anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

miercuri, 17.08.2022

"Suspectul cheie" în asasinarea președintelui Moise a fost arestat

GALERIE
moise
  • moise
- +

Poliția haitiană a arestat un bărbat pe care îl consideră "suspectul cheie" în asasinarea președintelui Jovenel Moise. Potrivit polițiștilor, este vorba de un cetățean haitian care ar fi venit în țară cu un avion privat și ar fi avut motive politice prin recrutarea comandoului.

"Este vorba despre un individ care a intrat în Haiti la bordul unui avion privat, având obiective politice", a informat Leon Charles, directorul poliţiei naţionale din Haiti.

La sosirea în Haiti, în luna iunie, Charles Emmanuel Sanon, în vârstă de 63 de ani şi având naţionalitate haitiană, era însoţit de mai mulţi cetăţeni columbieni, responsabili de asigurarea securităţii sale, conform detaliilor furnizate în cadrul unui briefing de presă organizat în prezenţa mai multor miniştri.

"Ulterior misiunea s-a schimbat", a explicat Leon Charles."Misiunea era arestarea preşedintelui Republicii şi operaţiunea a fost organizată de aici: alte 22 de persoane au intrat apoi în Haiti", a adăugat el.

Interogatoriile la care au fost supuşi cei 18 cetăţeni columbieni arestaţi începând de miercuri au permis poliţiei haitiene să afle că Charles Emmanuel Sanon i-a recrutat pe cei 26 de membri ai comandoului prin serviciile unei companii de securitate venezuelene numită CTU, cu sediul în Florida.

"Când noi, poliţia, am blocat înaintarea acestor bandiţi după ce au comis crima, prima persoană care a fost sunată de atacatori a fost Charles Emmanuel Sanon. La rândul său, acesta a luat legătura cu alte două persoane pe care le considerăm autorii morali ai asasinării preşedintelui Jovenel Moise", a indicat Leon Charles, fără a da detalii despre identitatea acestor doi suspecţi.

Aflați amănunte de pe digi24.ro.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Rivalităţi globale (II)

Lucian DÎRDALA

Rivalităţi globale (II)

Este mult mai greu să articulezi, astăzi, o doctrină a îngrădirii, când ţintele ei sunt regimuri cu care nu demult Occidentul stătea - iar în anumite domenii, încă mai stă - la aceeaşi masă, tratându-le drept actori legitimi.

opinii

Provincialismul trufaş al capitalei

Florin CÎNTIC

Provincialismul trufaş al capitalei

Într-una dintre postările sale educative de pe FB, Dan Alexe sublinia că toţi avem accent şi că cel valah, „dă Bucureshti”, e unul dintre cele mai caraghioase, graiul obişnuit al respectivilor aborigeni fiind şi plin de greşeli de acord. Căci a fi provincial nu e o chestiune de plasare geografică, ci de educaţie, nu?

Caua şi politicaua

Radu PĂRPĂUȚĂ

Caua şi politicaua

Jivină fantastică caua/ e rudă cu bau-baua/ şi politicaua:/ sperie copiii: ai!/ fac pipi în pat: vai!/ Şi vrabia-i pui,/ dar dracul ştie de când îi,/ zice o zicală/ naţională./ 

Valori, performanţe, creativitate (I): Alexandra Dăriescu

Alex VASILIU

Valori, performanţe, creativitate (I): Alexandra Dăriescu

Siguranţă, sensibilitate, putere de adaptare, vecinătate netulburată a maturităţii. Sunt impresiile stabile de care am avut parte la primele audiţii ale pianistei Alexandra Dăriescu.

pulspulspuls

Sângele de frate - Care-i treaba cu Muraru şi murăturile lui despre rotaţie?

Sângele de frate - Care-i treaba cu Muraru şi murăturile lui despre rotaţie?

Multă lume ne-a tot întrebat în ultimele zile cum se face de declaraţiile liderului liberal de la Iaşi, dipotatul Muraru, legate de rotaţia premierilor între PSD şi PNL, au fost aşa de preluate şi mediatizate de tătă presa naţională, asta în timp ce până atunci dipotatul şi-n limbă dacă stătea nu relata nimeni nimicuţa despre el. 

Caricatura zilei

Ambulanța

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.