Zeci de maşini din Iaşi au fost vandalizate. Poliţişti în civil pândesc parcările. De ce sunt furate catalizatoarele?
De altfel, în ultimile zile, tot Iasul a auzit de patania unor ieseni din Alexandru care s-au (...)
citeste totvineri, 27.01.2023
Sute de catolici vor mărsălui în această duminică pe străzile oraşului cu ramuri în mâini pentru a marca Duminica Floriilor. Această manifestare marchează intrarea Domnului în Ierusalim, dar este şi momentul în care în Dieceza de Iaşi se celebrează Ziua Tineretului.
La Iaşi tinerii vor porni în jurul orei 15.30 în procesiune de la mai multe biserici către catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină“, urmând a merge pe jos între trei şi patru kilometri fiecare grup, acompaniaţi fiind de preoţii din comunităţile respective. Ei vor pleca de la biserica „Sfânta Tereza a Pruncului Isus“ din cartierul Nicolina, biserica „Sfântul Anton“ din cartierul Dacia, Parohia Dancu, Parohia Tomeşti ;i Parohia Valea Lupului.
„Ecoul entuziasmului cu care evreii l-au întâmpinat pe Cristos în Duminica Floriilor va răsuna în Iaşi, precum şi în celelalte parohii prin cântările tinerilor. În curtea catedralei, tinerii vor fi întâmpinaţi de PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi. Aici se vor sfinţi ramurile şi se va intra în catedrală“, au transmis reprezentanţii Episcopiei. Ramurile care sunt cinstite vor fi păstrate în casă cât mai mult timp. Sfânta Liturghie va începe de la ora 17.00 l catedrală, va fi prezidată de PS Petru Gherghel, dar va fi prezent şi PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, şi va avea mai multe mesaje destinate tinerilor dat fiind şi faptul că este Duminica Tineretului.
„Această zi dedicată tinerilor s-a născut din dorinţa sfântului papă Ioan Paul al II-lea. În Duminica Floriilor din anul 1984, în care s-a celebrat şi jubileul tinerilor, papa a accentuat faptul că Biserica îi are în atenţie într-un mod special pe tineri. În anul următor s-au adunat la Roma peste 300.000 de tineri. A fost începutul Zilei Mondiale a Tineretului“, au mai precizat reprezentanţii episcopiei. Începând de Duminică, creştinii catolici se pregătesc şi de Săptămâna Mare, iar reprezentanţii episcopiei îi invită să se spovedească şi să se pregătească pentru Învierea Domnului.
Cuvinte cheie: + Duminica Floriilor, Iasi, catolici, procesiune
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Norvegia anunţă descoperirea unui zăcământ “substanţial” de minerale şi “pământuri rare”
A murit Attilio Labis. Fostul prim-balerin al Operei din Paris avea 86 de ani
Uriaşul imperiu al lui Gautam Adani, cel mai bogat om din Asia, se prăbuşeşte în urma unui scandal
Un magnat american dă două milioane de dolari pe an ca să întinerească
Drulă (USR): Politicile guvernului actual pun gaz pe focul inflaţiei
Şeful PSD: Nu vor exista impozite mai mari la capitalul românesc, la IMM-uri, la Horeca
Compania de asigurări Euroins, amendată de ASF în decembrie cu peste 300.000 de lei
Marcel Ciolacu: Să ştiţi că nici Marian Neacşu nu se duce la ANRE, nici Tudose la Energie
Putin vrea să revendice porţiuni uriaşe din fundul Oceanului Arctic
Fast-food închis temporar de către Protecţia Consumatorilor. Au fost găsite insecte vii şi moarte
Reuters: Franţa speră să câştige contracte militare profitabile în România
Primăria Comunei Miroslava a dat în folosință luna aceasta trei parcuri de joacă
Damascul a comis un atac cu clor la Duma, în 2018, stabileşte într-un raport OIAC
Analist economic: O inflaţie mai mică nu înseamnă o scădere a preţurilor
Serialul „Clanul” revine cu sezonul 2 la Pro TV şi pe Voyo din 19 februarie
Modificarea legilor Educaţiei, motiv de gâlceavă între PNL şi PSD
VIDEO - Pericol major pentru şoferi la intersecţia străzilor Gavriil Musicescu, Arcu şi Gându
Ziua Internațională de comemorare a victimelor Holocaustului (P)
UNTOLD, ales pentru a doua oară în top 10 cele mai mari festivaluri din lume
Proiect de ordin: Cursurile şcolare încep în 11 septembrie şi se încheie în 21 iunie
Românul criminal în serie. Ucidea cu ciocanul de șnițele. A jurat răzbunare la 80 de ani
Incendiu la locomotiva unui tren cu 22 de vagoane pline cu biocombustibil lichid
Unde investeşti în criză. „Refugiu” în imobiliare, aur şi economisire. Afacerile care aduc bani
O nouă tehnologie de terapie antiinflamatorie ce i-a entuziasmat pe toți specialiștii lumii MSK (P)
Un județ din România, pe locul 5 în lume la categoria cele mai ospitaliere zone turistice
Proces celular care poate duce la moartea sau regenerarea celulelor stem
Învățătoare bătută de mama unei eleve la o școală din municipiul Botoșani
E timpul să înveți engleza, limba de circulație internațională! (P)
25 de judeţe şi Bucureşti sub cod galben de ninsoare şi viscol până sâmbătă seara. Polei în Moldova
Ioan Alexandru TOFANOPENAI: despre viitorul luminos al şcolii |
Alexandru CĂLINESCUConservator? De ce nu… |
Neculai SEGHEDINIoT |
pr. Constantin STURZU„Dezumanizarea” femeii Canaanence |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.