar o imagine clară asupra dezvoltării copilului. În schimb, dacă se identifică o dificultate, intervenția timpurie poate permite evoluția copilului într-un mod foarte bun”, a precizat terapeutul.

Mădălina Nisioiu, psiholog clinician și psihoterapeut cognitiv-comportamental

Psihologul atrage atenția că amânarea ajutorului specializat poate reduce semnificativ șansele de recuperare. Un exemplu este cazul unui copil care a ajuns pentru prima dată la terapie la vârsta de 5 ani și jumătate, deși părinții și oamenii din jur observaseră deja semne de dificultate. Potrivit terapeutului, la acel moment limbajul copilului era foarte slab dezvoltat: nu putea purta conversații, nu putea povesti folosind fraze legate între ele și formula doar cereri simple, de două cuvinte, iar unele cuvinte apăreau foarte rar.

„Copilul nu punea întrebări de genul «Ce faci, mami?» și nici nu formula afirmații spontane de genul «Uite ce am făcut la grădiniță». De asemenea, jocul său era foarte limitat. La această vârstă, copiii ar trebui să reproducă scenarii din povești sau desene animate, folosind personaje pentru a crea situații imaginative. În schimb, copilul prefera jocuri simple, cum ar fi pusul bilelor pe topogan sau plimbatul mașinuțelor, fără a construi scenarii complexe”, a explicat terapeuta.

• Citește și: Decontarea terapiei pentru autism, întârziată 2 ani de lipsa normelor de aplicare și apoi lăsată fără bani

Cele mai frecvente stereotipii: fluturatul mâinilor, aliniatul obiectelor, rotirea roților

Mădălina precizează că, deși este greu de estimat un procent exact de recuperare sau șansele generale ale unui copil, șansele de progres scad drastic odată cu înaintarea în vârstă. În plus, dacă părinții amână intervenția, iar copilul prezintă deja simptome sau manifestări care nu sunt normale, întârzierea în dezvoltare, în lipsa terapiei, poate duce la apariția unor comportamente problematice suplimentare. Potrivit psihologului, la vârsta de 3 ani agresivitatea poate să nu fie prezentă, însă pe măsură ce copilul nu poate să se exprime sau să înțeleagă ce i se cere, apare frustrarea, care poate genera diverse comportamente problematice.

„Un exemplu de copil care a venit la timp la evaluare este un copil evaluat la aproximativ 2 ani și două luni. Acum, după un an de terapie, copilul are 3 ani și câteva luni, iar problemele inițiale nu mai sunt vizibile. Continuă terapia, dar cu un ritm mai redus al ședințelor. La grădiniță, unde este integrat în program prelungit, cadrele didactice spun că nu există nicio problemă, este foarte cooperant, înțelegător și sociabil cu ceilalți copii. Acesta este un exemplu foarte fericit, însă rezultatele depind și de potențialul fiecărui copil. Sunt cazuri în care terapia începe devreme, dar ritmul evoluției este unul lent, dacă există și o întârziere mintală asociată. Aceasta poate fi dificil de observat la vârste mici, deoarece copilul este încă în dezvoltare”, a specificat Mădălina Nisioiu.

Psihoterapeutul cognitiv-comportamental explică că cele mai frecvente stereotipii ale copiilor cu întârzieri în dezvoltare sunt: fluturatul mâinilor, aliniatul obiectelor – inclusiv al mașinuțelor – și, de multe ori, rotirea roților. Terapeutul atrage atenția că, deși acestea sunt cele mai frecvente stereotipii, lipsa lor nu înseamnă că copilul nu are tulburarea, deoarece comportamentele repetitive pot avea forme foarte diverse. De exemplu, un copil poate să nu alinieze obiecte, dar să repete foarte des cuvinte sau propoziții într-un context în care nu ar trebui. Conform acestuia, stereotipiile pot fi subtile și mascate sub forma unui joc repetitiv. De exemplu, copilul se joacă corect cu mașinuțele: le pune în parcare, le plimbă sau le urcă într-un lift, dar face acest ritual exact la fel timp de jumătate de oră. Terapeutul subliniază că acesta este un comportament repetitiv nejustificat, care reprezintă de fapt o stereotipie.

„Până la vârsta de un an, nu putem observa foarte multe lucruri, mai mult decât contact vizual, zâmbet și reacții la interacțiunea cu părintele. După un an, când copiii au deja mai multe abilități, pot apărea discrepanțe, însă nu în toate cazurile. Sunt situații în care copiii, chiar dacă au o tulburare de dezvoltare, inclusiv autism, între 1 și 2 ani reușesc să învețe singuri anumite lucruri, inclusiv limbajul. Pot avea cuvinte și pot înțelege ce li se transmite. În aceste cazuri, diferențele sunt mai subtile. Odată cu trecerea timpului, diferențele dintre un copil cu autism sau cu o tulburare și un copil tipic devin mai evidente”, a specificat psihoterapeutul cognitiv-comportamental.

• Citește și: Medic ieșean: autismul nu este o insultă, este un diagnostic în spatele căruia se află oameni. „Demnitatea lor nu ar trebui pusă niciodată la îndoială”

Modul în care părinții interacționează cu copilul influențează foarte mult progresul său

Mădălina Nisioiu subliniază că obiectivul principal al terapiei este să învețe copilul abilitățile pe care încă nu le deține și pe care ar trebui să le aibă la vârsta lui: să comunice, să folosească cuvintele și să se joace corect. Acesta spune că, pe măsură ce copilul progresează, scopul nu este doar să devină dependent de adult, care îi arată mereu cum să facă un lucru, ci să învețe să observe mediul și să preia singur comportamente utile, așa cum fac copiii tipici.

„Desigur, nu toți copiii au această capacitate de a învăța singuri imitând mediul sau colegii de aceeași vârstă, dar se lucrează pentru a stimula cât mai mult acest proces. De aceea, în terapie se pune un accent deosebit pe imitație, deoarece dezvoltarea normală a copilului presupune că acesta învață prin observarea celor din jur, de la părinți, alți copii sau chiar personaje din desene animate. Astfel, copilul învață și își dezvoltă treptat abilitățile necesare”, a punctat aceasta.

Întrebată despre beneficiile terapiei și dacă copiii cu întârzieri în dezvoltare pot ajunge să se dezvolte ca un copil tipic, psihologul Mădălina Nisioiu precizează că este dificil de anticipat la vârste foarte mici cum va evolua fiecare copil. Ea afirmă că se poate urmări doar ritmul de învățare: unii copii pot învăța multe abilități într-o lună, în timp ce alții progresează mai lent. Aceasta oferă o imagine generală asupra evoluției copilului. Psihologul subliniază că, dacă terapia începe foarte devreme, de la 1, 2 sau 3 ani, ritmul progresului poate fi mult mai rapid.

„De ce se face terapia? Pentru că există o întârziere în dezvoltare. De exemplu, un copil de 3 ani poate avea abilități corespunzătoare unui copil de 2 ani, adică un an care trebuie recuperat. Evident, un an întreg se recuperează mai greu decât șase luni de întârziere. Un alt aspect important este că, deși copilul face terapie, el crește în același timp: de la 3 ani ajunge la 4 ani. Poate recupera acel an, dar între timp mai trece încă unul, iar la vârsta de 4 ani copiii ar trebui să aibă conversații și jocuri complexe. De aceea, cu cât părintele începe terapia mai devreme, cu atât șansele de recuperare sunt mai mari, pentru că este mai puțin de recuperat”, a precizat psihologul.

„Sunt copii cu autism care merg la școală normală fără însoțitor și care au rezultate foarte bune”

Terapeuta subliniază că implicarea părinților este esențială, deoarece copilul petrece în cabinet doar o oră sau două pe zi, iar restul timpului, majoritatea zilei, este acasă. Modul în care părinții interacționează cu copilul influențează foarte mult progresul său.

„Părinții nu trebuie să reproducă exact ce se face în cabinet, pentru că un specialist aplică tehnici și programe speciale. Rolul lor este să respecte principii generale, cum ar fi să încurajeze copilul să folosească limbajul. De exemplu, dacă terapia urmărește formularea cererilor, copilul trebuie să învețe să ceară ceea ce își dorește, nu să primească totul fără să comunice. Același principiu se aplică și acasă, copilul trebuie să folosească limbajul și să comunice în diferite situații. Scopul final este ca abilitățile învățate în cabinet să fie folosite în orice mediu, precum acasă, la grădiniță sau în societate, pentru ca el să devină cât mai funcțional și independent”, a menționat terapeuta.

Mădălina Nisioiu, psiholog clinician, explică faptul că decizia de a înscrie copilul la o școală obișnuită sau la o școală specială depinde de nivelul de dezvoltare al copilului în momentul înscrierii sau în anul precedent.

„Sunt copii cu autism care merg la școală normală fără însoțitor și care au rezultate foarte bune, apropiate de media colegilor lor de vârstă. În aceste cazuri, recomandarea este să se opteze pentru incluziune, deoarece acești copii pot face față cerințelor școlare. În schimb, pentru copiii care, la 6–7 ani, au nivelul mintal echivalent cu un copil de 3–4 ani, școala normală poate fi prea dificilă. În astfel de situații, trebuie căutate soluții alternative. Uneori, chiar dacă acești copii ajung în școala de masă, pot apărea probleme de adaptare și dificultăți de învățare”, a adăugat psihologul.

Conform psihologului, copiii se pot simți frustrați pentru că nu înțeleg de ce se află acolo și ce se întâmplă în jurul lor. Chiar dacă stau liniștiți în bancă și nu provoacă probleme, ei petrec ore întregi într-un mediu necunoscut, unde nu înțeleg instrucțiunile sau sarcinile. Această frustrare poate duce, în timp, chiar și la comportamente agresive.

Publicitate și alte recomandări video