Sus Şora, jos Cioran
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Sus Şora, jos Cioran

GALERIE
nichita danilov
  • nichita danilov
- +

Un lucru nu-i este limpede: nu te poţi învârti la infinit în jurul propriului tău paradox. Existenţa aceasta, ca un amurg de cenuşă, ce se varsă peste capul lui Demiurg. Apoi această veşnică demenţă a lui Dumnezeu. Scleroza creaţiei. Lumea privită prin răgetul unui porc. E suficient să-i citeşti o carte, ca să cunoşti conţinutul tuturor celorlalte.

Tocmai cumpărasem Tratatul de descompunere şi aşteptam tramvaiul în Târgu Cucu, când se apropie de mine domnul Arnold, astrolog de profesie, şi-mi spuse:

Au terminat cu Eliade şi au început cu Cioran! Or să umple cu el librăriile. Gem rafturile bibliotecilor de atâta Cioran. Nu poţi să-ţi cârpeşti găurile de la pantofi, dar te duci să cumperi un Cioran. Cioraniada asta naţională e un fel de Cântare a României, întoarsă pe dos! Cui foloseşte toată isteria asta? Cine îşi face carieră pe spatele lui Cioran? Noii filozofi! Nu le mai ajungi cu nasul la prăjină! Pardon invers, se corectă el.

Profit de neatenţia astrologului şi mă urc în tramvai, asta ca să nu mă întind la vorbă.

Zi aglomerată. Lume peste lume. Înghesuială ca la iarmaroc. Abia reuşesc să cobor în Piaţa Unirii. Cumpăr câteva ziare şi vreau s-o pornesc spre casă, dau însă din nou nas în nas cu astrologul. Pare uşor iritat.

Nu-mi place Cioran, zice el. E prea patetic. Prea isteric. M-am săturat să ascult această simfonie a lamentaţiilor negre ce par a nu avea nici început şi nici sfârşit! Aş vrea să văd şi o rază de lumină în bezna asta a lui!

Tac.

Orice frază mi se pare falsă, continuă astrologul. De un patetism îngrozitor. Te încarci de energie dacă-l citeşti pe Cioran. Nici într-un caz nu-ţi vine să te sinucizi. Păi, dacă susţii descompunerea, vreau să te văd descompus. Dar Cioran, ce? Băuturică, băuturică. Căldurică, căldurică. Pipiţe, pipiţe... Glorie, glorie. Apartament la Paris.

Doar mansardă, am completat.

Doar mansardă, mă luă peste picior astrologul. Dar ce mansardă! Ca la rândunici, ca la lăstuni. Contempli acoperişurile şi începi să ciripeşti... Aşa îţi vine să te tot descompui. Dar ce ştie poetul despre perversiunile şi ipocriziile unui filozof? Filozofii şi, în speţă, moraliştii trăiesc enorm, ascultă-mă ce-ţi spun, continuă astrologul, iar poeţii puţin. Cioran însă naiba ştie ce este: nici poet, nici filozof. Nu sunt invidios, dar toate au o limită. Te ridici împotriva scriitorilor şi scrii ca un dement. Uită-te la unul ca Brumaru, arată mai descompus ca orice frază a lui Cioran. Întotdeauna e vesel şi năuc. Desigur, şi Brumaru-i ipocrit, şi obsedat de glorie, dar măcar nu strigă toată ziua, bună ziua că singura soluţie e sinucidere. Nu, lui Brumaru îi place să se dea în stambă. După ce o viaţă întreagă a stat sub papucul Tamarei, brusc, l-a apucat amocul. Ştiu ce-i poate pielea, îl cunosc. Profită de faptul că aduce cu Cioran şi se dă cocoş.

Lăsaţi-l pe Brumaru în pace, îi zic. Îmi e prieten, ce v-a făcut?

Îţi e prieten?! Ştiu ce fel de prieten. Dacă ar putea, te-ar mânca de viu.

Am împărţit cândva o pâine amară împreună...

Şi ce dacă aţi împărţit?! Ştiu toată povestea.

Păi, dacă cunoaşteţi, ar trebui să-l păsuiţi.

Ba nu-l păsuiesc deloc. Şi Brumaru-i ipocrit. Se agaţă ca un scai de orice fustă care-i iese în cale nu neapărat că i-ar place să afle ce are fusta pe dedesubt, ci doar cu scopul de-a parveni. De a se face cunoscut. Măcar Cioran despică firul în patru ca să stoarcă tot adevărul negru ce zace în el. Pe când Brumaru?

Pe când Brumaru ce? am îndrăznit să-l întreb.

Pe când Brumaru vede peste tot zulufi. Pe el nu-l interesează decât zulufii şi propria sa gloria şi nici un fel de adevăr...

Dar?

Nici un fel de dar. Ştiu cum e Brumaru şi ştiu cum eşti şi tu. Aşchia nu sare departe de trunchi.

Dar eu nu sunt aşchie...

Pentru mine eşti.

Astrologul se enervase. Am vrut să-i dau o replică pe măsură, dar ca să-i cruţ nervii am înghiţit în sec. Un timp am stat şi ne-am privit în tăcere unul pe altul, ca doi cocoşi pregătiţi de luptă. Dar până la urmă ne-am înmuiat. Nu de tot însă, căci scoţând din tabacheră un capăt de ţigară mototolit, astrologul adaugă:

Cioran face apologia plictisului, dar nu se plictiseşte nici o clipă. Şi asta fiindcă e preocupat să-şi teoretizeze plictiseala. A te lepăda de limba pe care ai moştenit-o în pântecele mamei tale, ce stupizenie! Cioran acoperă cu blestem pântecele care l-a zămislit, dar acest blestem e artificial, pentru că-l rosteşte într-o limbă de împrumut. Un lucru nu-i este limpede: nu te poţi învârti la infinit în jurul propriului tău paradox. Existenţa aceasta, ca un amurg de cenuşă, ce se varsă peste capul lui Demiurg. Apoi această veşnică demenţă a lui Dumnezeu. Scleroza creaţiei. Lumea privită prin răgetul unui porc. E suficient să-i citeşti o carte, ca să cunoşti conţinutul tuturor celorlalte.

Nu mă arăt a fi de acord.

Astrologul se enervează. Din ascuţit, nasul îi devine şi mai ascuţit.

Ascultă, îmi spune. Să vezi ce debitează Cioran: „Cincizeci şi nouă de secunde din fiecare minut al meu au fost dedicate suferinţei.” Câtă infatuare. Cincizeci şi nouă de secunde din fiecare minut?! Şi asta timp de optzeci şi unu de ani în capăt. Socoteşte secundele suferinţei sale. O, vai, cât a mai suferit şi Cioran!

Astrologul părea din ce în ce mai agitat. Ochii săi obişnuiţi să scruteze cerul înstelat se roteau febril în cap... Din cap până-n picioare, astrologul ardea de indignare.

Leşul cosmic, rosti el cu o voce tremurândă. Sicriu cu oche­lari. Mi-e greaţă de toate metaforele astea. Şi îţi mai spun încă un lucru, adăugă el, apucându-mă de gulerul cămăşii: sunt năs­cut în aceeaşi zi cu acest Cioran, dar nu mă manifest!

Sunteţi un om discret, am adăugat. Şi, totuşi, aveţi opinii foarte ferme. Cum se împacă discreţia dumneavoastră cu intransigenţa?

Se împacă foarte bine, atât cu orgoliul meu, cât şi cu destinul cosmic, răspunse astrologul, fără să stea prea mult pe gânduri. Construcţia mea interioară e oximoronică, completă el.

Dacă aveţi rezerve atât de mari faţă de Cioran, atunci pe cine admiraţi?

Rezerve, răbufni el. Nu-l pot suferi, înţelegi? Am făcut o adevărată fixaţie. Nu pot dormi noaptea din pricina lui...

Poate că e vorba de o deformaţie profesională...

Despre ce fel de deformaţie profesională vorbeşti dumneata?

Sunteţi astrolog, e normal să nu puteţi dormi pe parcursul nopţii, odată ce meseria dumneavoastră vă împinge să contemplaţi bolta cerească năpădită de stele...

Din pricina lui Cioran, nu mai văd nici un fel de boltă şi nici un fel de stele... Doar un hău negru, rotitor...

Dacă aveţi alergie faţă de Cioran, atunci probabil îl admiraţi pe părintele Steinhardt... Vă place Jurnalul fericirii?

Mă aşteptam ca interlocutorul meu să aibă rezerve şi faţă de Steinhardt... Dar m-am înşelat. Întunecata faţă a astrologului se lumină dintr-o dată...

Steinhardt, murmură el... Steinhardt e altceva... El e numai lumină şi bucurie... Citindu-l, reuşesc într-adevăr să alung demonii ce-au bântuit în mintea lui Cioran... Ia uite ce frumos spune Steinhardt: „Lumea aceasta zadarnică şi în care ni se hotărăşte soarta pe vecie nu este atât de neimportantă, de zadarnică şi de iluzorie de vreme ce Hristos a venit să moară aici…” Frumos, nu?!

Frumos... Foarte frumos, l-am aprobat.

E divin, exclamă astrologul...

Dar în afară de Steinhardt mai aveţi admiraţie faţă de un alt filozof al spiritului?

Am, cum să nu am, spuse el.

Care e numele său?

Mihai Şora, zise astrologul...

Mihai Şora?

Da, făcu astrologul. I-am studiat aura proiectată pe Calea lactee. E doar muzică şi poezie pură. Muzică şi matematică. O câtă seninătate, câtă armonie în toată această rigiditate a sa. Mihai Şora e ca un clavecin, în spatele căruia stau trei umbre: Bach, Mozart şi Pascal... Ia ascultă, ce spune domnul Şora despre cunoaşterea eului: „Relaţia de fiinţă e întotdeauna o relaţie de cunoaştere (oarbă). De dublă cunoaştere (oarbă). Şi copacul cunoaşte securea care-l despică; nu numai securea, copacul. La acest nivel, strict entitativ, omul însuşi e cunoscut de ceea ce el cunoaşte, - şi degetul strivit, de uşă; nu numai uşa de degetul strivit...”

E un pic de poezie aici...

Un pic mai multă decât crezi mata, exclamă astrologul, adăugând:

Ce păcat că viaţa omului nu se măsoară nici în mile, nici în kilometri, ci în ani ce se evaporă aşa cum vin... Ca noţiune, şi nu numai ca noţiune, ci şi ca fapt trăit, timpul posedă o relativitate greu de măsurat şi cântărit. Măsura lui nu poate fi definită nici de o formulă matematică, nici de una, chimică sau alchimică. El mai degrabă poate fi perceput printr-o metaforă fericită, care rămâne prins ca o insectă într-o crisalidă... Ei bine, se pare că Mihai Şora a descoperit formula conservării materiei... şi a timpului... Căci, altfel, cum ne-am putea explica faptul că pe parcursul a patru sau cinci decenii trupul său a rămas aproape neschimbat? Şi astăzi, Şora iese la proteste, ca şi cum ar avea 16 ani. Sau chiar mai puţin. Şi apoi, reclamele cu Şora... Azi Şora e aproape peste tot. Dacă l-ar vedea, Cioran şi-ar înfige unghia în gât. Ei, uite, de aceea îl admir... Armonia naştere armonie, iar descompunerea, descompunere... Sus Şora! Jos Cioran! Să auzim de bine... Pe curând...

Nichita Danilov este scriitor şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Spiritul critic se află în moarte clinică

Alexandru LĂZESCU

Spiritul critic se află în moarte clinică

Scepticismul, spiritul critic sunt în pragul extincţiei într-un peisaj în care conformismul, alinierea cuminte la abordările predominante ale momentului sunt în ascensiune rapidă.

Filmuletul zilei

opinii

Iaşul marilor Uniri în viziunea lui Victor Bejan

Nichita DANILOV

Iaşul marilor Uniri în viziunea lui Victor Bejan

Având o astfel de istorie în spate, cartea-album este document îmbibat cu dragoste faţă de Iaşi şi România, un imn închinat istorie dulcelui Târg, menit să echilibreze, prin atmosfera şi sentimentele pe care le degajă, acele atitudini şi acele cărţi ce privesc istoria noastră dintr-un unghi din ce în ce mai derizoriu.

Efecte şi reacţii

Dana ȚABREA

Efecte şi reacţii

Nu numai că „Jocul de-a măcelul” de Eugen Ionescu pare să anticipe reacţiile oamenilor pe timp de pandemie, dar cei de la Teatrul Studenţesc Thespis au avut inspirata idee de a realiza un spectacol. Până la urmă, e spectacolul vieţilor noastre de aproape un an de zile. Cine şi-ar fi imaginat că o viaţă comună, normală, aşa cum am avut până la izbucnirea pandemiei de Covid ar putea fi dezideratul vremurilor pe care le traversăm?

2+2=4 pastile media

Michael ASTNER

2+2=4 pastile media

Orice şedere a mea la ţară înseamnă şi un fel de cură mediatică de detelevizare, în sensul că timp de două-trei săptămâni ori chiar timp de două luni nu mă uit la televizor. Desigur, mă mai „dau” pe net, da. Dar în principiu legătura mea cu ţara se face prin intermediul radioului. Care radio merge non-stop cât îs în casă (inclusiv noaptea, când dorm), iar asta invariabil pe RRA. În principiu, pot s-o spun, sunt mulţumit de mixul oferit dintre ştiri şi muzică etc.

pulspulspuls

Pe senatoarea Baubau de la Iaşi ştim bine că o ştiţi. Dar pe mama ei?

Pe senatoarea Baubau de la Iaşi ştim bine că o ştiţi. Dar pe mama ei?

Câteva informaţii pe azi şi despre noii aleşi ai ieşenilor mai puţin cunoscuţi publicului în ce priveşte viaţa lor privată. 

Caricatura zilei

Cerere

Editia PDF

Bancul zilei

In Antarctica s-a inregistrat cea mai scazuta temperatura de pe glob: -93,2 grade ...prin urmare va propunem sa ne reami (...)

Parteneri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.