Sunt gay şi au venit jandarmii peste mine pentru că mă sărutam cu un băiat în Iaşi

Nu mă sărut des în public, dar uneori o fac. De mic copil creşti cu ideea că a fi gay e ceva naşpa şi se dezvoltă în tine o frică să te exprimi liber. Când eşti în şcoală lumea strigă după tine că eşti „fetiţă", dacă eşti mai efeminat auzi mereu pe stradă zumzete de la cetăţeni necunoscuţi, din când în când îţi mai iei şi înjurături cum ar fi „bulangiule!". Cu fiecare astfel de micro-agresiune dezvolţi un mecanism de autocenzură. E ca un instinct de supravieţuire. Plus că majoritatea prietenilor mei au măcar o poveste când au mâncat bătaie pe stradă, de-a lungul vieţii lor, pentru că sunt gay. Şi eu mi-am luat-o de vreo două ori.

Acum câteva zile eram la Iaşi, în vizită, cu treabă, chiar în perioada zilelor Sfintei Parascheva. Oraşul invadat de pelerini dornici să capete puţină speranţă de la moaştele sfintei. Străzi blocate, coadă de şapte kilometri. Ies în oraş cu un băiat pe care-l ştiam de ceva vreme. Ne plimbăm prin grădina botanică, prin Copou, luăm autobuzul din Păcurari spre centru. Tipul mă cheamă să mergem la el acasă, să admirăm apusul de pe blocul unde locuieşte. Nimic neobişnuit până aici. Flirtăm de o zi întreagă şi nici nu ne apropiasem unul de celălalt tocmai pentru că eram în public şi ne era oarecum jenă. Cu o zi înainte mă uitam cum un cuplu gay îşi spune la revedere în faţa blocului printr-o simplă strângere de mâna. Gândeşte-te cum ar fi să faci asta mereu cu soţia sau cu iubita ta, cu o sabie a lui Damocles deasupra capului.

Una duce la alta şi ne trezim pe bloc sărutându-ne cu patos. Ne mai uităm spre Piaţa Unirii, unde-avea loc un târg tradiţional, multă lume. Câteva secunde de dragoste pe marginea blocului aveau să ne coste ceva. Tipul se ruşinează şi spune să avem grijă, să nu ne vadă cineva. Eu îi răspund că articolul 200 din Codul Penal a fost scos de tot în 2001. De fapt, să fii homosexual în România a fost ilegal până în 2001, când autorităţile puteau să între în casa ta şi să te aresteze pe tine şi partenerul tău pentru homosexualitate. De-a lungul anilor 90 au existat numeroase cazuri de gay şi lesbiene arestaţi pentru homosexualitate. În 1996 articolul 200 a fost schimbat, într-o încercare de a îmbunătăţi legislaţia. Cu toate astea, schimbarea a introdus în legislaţia penală conceptul de „scandal public". Dacă actele homosexuale stârneau un scandal public, atunci cetăţenii erau pasibili de închisoare. În 2001 şi această relicvă a oprimării homosexualilor a fost înlăturată din Codul Penal, dar atitudinile au rămas. Conform unui studiu al FRA – Agenţia Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, peste 78% din persoanele LGBT din România evită să se ţină de mână în public cu partenerul sau partenera lor, de teama repercusiunilor.

Revin la povestea mea, la 15 minute după sărutul fatidic, pe uşa care dă spre terasa blocului intră doi jandarmi.

„Bună ziua, ce faceţi aici?"

„Locuiesc aici şi am ieşit puţin la aer."

Tipul cu care mă sărutam, se dovedeşte ulterior, fusese coleg de liceu cu jandarmul. Se salută reciproc şi se întreabă politicos banalităţi. Viaţa te duce pe diferite căi, după cum se vede.

„Vă rog să vă legitimaţi." Le dăm buletinele, iar ei scriu de zor în agendă datele.

„Ştiţi, codul penal a fost schimbat, iar articolul 200 nu mai există. Nu e nimic ilegal ca doi bărbaţi să se sărute."
„V-au văzut oameni de jos, o doamna în vârstă, arătau cu degetul spre voi şi nişte copii. Puţină decenţă nu ar strica."
„Dar dumneavoastră cum aţi intrat în bloc?"
„Casa scării este considerată spaţiu public, nu privat."
„Să ştiţi că eu lucrez la o organizaţie care apără persoanele LGBT, aşa că mare grijă ce spuneţi, că avem şi noi avocaţi. Să vedeţi când vom organiza paradă gay la Iaşi cum va trebui să veniţi să ne apăraţi."
„V-a dat primăria aprobare pentru aşa ceva?"
„Nu încă, dar mai vorbim în cinci ani", răspund eu.
„Sunt curios", spune jandarmul, „voi vă naşteţi aşa sau învăţaţi pe parcurs…?"

CITIŢI MAI MULTE pe vice.com