De Business

Punem punctul pe știi

Surprizele din topul firmelor ieşene. Cel mai mare angajator de până acum, detronat

luni, 05 septembrie 2016, 01:50
6 MIN
 Surprizele din topul firmelor ieşene. Cel mai mare angajator de până acum, detronat

Compania Delphi nu mai este cel mai mare angajator privat din Iaşi, locul său fiind preluat de Xerox Business Services România SRL. Firma ArcelorMittal Tubular Products Iaşi a urcat pe locul II în topul exportatorilor. Datele rezultă din cel mai recent top realizat de Camera de Comerţ Iaşi.


Compania Delphi din Miroslava şi-a pierdut titlul de cel mai mare angajator privat din judeţul Iaşi. Fabrica americană de pompe şi injectoare pentru motoare diesel din Miroslava a fost detronată de compania Xerox Business Services România SRL, unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa locală de IT şi Outsourcing. Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi a evaluat performanţele economice ale firmelor din judeţ pe 2015, realizând deja tradiţionalele topuri în rândul comunităţii de afaceri.

 
Primii zece angajatori cumulează 10.541 salariaţi
 
În topul celor mai mari angajatori, realizat exclusiv după numărul mediu de salariaţi din anul 2015, Xerox Business Services România SRL este lider detaşat, cu 1.945 de salariaţi, iar în dreptul companiei Delphi Diesel Systems figurează 1.724 de angajaţi. Cu 1.458 de salariaţi la 31 decembrie 2015, Antibiotice SA ocupă ultima poziţie a podiumului în topul angajatorilor. Următoarele poziţii sunt ocupate, în ordine, de ApaVital SA (1.179 salariaţi), Iulius Management Center SRL (828 salariaţi), SCC Services România (808 salariaţi), Te-Rox Prod SRL (707 salariaţi), Salubris SA (674 salariaţi), Iasicon SA (617 salariaţi) şi Confecţii Integrate Moldova (601 salariaţi).
 
Cele mai mari afaceri
 
În topul cifrei de afaceri pe 2015, Delphi ocupă, detaşat, prima poziţie. Fabrica americană din Miroslava a avut anul trecut o cifră de afaceri de aproximativ 1,8 miliarde de lei, faţă de 1,5 miliarde lei în 2014. „Argintul” a fost adjudecat, întocmai ca şi în topul precedent, de Antibiotice SA, cu o valoare a afacerilor de 331,7 milioane de lei, iar ultima poziţie a podiumului a revenit companiei ArcelorMittal Tubular Products Iaşi. Cu o cifră de afaceri în cuantum de 231,8 milioane lei anul trecut, Iasicon este pe poziţia patru în acest clasament, societatea fiind un „new entry” faţă de topul anterior dat publicităţii de Camera de Comerţ şi Industrie. Societatea Media Rom Grup SRL ocupă locul cinci în clasamentul afacerilor pe judeţ. Firma condusă de Ioan Melinte a raportat pentru anul precedent o cifră de afaceri de aproximativ 223,7 milioane lei faţă de 165 milioane lei în urmă cu doi ani. Fidelis Energy, firmă înregistrată în Valea Lupului şi care comercializează energie electrică, ocupanta locului trei pe judeţ în 2014, a coborât până pe locul şase, cu o valoare a afacerilor de 196,9 milioane lei în 2015.
 
Firmele care au ieşit din clasament
 
A şaptea în acest clasament este Conex Distribution, societate patronată de soţii Tereza şi Ioan Prisecaru. Specializată în comerţul de piese şi accesorii pentru autovehicule, firma familiei Prisecaru a avut anul trecut o cifră de afaceri de 172,6 milioane lei, cu 33,8 milioane lei mai mult faţă de 2014. Cu o cifră de afaceri ce depăşeşte 165,2 milioane lei, Conest SA şi-a adjudecat poziţia a opta în clasament, fiind urmată de ApaVital, care a prins penultimul loc din acest top. Societatea unde Consiliul Judeţean este acţionar majoritar a avut în 2015 afaceri în valoare de 133 milioane lei. Ultima din top zece este Industrializarea cărnii (Kosarom) SA. Societatea fondată de omul de afaceri Neculai Apostol a raportat pentru 2015 afaceri de 127,8 milioane lei. Faţă de clasamentul dat publicităţii anul trecut de Camera de Comerţ au dispărut nume mari precum Tehnosteel LBR SRL, IG Watteeuw România şi Eurotex Company. Desprinsă din fostul Tepro, compania Tehnosteel LBR SRL, locul cinci în topul precedent, a intrat în acest an în insolvenţă. Producătorul de tuburi, ţevi, profile tubulare şi accesorii din oţel a avut o cifră de afaceri de 82,5 milioane lei în 2015, în scădere accentuată faţă de 2014, când în bilanţ era raportat un incidator de 147,6 milioane lei. Fostul BMT, compania cu capital belgian IG Watteeuw România, a realizat afaceri de 122,3 milioane lei, care însă nu i-au putut asigura un loc în top zece.
 
Cine sunt cei mai mari exportatori
 
În ceea ce priveşte valoarea exporturilor realizate, Delphi ocupă primul loc. În acest top, fabrica americană de la Miroslava este urmată, în ordine, de ArcelorMittal Tubular Products Iaşi, IG Watteeuw România, Eurotex Company Târgu Frumos, Te-Rox Prod Paşcani şi Antibiotice. OMCO România, singurul producător din România de matriţe pentru sticlă, parte din grupul BMT, ocupă locul şapte la exporturi, iar poziţia imediat următoare revine distribuitorului de medicamente şi cosmetice Mira Export. Penultimul loc la exporturi a fost adjudecat de societatea Motexco, care produce şi comercializează echipamente militare, de la produse simple (pantaloni, jachete, rucsaci) până la articole high-tech (echipamente de protecţie balistică, plase de camuflaj, corturi militare şi civile). Conex Distribution încheie topul celor mai importanţi zece exportatori din judeţ. „Este o onoare pentru noi să realizăm acest clasament pentru că avem astfel posibilitatea să-i punem în lumină în faţa comunităţii şi să le conferim recunoaşterea publică ce se cuvine celor mai buni dintre noi. Cu atât mai mult cu cât ne referim la creatori de plus valoare, generatori de locuri de muncă, plătitori de taxe şi impozite prin care societatea îşi poate finanţa toate celelalte componente ale sale: educaţie, sănătate, cultură, sport”, a declarat Paul Butnariu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi.
 
Cum a fost realizat topul
 
În afară de aceste topuri speciale, Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi a mai realizat şi bine cunoscutele clasamente ale firmelor ieşene în funcţie de domeniul de activitate. Acestea sunt realizate după o metodologie complexă, unitară la nivelul sistemului Camerelor de Comerţ din România, în baza datelor de bilanţ pentru anul 2015 şi a unor condiţii de admitere: să fi înregistrat profit din exploatare, o cifră de afaceri de peste 100.000 lei pentru microîntreprinderi şi de peste 250.000 lei pentru celelalte firme, iar cuantumul format din suma datoriilor în legătură cu bugetul asigurărilor sociale şi bugetul statului şi impozitele şi taxele neplătite la termenul stabilit la bugetele locale să nu fi depăşit valoarea creanţelor în legătură cu bugetul asigurărilor sociale şi bugetul statului. Pentru realizarea clasamentului s-au luat în calcul rezultatele financiare ale firmelor cu sediul în judeţul Iaşi care au depus bilanţ pentru anul 2015. „La prima vedere, criteriile de admitere în Top pe care Camerele de Comerţ le-au impus în fiecare an par destul de restrictive, prin numărul indicatorilor şi algoritmul de cuantificare a rezultatelor financiare. Însă, prin aceasta am urmărit să obţinem un clasament deopotrivă obiectiv, transparent şi corect al mediului de afaceri. Iar faptul că metodologia este asumată şi aplicată în mod unitar la nivel naţional, ne îndreptăţeşte să considerăm Topul Firmelor ca fiind un reper elocvent al performanţei economice”, a precizat Sorin Gheorghiu, director în cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi.
 
17.646 de firme au fost luate în calcul
 
Pentru realizarea topurilor, Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi a procesat datele de bilanţ de la 17.646 de agenţi economici. 4.801 de firme au îndeplinit criteriile de admitere în clasament, dintre care 2.485 s-au clasat pe locurile 1-10. Din totalul firmelor din Top, 1.825 firme au sediul în municipiul Iaşi, iar 123 firme au sediul în Paşcani. Firmele clasate în top cumulează 74% din cifra de afaceri ş56% din numărul de salariaţi care se reflectă în bilanţurile aferente anului 2014, se arată într-un comunicat al Camerei de Comerţ Iaşi. Clasamentul este structurat pe 6 domenii de activitate, respectiv Cercetare-Dezvoltare şi High-Tech, Industrie, Agricultură – Pescuit – Piscicultură, Construcţii, Servicii şi Comerţ-Turism. În topuri au fost incluse primele zece locuri la fiecare domeniu, grupă de activităţi şi clasă de mărime. În total, în clasamentul final se regăsesc 2.485 firme, defalcate astfel: 147 firme în categoria Cercetare-Dezvoltare şi High-Tech, 401 la Industrie, în grupul Agricultură, Silvicultură, Pescuit au fost selectate 105 firme, în Construcţii 190. La activitatea de Servicii se regăsesc 739 firme, iar în Comerţ şi Turism 904 firme. 
 
 
 
 

    

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii