SuperCostel şi Confreria Junimea

Notă introductivă. Între 2018 și 2022, un proiect despre benzile desenate a pornit de la lectoratul de franceză de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Câțiva studenți – Bianca, Adelina, Radu, Anca, Ștefan – și eu am avut șansa să-l desfășurăm cu entuziasm. Lectoratul de franceză era atunci, cum este și acum, sub conducerea doamnei Simona Modreanu. Astăzi, aflată la conducerea editurii Junimea, ea a avut amabilitatea de a mă integra în colecția sa de benzi desenate. O nouă dovadă a dinamismului său.

Această colecție editorială începe cu alegerea excelentă a unui autor local și universal local, o expresie pe care o voi relua. Cine altcineva ar putea marca acest moment? Țin să mulțumesc lui SuperCostel sau JUP (va câștiga cel mai puternic) pentru că mi-a cerut să scriu aceste rânduri, pentru că mi-a acordat încrederea sa, pentru că mi-a dat un cuvânt la lansarea sa. Să precizăm că a vorbi despre aceste benzi desenate fără a dezvălui detalii nu este un lucru evident, dar este posibil datorită oximoronilor: voi propune aici să fiu lung pe scurt într-o analiză de tipul „generalitate profundă”, adică – pregătiți-vă pentru o revelație – că va fi atât generală, cât și profundă.

Înainte de a merge mai departe, să ne amintim că banda desenată este uniunea textelor, mai degrabă la plural decât la singular, și a desenelor. Conform autorilor, unul este uneori mai expresiv decât celălalt. Să adăugăm că acolo unde se regăsesc adesea două persoane, una la scenariu și cealaltă la desen, JUP le leagă și jonglează cu ambele. Cu succes și vom vedea de ce. Să începem prin a observa textul său, umorul și structura.

Voi liniști pasionații de literatură, cei care judecă în esență după text: cel al lui JUP este savuros. Veți avea doza voastră de umor, de reflecție, de relaxare inteligentă, de cuvinte căutate în frumoasa voastră limbă română pentru a da textului epitetul de literar. Totuși, voi lăsa bucuria nativilor de a descoperi această fațetă a lui JUP.

Ce să spunem despre umor? Este legat de situațiile absurde, de personajele improbabile. În primul rând, SuperCostel evident, un fel de anti-erou genial de stupid care amintește în acest sens de Gaston Lagaffe, dar mai absurd. Cineva care pune abil ulei pe foc când jarul prostiei riscă să se stingă. Prin latura sa grosolană și locală, ar putea face referire și la Superdupont. În povestea noastră, este de asemenea Serioja, pe care îl salut respectuos în trecere, subordonatul său Arnold, bietul care seamănă atât de puțin cu omologul său austro-american, vecinul impulsiv Nea Lucică și un iepure ca o frumoasă victimă. Fără a uita intervenția șefului sau a lui JUP însuși, despre care ne întrebăm dacă picioarele chinuite vor merge mai bine. Și cine dintre el sau personajele sale conduce evenimentele. Toate acestea duc la trei scurte povești în primul album.

Din al doilea album, capitolele în stil Tarantino se succed în cadrul unei singure anchete. Dacă structura este mai bine definită, peripețiile nu sunt mai puțin nebunești. Simțim că pana artistului s-a ascuțit, că are un proiect pentru eroii săi sau, cel puțin, ei pentru el. Pana s-a ascuțit pentru povestea care câștigă atât în substanță, cât și în structură, dar și pentru desenul care se codifică și capătă o formă mai matură. Vom reveni mai târziu la acest punct. Ultimul clin d’œil, să menționăm aici prezența lui Cristian Tudor Popescu și a unui anumit Leonardo care nu a pictat Mona Lisa.

Un al patrulea și ultim album aduce cititorul împreună cu SuperCostel, Smouckie și Ozzy. Încă o dată o referință la o persoană cunoscută mondial. Dar parcă lumea nu era suficientă, este și Andrușka care coboară de pe planeta sa pe a noastră. Alegând evident Iași, deoarece JUP este clar de aici. Desenele sale nu mint, între Palatul Culturii și cadrul simplu al unei grădini pe o colină. SuperCostel capătă dintr-o dată mușchi și fantasticul este mai prezent ca niciodată. De-a lungul poveștilor, nu vom ști în final cine este mai erou decât celălalt. Avem mai degrabă impresia că personajele îl conduc pe JUP și că fiecare episod este un spin-off. Avem în fața noastră o echipă veselă gata să facă orice pentru a ne distra inteligent.

Aceasta este partea despre scenariu. Să trecem acum la desen. Înainte de a intra în subiect, să precizăm că în BD nu există desen „corect”, există doar desene care corespund. Unul dintre cântăreții mei preferați, Renaud, a cărui voce răgușită nu este întotdeauna pe notă, spunea că „a cânta bine înseamnă a cânta corect, a aduce emoția esențială”. Dacă transpui această idee la desen, atunci fiecare stil, sau mai bine fiecare desenator, cu modul său de a percepe realitatea, poate fi corect.

La JUP, desenul vine în sprijinul textului. Îl subliniază, îl amplifică, îi dă umor, accent, acțiune. Desigur, am putea citi sau asculta textele sale ca o poveste fără a privi imaginile. Și desigur, povestea ar avea sens, ar avea gustul său personal despre care am vorbit anterior. Totuși, asta face stilul lui JUP ceea ce numim BD literară? Nu cred. În opinia mea, stilul grafic este parte integrantă din poveste. Fie că este bogat în detalii sau simplu, fie că este realist sau expresionist, fie că imită sau deformează, fiecare desen are un sens. Cel al lui JUP nu face excepție.

De o simplitate în sensul pozitiv al termenului, găsim câteva trăsături de negru pe fond alb, cu doar necesarul de fundal. Latura suprarealistă este deja purtată de text și de situație. Din al doilea album, în care desenul și scenariul se ascuțesc, o nuanță de gri se adaugă pentru a umple fundalul. Mai simplu, mai eficient. La fel cum o glumă spusă într-un mediu crud îi mărește cruzimea, trăsătura neiertătoare de negru a lui JUP dă absurdității poveștii un realism tăios. Cât despre alegerea alb-negru, provoacă o atenție mai mare la poveste. Cititorul nu este distras de culorile care servesc prea des ca o scuză pentru a salva un album. Și dacă povestea ne poartă, în final, este pentru că desenul era potrivit.

În loc de încheiere. În patru albume, totul pleacă de la SuperCostel pentru a se deplasa încet către Serioja, Arnold, Smouckie, Leo, Cristian și întreaga bandă. Dar ne putem întreba de ce Costel este Super cu majusculă. Aș spune că este pentru că împarte destinul unei bande pe cât de fantastice, pe atât de absurde. Aș spune că este, pentru că, asemenea unor pisici lăsate într-un spațiu deschis, nu știm niciodată unde îl vom găsi, nici cine va conduce dansul. La fel și pentru SuperJup, de altfel. Se știe vreodată cine și unde este cu adevărat? Cine dintre aceste creaturi absurde ne pregătește următorul pas? Așteptăm oricum.

Sper că veți profita de lectura voastră de la JUP la fel de mult cum am făcut-o eu.

Olivier Noël a fost lector la Catedra de franceză a Universității „Al. I . Cuza” din Iași între 2018 și 2022 și un mare pasionat de benzi desenate

Publicitate și alte recomandări video