Sute de elevi au beneficiat de educație media în cadrul Atelierelor Presa pe Bune: “Nimic nu ar fi fost posibil fără sprijinul cadrelor didactice și fără ajutorul unor părinți care au conștientizat că dezinformarea poate fi extrem de periculoasă”
Din luna octombrie a anului trecut, Atelierele de educație media “Presa pe Bune” au început să se desfășoare în mai multe școli și licee din România, într-o încercare de a contracara efectele propagandei media și ale dezinformării într-o eră în care informația poate fi manipulată în sensuri periculoase. Sute de elevi au beneficiat în primele șase luni ale proiectului inițiat de jurnalista Carmen Dumitrescu de un training anti-fake news atât din perspectivă teoretică, cât și pe linie practică, aceste ateliere aducând adeseori invitați din rândurile celor mai cunoscuți și mai bine pregătiți jurnaliști din România.
Proiectul se vrea a fi un mod de a combate efectele dezinformării media, oferindu-le elevilor instrumentele necesare pentru a identifica știrile false și pentru a gândi critic fiecare informație pe care o obțin din mediul online, unde ei petrec o mare parte a timpului. Aceste ateliere sunt structurate într-un mod atractiv, oferind elevilor atât informația necesară, cât și un tip de interacțiune inedită cu oameni care își desfășoară activitatea în presa din România.
Ramona Ursu, Florin Negruțiu, Ovidiu Vanghele, Oana Carmen Zamfir sunt doar o parte dintre jurnaliștii care s-au alăturat acestui proiect și care au dorit să împărtășească din experiența lor cu elevii incluși în acest proiect.
Mai mult, pe mediaquality
Publicitate și alte recomandări video