Surse: În ce condiţii ar accepta liberalii refacerea coaliţiei cu USR
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

miercuri, 08.12.2021

Surse: În ce condiţii ar accepta liberalii refacerea coaliţiei cu USR

GALERIE
citu ciolos
  • citu ciolos
- +

Liberalii ar dori o refacere a coaliţiei cu cei de la USR, dar în anumite condiţii, şi anume ca structura Executivului să se păstreze la nivel de portofolii, însă miniştrii propuşi de USR să nu fie dintre cei care au votat moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîţu, au declarat surse liberale pentru News.ro. Negocierile cu cei de la PSD au picat după ce social-democraţii ar fi cerut o paritate a posturilor de miniştri.

PNL se află, în acest moment, într-un moment de blocaj total, în condiţiile în care sâmbătă expiră termenul de zece zile în care premierul desemnat Nicolae Ciucă trebuie să vină în faţa Parlamentului pentru votul de încredere.

Discuţiile cu PSD, de marţi seară, de la Vila Lac, s-au încheiat cu un eşec, pentru că, spun surse liberale, PSD ar fi cerut paritate în Executiv, pe motiv că au cei mai mulţi parlamentari şi doar astfel ar accepta un premier de la alt partid. În plus, social-democraţii au cerut ministere de forţă.

Conducerea PNL a respins aceste propuneri şi ia în calcul o revenire la discuţiile cu cei de la USR.

Una dintre variantele cu care vor sa intre la discuţii liberalii este ca USR sa nominalizeze în Executivul Ciucă doar persoane care nu au mai fost miniştri şi, mai mult, resping categoric ca din Guvern să facă parte  cei care au votat moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîţu.

USR a anunţat, deja, oficial, că în cazul refacerii coaliţiei ei preferă să se păstreze aceeaşi structură a Executivului din 2020, însă vor o negociere clară a protocolului coaliţiei, în privinţa luării deciziilor şi a planului de reforme.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Întâlnire online între democraţii

Lucian DÎRDALA

Întâlnire online între democraţii

Deocamdată, administraţia Biden nu doreşte decât să reafirme leadership-ul american în spaţiul pe care mass media încă îl numeşte „lumea liberă”. Este greu de crezut că, în acest moment, Statele Unite au capacitatea ori dispoziţia să exercite presiuni semnificative asupra participanţilor mai puţin merituoşi, şi cu atât mai puţin asupra statelor neinvitate la summit, cum ar fi Turcia.

Filmuletul zilei

opinii

Identităţi în oglindă (II)

Florin CÎNTIC

Identităţi în oglindă (II)

Nimic mai firesc cu ocazia Zilei Naţionale decât o discuţie despre ce înseamnă „să fii român”. Evreu român.

Istoria (sau isteria) unui boxer

Radu PĂRPĂUȚĂ

Istoria (sau isteria) unui boxer

Era pe vremea lui Ceaşcă un boxer sas pe care-l chema Stumpf, ne spunea Ghiţă Mutu din plutonul nostru Ghiţă intrase la facultatea de textile de la Cisnădie, de unde ştia povestea cu Stumpf, care era de fel de pe acolo. 

Ministere „croite” şi răscroite

Nicolae CREŢU

Ministere „croite” şi răscroite

Mai mult decât oriunde altundeva, cel puţin pe aici, prin Europa, la noice declară „liderii” politichiei trebuie dat „la întors”, pe reversul de biată, mai dosnică, retorică a asigurărilor „liniştitoare” puse în circulaţie publică, mediatică. 

pulspulspuls

Iaca ce aranjamente mai pun la cale nea Măricel şi mister Ciorăpel!

Iaca ce aranjamente mai pun la cale nea Măricel şi mister Ciorăpel!

Pentru că tot am deschis ieri pârtia din acest sezon de iarnă cu ce se mai vorbeşte în lumea halatelor albe ca zăpada din târg, povestindu-vă cum s-a bătut palma ca mister Bazil Usturoi să rămână şef acolo unde est, şi pentru că vine vorba aşa de rar despre treburile astea extra-Covid din domeniu, am zis că numai bine să vă mai spunem una scurtă dar vioaie pe azi, că tot e miercuri, zi de post fără nicio dezlegare, nici la peşte, nici la vin sau undelemn. 

Caricatura zilei

Lapoviță

Editia PDF

Bancul zilei

- "Pentru o digestie buna beau bere. Daca nu am pofta de mâncare, beau vin alb. Daca am tensiunea scazuta, beau vin ros (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.