M-am adus la zi cu mişcarea de top a vlogging-ului românesc de pe Youtube. Pot spune că am rămas impresionat de unele lucruri aflate, eu fiind până acum total în afara problemei. Habar nu aveam, în primul rând, că „piaţa” de vlogging e atât de intensă şi competitivă. Am aflat că începând de prin 2012 a luat avânt. Se lucrează la standarde din ce în ce mai înalte, se cooptează, manevrează energii şi oameni din ce în ce mai numeroşi şi mai diverşi, şi se fac bani incredibil de mulţi.

Sunt vloggeri cu milioane de viziualizări pentru un clip şi sute de mii de dolari în cont făcuţi doar din filme. Arată deja a industrie. Vloggerii de top sunt profesionişti în adevăratul sens al cuvântului cu ani de experienţă în spate şi o carieră de invidiat. Nici nu ştiu dacă această profesie există în nomenclator, iar dacă nu, cu siguranţă ar trebui să fie băgată.

Am urmărit în mod special şi cu un ochi critic la început locul întâi din topul românesc, pe Selly (Andrei Şelaru). A început să practice această meserie cu o pasiune de neegalat de la 11 ani şi a făcut-o neîntrerupt până acum, la 20 de ani. Ca să vedeţi nivelul lui de performanţă, a creat la începutul acestui an un curs online (Academia de Vlogging) organizat, prezentat, realizat, documentat de el şi din propria experienţă, de un milion de ori mai bine decât orice proiect guvernamental cu bani europeni şi făcut de armate de bugetari. Fiecare film realizat de el are un nivel de prezentare întâlnit doar în mari firme, instituţii de profil, televiziuni şi altele asemenea. Şi tot ce are, de la echipament, la maşina personală sunt achiziţionate cu banii făcuţi de el. Toate astea, repet, începând de la vârstă de 11 ani (chiar şi filmele de atunci arată o seriozitate, organizare şi performanţă foarte rar întâlnite la adulţi), când majoritatea covârşitoare a copiilor pierd timpul jucând jocuri infinite şi inutile pe telefoane ori tablete, sau conversând nimicuri cu prietenii pe Whatsapp, Tik Tok, Instagram etc. Copilul acela a învăţat singur să găsească subiecte şi să scrie scenarii care să fie interesante, pline de consistenţă şi umor, să facă şi să editeze filme la nivel şi calitate dintre cele mai înalte, să folosească echipament complex şi performant, să îşi creeze o imagine după principii studiate de alţii mai în vârstă decât el la universităţi, să facă marketing şi, nu în ultimul rând, să îşi educe propriul mod de a vorbi, să îşi studieze atent dicţia cu care natura a ţinut morţiş să îl pună pe  o treaptă inferioară altora oferindu-i un „r” stâlcit şi cu neputinţă de mascat. A reuşit cu brio să atragă atenţia întregii ţări cu abordări ale unor subiecte cu care şi marile televiziuni se luptă din greu, cum ar fi temele educaţiei, sportului românesc sau culturii. După cum spune chiar el, nu a făcut niciun film slab pentru că nu îşi permite. Este în paralel şi membru al unei trupe de muzică (5Gang) cu hituri pe bandă rulantă. Puţini muncesc ca el şi au realizări pe măsura lui.

Pe locul doi pe ţară am găsit o fată, Bianca Adam, care are aproximativ acelaşi profil ca Selly, doar că e un pic mai puţin elocventă inspirând o energie mai calmă, poate mai nesigură. Subiectele ei sunt mai superficiale, mai feminine, ca să zic aşa, dar asta nu înseamnă că profesionalismul ei este mai prejos, sau conţinutul mai nereuşit. Găsim şi la ea aceeaşi dedicaţie şi totală implicare în perfecţiune încă de la vârsta fragedă de 14 ani de când şi-a început cariera. Din asta trăieşte şi o duce destul de bine cu sute de mii de abonaţi şi milioane de vizualizări. Cântă şi ea ca şi Selly, sub numele de Tequila, are propriile hituri şi fani.

Pe aceeaşi direcţie se află şi Diana C în vloggul ei (colegă de grup musical cu Selly).

Urmează Vlad Munteanu şi Cristi Munteanu, doi gemeni care au fost şi ei acaparaţi de mici de microbul acesta foarte provocator al vlogging-ului. Subiectele abordate sunt interesante, diverse, dar se pierd cumva în marea de subiecte pop. Tot cântăreţi şi ei.

Dorian Popa, un alt youtuber, apasă puternic pedala mondenului şi a fiţelor, sector pe care el l-a văzut deschis şi primitor şi la care s-a pretat ca o mănuşă. Ce mă fascinează la el şi la ceilalţi este că indiferent despre ce vorbesc şi filmează, oricât de ridicolă, aparent banală ori chiar jenantă ar putea fi în esenţă ideea, o fac cu toată dedicaţia şi priceperea pe care o au, ridicând astfel discuţia la alt nivel. Toţi sunt vorbitori desăvârşiţi, niciunul nu se bâlbâie, fie că vorbeşte despre ce simte el după ce s-a despărţit de iubita lui (Vlad Munteanu), fie despre ce prostii sau cât de simpatic arată Cheluţu, câinele „super-mega” răsfăţat al lui Dorian Popa, ori cât de „beton” sunt căştile de 1500 de lei pe care şi le-a luat tot acesta din urmă pentru a-i servi pe drumul cu maşină lui „super-mega” scumpă şi „bengoasă”… Ceea ce este de apreciat.

Dacă îţi place ceea ce vezi, rămâi cu ei, dacă nu mergi la următorul, sau la alţii mai serioşi, cum ar fi Mihai Hash care e cel mai vechi şi mai cunoscut din domeniu. Încă din 2012 era cunoscut şi apreciat drept cel mai bun şi profesionist vlogger din România. Nu-i e teamă să intre în niciun subiect şi o face destul de bine, reuşeşte să atragă atenţia prin profunzimea discursului şi a gândirii. Am urmărit, de pildă, unul dintre ultimele sale filme în care abordează problema femeii care a accidentat şi ucis doi copii în Bucureşti cu maşina sau acela despre investiţii financiare, şi mi-a plăcut ce am văzut şi auzit. Merită urmărit şi îşi merită statutul. Datorită influenţei sale şi a numărului imens de urmăritori are acces la aproape toate persoanele importante din ţară, are autoritatea pe care o au reprezentanţii mass-media, el chiar este un formator de opinie adevărat. Şi e un singur om cu Internetul in spate.

Pe lângă cei amintiţi avem la ora actuală de toate. Sunt vlogguri pentru familie, copii (Anabella Show, Bogdan’s Show, Jasmina Show), de farse, caterincă, provocări nebune (Bogdan IBMFamily, Florentin Hriscu, ilie’s vlogs - din Basarabia), de comedie (Mircea Bravo, Ionuţ Rusu - foarte bune ambele). Fără teama că exagerez spun că viitorul nu sună deloc bine pentru televiziunile clasice, le prevăd o dispariţie totală sau cel puţin o trecere în planul doi, cam cum este azi teatrul radiofonic. În curând oricare cetăţean cu o cameră de luat vederi sau un telefon performant va putea avea propriul lui show cu invitaţi importanţi în sufrageria casei. Şi e o activitate perfectă şi fructuoasă pentru noile generaţii care nu îşi găsesc rostul pe lume.

Briscan Zara este scriitor şi publicist