
Scădere abruptă, cu 30%, a ratei de vaccinare antigripală. Medicii acuză sistemul, ministrul spune că e „problemă de adaptare”

„Ziarul de Iași” a publicat la începutul lunii februarie o analiză a felului în care se derula, la Iași, campania de vaccinare antigripală. Comparând cifrele cu cele din prezent, două luni mai târziu, situația nu diferă aproape deloc. De la 53.000 de locuitori din județ care erau vaccinați antigripal la început de februarie, am ajuns la circa 56.600, dar suntem în continuare la un minim al ultimilor cinci ani.
Conform datelor obţinute de către „Ziarul de Iaşi” de la Direcţia de Sănătate Publică, în momentul de faţă stăm mai prost cu vaccinarea antigripală faţă de anii dinaintea pandemiei. În condițiile în care cel mai bun an al judeţului din acest punct de vedere a fost chiar anul 2020 – 2021.
În mod concret, în momentul de faţă, conform ultimei raportări a DSP Iaşi, s-au vaccinat împotriva gripei circa 56.600 de locuitori din judeţ. În cele două campanii de vaccinare dinaintea pandemiei COVID-19, 2018-2019 şi 2019-2020, în Iaşi s-au vaccinat 78.240, respectiv 93.836 de persoane. În anii pandemiei, 2020-2021 şi 2021-2022, s-au imunizat antigripal 124.003 persoane din judeţ, respectiv 79.940. Anul trecut, când pandemia a scăzut din intensitate şi măsurile de restricţie s-au ridicat în foarte multe cazuri, au fost 77.490 de persoane imunizate.
Citește aici ediția integrală Ziarul de Sănătate nr. 4
Am consultat și cifrele la nivel național, iar situația nu este cu mult diferită: în campania 2023-2024 au fost imunizate, până la 14 aprilie, aproape 1,1 milioane de persoane în toată țara. În condiții în care vârful din pandemie, 2020 – 2021, au fost 2,5 milioane de vaccinuri antigripale realizate în România, iar anul trecut, 2022 – 2023, aproape 1,5 milioane.
O scădere cu 30% în medie
Prin urmare, în momentul de faţă, suntem la performanţa de a atinge aproape 70% din cel mai prost an al vaccinării antigripale din ultimii cinci ani, şi la 43% din cel mai bun an. Desigur, ieşenii se vor putea vaccina în continuare măcar încă două luni de zile, dar specialiştii atrag atenţia că grosul celor care au avut intenţia de a se imuniza a apelat deja la medicul de familie în acest sens. Cum s-a ajuns aici?
Unul dintre lucrurile care s-a schimbat anul trecut a ţinut de accesul la vaccin şi de distribuţia sa. În mod concret, dacă în trecut statul român făcea achiziţii centralizate şi distribuia dozele către DSP-uri, care mai apoi aprovizionau medicii de familie, în 2023 s-a decis stoparea acestui sistem. Astfel, persoanele care beneficiază compensat de vaccinarea antigripală trebuiau să meargă la medicul de familie, să ia o reţetă cu care să meargă la orice farmacie, să-şi comande serul şi apoi să se imunizeze: fie în farmacii, fine înapoi la medicul de familie.
S-a mărit şi numărul de persoane care beneficiază de vaccinare antigripală compensată, în special prin adăugarea categoriei de adulţi, 45 – 65 de ani, care şi-au putut procura vaccinul cu 50% reducere. Medicii de familie au tras un semnal de alarmă încă din octombrie 2023 că această măsură, care suna bine pe hârtie, urma să aibă efecte greu de determinat în mediul rural.
Dr. Viorel Olăraşu, medic de familie din localitatea Ciorteşti, judeţul Iaşi, a explicat pentru „Ziarul de Iaşi” că anul acesta a vaccinat mai puţine persoane, deşi lista cu cei care aveau dreptul la vaccin compensat s-a mărit. În 2022, spune acesta, a cerut şi a primit de la DSP 500 de doze, pe care le-a făcut pe toate. Anul acesta numărul a fost mai puţin şi negocierile mai dure cu sătenii, ca să accepte imunizarea.
„Pacientul vine la cabinet, nu pentru vaccinare, că în mediul rural, cel puţin, nu vrea neapărat să se vaccineze. Dar are o afecţiune cronică. Şi atunci îi spuneam uite, trebuie să prevenim, vin gripele, vin virozele, ar fi mai bine să te vaccinezi. Iar oamenii, când sunt faţă în faţă cu doctorul, receptează mai uşor informaţia. Şi le ofeream serviciul aproape concomitent, în timp real: dacă erau de acord, îi şi vaccinam, şi rezolvam într-o singură prezentare. Bănuiam că se va ajunge acum în situaţia pe care mi-o prezentaţi dumneavoastră”, a precizat dr. Viorel Olăraşu.
Cum a fost transportat vaccinul din farmacii de către pacienţi?
Acesta a precizat că pentru pacientul din mediul rural, actualul sistem este solicitant. Fie trebuie să meargă la singura farmacie din sat, care poate are sau nu vaccin, cu reţeta de la medic, fie trebuie să găsească un mijloc de transport să meargă în oraş, să caute la farmaciile de acolo. Apoi se pune problema transportului: ca vaccinul să fie viabil, nu trebuie întrerupt lanţul de frig şi trebuie menţinut mereu între 2 şi 8 grade.
„Fiind de la ţară, omul nu ştiu dacă e pregătit să gândească sau să înţeleagă ce înseamnă asta. De ce să îl ţii într-o cutie izotermă, separat de mâncarea pe care o iau din oraş? E greu să faci asta. Farmacia îi dă vaccinul, farmacistul se asigură sau nu că îl transportă corect, dar după ce pleacă din farmacie omul face ce vrea cu el. Am îndoieli că lanţul de frig s-a respectat la toţi pacienţii mei. Vă spun şi de ce: chiar dacă am vaccinat mai puţin, nu trebuia să explodeze aşa numărul de cazuri de gripă anul acesta. Înseamnă că vaccinul nu şi-a atins ţinta, din mai multe motive. Dar unul dintre ele poate fi ăsta: că serul s-a inactivat, chiar dacă a fost făcut, nu a fost transportat cum trebuie”, a mai precizat dr. Viorel Olăraşu.
Medicii antivaccinişti au făcut mult rău
Explicaţiile nu se rezumă însă doar la schimbarea metodologiilor şi a procedurilor, cred experţii în sănătate consultaţi de „Ziarul de Iaşi”. Prof.dr. Luminiţa Smaranda Iancu, prorector al UMF Iaşi, care conduce Centrul Regional de Sănătate Publică Iaşi, spune că scăderea încrederii în vaccinare a populaţiei a jucat un rol important în campania aceasta antigripală, dar şi în cazul altor campanii de imunizare care vor urma.
„Scăderea încrederii în vaccinare a populaţiei, în general, contează foarte mult. Ar trebui făcute campanii pro vaccinare, dar s-a făcut foarte mult rău în pandemie, când au fost medici care le-au spus oamenilor «nu vă vaccinaţi că muriţi». Oamenii au părerea lor şi au dreptul la ea, dar când tu influenţezi studenţii la stagiile de practică, ieşi la televizor, pe canale de mare circulaţie, şi spui astfel de lucruri, lumea nu va mai şti ce să înţeleagă”, a punctat prof.dr. Luminiţa Smaranda Iancu.
Aceasta spune că o campanie de informare trebuie să fie onestă: trebuie vorbit despre efectele adverse, explicat care sunt riscurile şi beneficiile. Trebuie făcut orice, spune profesorul, promovarea sănătăţii, fie că vorbim de campanii televizate sau de „flash-mob-uri sau dansuri în stradă; orice, doar oamenii să înţeleagă”.
„Vaccinarea antigripală cred că este obligatorie, mai ales pentru categoriile de risc”
Dr. Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase, a explicat că toți pacienții care au ajun cu gripă în Terapie Intensivă, în acest sezon viral, au fost nevaccinați. El face un apel public pentru ca vaccinarea antigripală să devină obligatorie măcar în mentalul colectiv, dacă nu şi în plan legislativ.
„Vaccinarea antigripală este obligatorie din punctul meu de vedere pentru anumite categorii de pacienţi. Vorbim de copii care au un sistem imunitar care încă nu este format şi de persoane peste 65 de ani, la care sistemul imunitar are carenţe. De ce să nu îi protejăm? Evident că probabilitatea să dezvolte boala există, doar că vor face o formă uşoară. Medicii de familie trebuie ajutaţi prin prevenţie, ca Unităţile de Primire a Urgenţelor să nu mai fie asaltate de pacienţi”, a punctat dr. Florin Roşu.
Şi acesta crede că „bagatelizarea” vaccinării anti-COVID stă la baza lipsei de încredere a populaţiei în vaccinare. Specialistul argumentează că avem în continuare milioane de vaccinuri pe stoc, care sunt bune, doar că oamenii nu mai vor să le facă, chiar dacă „vaccinurile nu sunt împotriva populaţiei, sunt gândite astfel încât să fim protejaţi”.
Ministrul Sănătății: „abia acum am ajuns la normalitate”
„Ziarul de Iași” a discutat cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, pe subiectul campaniei mai puțin reușite de vaccinare antigripală de anul acesta. El a precizat că este un moment de adaptare a sistemului la modificările legislative și crede că nu vor mai exista sincope la fel de mari și anul viitor. Mai mult, ministrul spune că se vor rezolva și problemele din mediul rural, farmaciile urmând a fi mai bine aprovizionate cu vaccinuri în toamna acestui an, iar oamenii nu vor mai fi nevoiți să transporte distanțe mari serul pentru a se imuniza.
„Este o perioadă de adaptare la noul sistem: înainte, medicul de familie administra direct pacienților vaccinul, dar acum pacienții au dreptul să își cumpere vaccin singuri, cu compensare 100%, dar e un proces la care trebuie să se adapteze. Abia acum am ajuns la normalitate: așa se întâmplă peste tot. Medicul îți prescrie vaccinul, tu îl ridici compensat de la farmacie și te întorci la medic sau ți-l administrezi la farmacie. Am oferit această posibilitate de administrare la farmacie pentru cel antigripal în mai multe locuri din țară. Repet, neîncrederea în vaccinare trebuie combătută prin exemple directe, prin exemple personale. Oamenii au ajuns după pandemie să nu mai fie interesați de vaccinare ca metodă de prevenție. E păcat, pentru că în mod evident vaccinarea salvează milioane de vieți la nivel global în fiecare an”, a precizat Alexandru Rafila pentru „Ziarul de Iași”.
Publicitate și alte recomandări video