anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Surzenia ca mod de cunoaştere

GALERIE
codrin liviu cutitaru
  • codrin liviu cutitaru
- +

Mort de surd - dincolo de umorul său, pe alocuri nebun - este, până la urmă, un roman trist, al eforturilor disperate pe care le facem cu toţii pentru a ne amâna fatalitatea. Constituie scriitura unui declin mistificat, acoperit, strident, de farduri şi rimeluri groteşti. Mai degrabă decât ironic, Lodge pare aici nostalgic, elaborând o partitură epică impregnată de mizantropie.

Deaf Sentence/ Mort de surd, roman al deplinei maturități scriitoriceşti, este, fără îndoială, una dintre operele de prim raft ale lui David Lodge, marele scriitor britanic şi, totodată, spre mândria noastră marele prieten al Iaşului şi al vechii sale Universități. După o pauză aşa-zicând „tematică”, prozatorul reia aici vechea (şi consacrata) idee a epicului universitar, oprindu-se la un nou „caz” academic, unde umorul, melodrama şi melancolia se îmbină într-o scriitură de largă respiraţie estetică. Din textele anterioare, autorul a păstrat obsesia căutării grefate pe spleen-ul existenţial. Detaliul se leagă de profilul psihologic al protagonistului - lingvistul Desmond Bates -, indubitabil, până la un punct, un alter ego al lui Lodge însuşi. Bates are câteva „probleme” biografice majore, ce l-au împins treptat către alienarea intelectuală. A surzit aproape complet, la o vârstă relativ tânără, faptul determinându-l să se pensioneze înainte de vreme. Se află la al doilea mariaj (prima soţie, Maisie, a murit de cancer), cu super-energica Winniefred (prescurtată, în text, Fred) - şi ea recăsătorită -, iar numeroşii copii ai cuplului (din legăturile anterioare) au devenit adulţi, plecând la casele lor. Straniu, pe când Des se deteriorează pe zi ce trece, simţindu-se tot mai inutil şi ridicol (din cauza surzeniei), Fred pare să întinerească pe măsură ce afacerea sa cu decoraţiuni ia amploare. Situaţia îl destabilzează teribil pe Bates.

Naratorul (romanul e scris, în alternanţă, la persoana întâi şi a treia, în ambele lingvistul funcţionând ca „reflector”) este obligat să experimenteaze astfel o incongruenţă comportamentală dramatică. Doamna Bates slăbeşte şi îşi face operaţii estetice, ajungând mai atrăgătoare decât oricând, în timp ce însinguratul profesor se chinuie să se adapteze la rigorile aparatului auditiv, pierzându-şi chiar şi apetitul pentru cercetare. În sfârşit, pe lângă toate, Desmond trebuie să aibă şi grija propriului tată nonagenar, un bătrân încăpăţânat şi auster. Alienarea protagonistului e îngroşată voit de Lodge care îşi plasează miza simbolică a romanului pe acest palier psihologic. Cumva întâmplător, profesorul de lingvistică o întâlneşte pe americanca Alex Loom, doctorandă în fosta lui Catedră la un îndrumător ştiinţific preocupat mai curând de ascensiunea socială decât de actul didactic. Alex îl imploră pe Des să-i coordonoze teza sau, cel puţin, să o ajute cu sfaturi academice. Insistenţa absolut exotică a tinerei (care se ocupă, de altfel, de o temă stranie - stilistica biletelor de adio, lăsate de sinucigaşi) îl prind pe Bates într-o capcană emoțională şi senzorială din care nu mai poate ieşi. Alex îi lasă chiloţi de-ai ei în buzunarul pardesiului şi îi trimite e-mail-uri cu conţinut sado-masochist, supunându-l pe, oricum dezorientatul, lingvist la presiuni nervoase imposibil de suportat.

Prin Alex Loom, în roman, capătă materialitate idealul tradiţional al aventurii revitalizante, căutat frenetic şi de universitarii lodgieni din operele de odinioară. Precum aceia, Bates urmăreşte ieşirea din criză. Îşi reinventează identitatea, intrând, aidoma predecesorilor săi, într-o nouă formulă tipologică. Joacă un rol, însă descoperă, ultimativ, că partitura nu i se potriveşte. Avem aici, deopotrivă, compulsia ratării şi voluptatea paradoxală a eşecului (perceput în latura sa „formativă”, „iniţiatică”). Desmond Bates se dezvăluie, în fond, a fi un personaj extrem de complex, în pofida debutului său narativ mai degrabă unilateral. „Surzenia” eroului funcţionează, metaforic vorbind, în varianta unui „autism” autoindus, o înstrăinare de lumea ale cărei valori au devenit tot mai confuze pentru protagonist. Odată ajunşi în spatele acestui defect (veritabilă „vină tragică” în roman), descoperim o psihologie (defetistă) a trăirilor complicate şi, de ce nu, dureroase. Dacă ne gândim că handicapul lui Bates (surzenia) reprezintă chiar handicapul lui Lodge (scriitorul însuşi are probleme grave de auz), atunci miza simbolică a textului se amplifică exponenţial. Mort de surd - dincolo de umorul său, pe alocuri nebun - este, până la urmă, un roman trist, al eforturilor disperate pe care le facem cu toţii pentru a ne amâna fatalitatea. Constituie scriitura unui declin mistificat, acoperit, strident, de farduri şi rimeluri groteşti. Mai degrabă decât ironic, Lodge pare aici nostalgic, elaborând o partitură epică impregnată de mizantropie.

Codrin Liviu Cuţitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Pohtiţi la fotbal!

Nicolae GRECU

Pohtiţi la fotbal!

N-a fost nevoie de îndemnuri bombastice precum cele din titluri; românii reîncep să vină la fotbal pentru că au pentru cine.

opinii

Mitocanul de la volan (I)

Eugen MUNTEANU

Mitocanul de la volan (I)

Suntem asaltați zilnic cu știri și imagini despre accidente de circulație atroce. Statisticile spun că România este țara europeană cu cei mai mulți morți în accidente de circulație. Dincolo de precaritatea șoselelor, cred că o cauză a acestei situații îngrijorătoare este și existența în libertate a fiarei sălbatice pe care am ales să o numesc mitocanul de la volan.

Dobânda, de la păcat (medieval), la virtute (modernă)

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Dobânda, de la păcat (medieval), la virtute (modernă)

Știința economică modernă s-a desprins din ceea ce era cunoscut în mediul academic timpuriu drept filosofie morală. Acțiunile și comportamentele din sfera economică (de exemplu, comerțul, formarea prețurilor, rolul dobânzii în tranzacțiile comerciale, etc.) erau reglementate de Biserică vreme de secole întregi. 

O limbă din prefabricate

Alexandru CĂLINESCU

O limbă din prefabricate

Un fenomen frapant care se petrece astăzi este ceea ce aş numi proliferarea prefabricatelor. Nu e ceva nou, dar devine tot mai accentuat şi, pentru cine ţine la expresivitatea limbii, tot mai supărător. Spun „prefabricate” pentru că e vorba de cuvinte şi formule luate de-a gata şi puse uneori în cele mai neaşteptate contexte. Au făcut de pe acum o glorioasă carieră la televiziune, politicienii şi jurnaliştii le rostesc cu o voluptate solemnă, convinşi că impresionează publicul printr-un limbaj elevat.

pulspulspuls

O cabală preoţească ţesută pe îndelete de multă vreme

O cabală preoţească ţesută pe îndelete de multă vreme

Ehehei, iubiţi dreptcredincioşi, iată că încurcate mai sunt căile Domnului de când treburile lumeşti şi dorinţele de parvenire şi câştig şi-au băgat coada tot mai adânc în sânul şi buzunarele largi de popă ale unor înalţi prelaţi din mitropolia noastră de la Iaşi, atât de greu încercată în ultima vreme. Iacătă aşadar, dragilor, ce au mai putut zămisli minţile întunecate de aceste lucrături diavoleşti: citiţi şi vă cruciţi, nu alta! 

Caricatura zilei

Ambulanța

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.