anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

vineri, 09.12.2022

Angajate ale spitalului cer să participe ca observatori

Suspiciuni de aranjare a concursului pentru 93 de posturi de la „Socola”

GALERIE
socola
  • socola
- +

Au mai fost cereri şi în trecut din partea acestor avertizori de integritate, dar managerul nu are urechi să audă.

Trei angajate ale Institutului de Psi­hiatrie „Socola” din Iaşi au solicitat ieri, în scris, către conducerea unităţii medicale să poată participa ca observatori neutri la concursul de angajare pentru 93 de posturi de asistenţi şi infirmieri. Proba scrisă a concursului are loc marţi dimineaţă, 17 septembrie, de la ora 9.00, iar Lola Mitrică, Mirela Popeanu şi Iulia Ionaşcu, au invocat suspiciuni de fraudare existente la nivelul spitalului. Angajatele, care sunt şi avertizori de integritate ai spitalului, spun că există zvonuri conform cărora „actualii colaboratori ai institutului vor fi favorizaţi la întocmirea subiectelor”.

„Vă solicităm din nou să acceptaţi cu celeritate ca începând cu întocmirea subiec­telor, să participe şi subsemnatele sau să nomina­lizaţi măcar una dintre semna­tarele acestei solicitări în calitate de ob­ser­vatori neutri, având în vedere că este de notorietate atitudinea noastră în sensul şi apărarea modului de respectare a prevederilor legale”, precizează angajatele în solicitarea scrisă.

Acestea au mai cerut şi la începutul acestei luni acelaşi lucru, managerul spunând că acest concurs se desfăşoară „respectându-se principiul legalităţii, transparenţei, egalităţii de şanse şi al publicităţii”, comunicând de asemenea că din punct de vedere legal nu reiese că este obligatoriu ca avertizorii de integritate să fie prezenţi în comisia de concurs, având în vedere şi faptul că la nivel declarativ sunt peste zece avertizori de integritate în cadrul spitalului.

„Trans­pa­renţa organi­zării concursului este asigurată prin faptul că legiuitorul a obligat instituţiile sa­nitare să includă în comisii reprezentanţi ai sindicatului reprezentativ şi al organi­zaţiilor profesionale. Aceştia au şi fost desemnaţi şi incluşi în comisiile de concurs asigurându-se astfel respectarea le­gis­laţiei”, se precizează în răspunsul oferit de spital la începutul lunii.

Angajatele cer ca pentru a garanta transparenţa şi respectarea legalităţii să poată participa la întocmirea subiectelor.

„Neexistând niciun fel de interdicţii legale în acest sens, participarea şi numirea observatorilor la un concurs este la latitudinea organizatorului, ceea ce vă dă în mod real posibilitatea de a vă dovedi bunăvoinţa şi dorinţa de asigurare a transparenţei acestui concurs de angajare pentru a înlătura orice fel de suspiciuni care au afectat în mai multe rânduri în trecutul apropiat credibilitatea dumneavoastră şi a instituţiei pe care o reprezentaţi, în cadrul altor concursuri similare”, se mai precizerază în solicitare.

După proba scrisă, pe 23 septembrie este programată şi proba interviu.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

De partea bună a istoriei

Mihai CHIPER

De partea bună a istoriei

Cu schimbarea instituţiilor, a statului, a justiţiei, a sănătăţii, a educaţiei am dat greş. Totuşi, suntem „de partea bună a istoriei”. Cum se poate aşa ceva?

opinii

Doi eremiţi (II)

Codrin Liviu CUȚITARU

Doi eremiţi (II)

Concluzia programului transcendentalist este că, în ultimă instanţă, civilizaţia şi, implicit, modernitatea (individului/ comunităţii) trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru ruperea omului de arhetip şi împingerea lui spre un prizonierat al materialităţii (perisabilităţii).

Modele de regionalizare (IV)

George ŢURCĂNAŞU

Modele de regionalizare (IV)

E regionarea poloneză un model de bune practici? (continuare)

Micul sculptor de creiere

Bogdan ILIESCU

Micul sculptor de creiere

„Nu mă pot gândi la vreo nevoie în copilărie atât de puternică ca nevoia de protecţie a unui tată.” Sigmund Freud

pulspulspuls

Gogonele sau harbuz murat? Iată ce se mai întâmplă în cămara cu zacuscă şi murături de la partidoiul ieşean!

Gogonele sau harbuz murat? Iată ce se mai întâmplă în cămara cu zacuscă şi murături de la partidoiul ieşean!

Haidaţi pe azi, stimaţi telespectatori, să ne băgăm olecuţă nasul şi în cămara cu borcane puse deoparte de la partidoiul ieşean, ca să vedem ce meniuri ni se mai pregătesc pentru alegerile care vin! 

Caricatura zilei

Austria vrea

Editia PDF

Bancul zilei

Tata, tata! Avem lupi în bloc? Nu, puiule, vecinii îsi citesc facturile la curent si gaze!

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.