Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Sute de mii de americani au protestat împotriva armelor de foc

GALERIE
protest
  • protest
- +

Manifestaţii împotriva armelor de foc s-au desfăşurat în peste 800 de oraşe din SUA şi din lume, numărul participanţilor la mitingul care a avut loc la Washington fiind estimat la peste o jmătate de milion, toţi solicitând un control mai strict privind deţinerea armelor. Printre manifestanţii de la New York s-a aflat Paul McCartney, care a precizat că are un interes special legat de acest subiect având în vedere că prietenul său John Lennon a fost ucis la mică distanţă de locul în care avea loc demonstraţia.

Marşul a fost organizat de adolescenţii care au supravieţuit atacului de pe 14 februarie de la un liceu din Parkland, Florida,  care s-a soldat cu moartea  a 17 elevi şi profesori.

De altfel, supravieţuitori ai atacului s-au adresat mulţimii.

"Politicieni, reprezentaţi poporul sau plecaţi. Staţi alături de noi sau feriţi-vă, vin alegătorii", s-a adresat mulţimii Cameron Kasky, de 17 ani.

Un alt supravieţuitor al atacului de la liceul din Parkland, David Hogg, a afirmat: "Ne vom asigura că oamenii cei mai buni sunt aleşi să conducă, nu în calitate de politiceni, ci ca americani. (...) Putem şi vom schimba lumea!

În New York, câţiva contramanifestanţi purtau pancarte cu mesajul: "Lăsaţi America înarmată" şi "Trump reales în 2020".

Referindu-se la Asociaţia Naţională a Armelor (NRA), tinerii au scandat: "Hei, Hei, NRA, câţi copii ai mai ucis astăzi?".

Printre cei care au participat la marş în apropiere de Central Park s-a aflat şi Paul McCartney, care a spus că are un interes special în dezbaterea privind deţinerea armelor de foc, reamintind că prietenul său John Lennon a fost ucis nu departe de locul în care avea loc marşul.

Actorul George Clooney şi soţia sa au donat 500.000 de dolari în sprijinul manifestaţiilor.

 La marşul de la Washington au fost prezente Ariana Grande şi Demi Lovato.

 Donald Trump, cel care deşi iniţial susţinea controale mai stricte, şi-a schimbat poziţia după o întâlnire cu reprezentanţi ai Asociaţiei Naţionale pentru Armele de Foc (NRA), a plecat din Washington vineri la Mar-a-Lago, reşedinţa sa din Florida.

Conform unei petiţii de pe site-ul evenimentului, organizatorii au trei cereri principale

1. Aprobarea unei legi care interzice armele de asalt care sunt folosite de obicei în atacurile cu arme de foc

 2. Oprirea vânzării încărcătoarelor cu capacitate mare

 3.  Corectarea erorilor din procesul de verificare a antecedentelor celor care cumpără arme şi implementarea unor legi care cer o verificare pentru fiecare achiziţie de armă, inclusiv pentru cele cumpărate online sau la târguri de arme

Evenimente similare au fost programate  în peste 800 de oraşe din SUA şi din  lume, printre care şi Londra, Sydney, Tokyo, Mumbai.  Protestatarii  cer Congresului american schimbări legislative în ceea ce priveşte controlul armelor.

Brianna O’Shaughnessy, o studentă de 20 de ani din Boston care este la facultate în Danemarca, s-a aflat la protestele de la Copenhaga.

„Mişcarea este una internaţională, trece peste graniţe, etnie, gen sau afilieri politice. M-am săturat de politicieni care sunt fideli celor care susţin armele. Este destul. Fratele meu mai mic nu a mai putut merge la şcoală deoarece s-au anulat cursurile după mai multe ameninţări de atacuri ... nu este normal, este destul”, a declarat ea.

La Londra, printre protestatari s-a numărat şi o fetiţă în vârstă de şase ani. Ella Naylor a mărşăluit cu o pancartă pe care sunt trecute numele victimelor atacului de la şcoala Sandy Hook din 2012.

„Eu am 6 ani, atât aveau şi ei”, scrie pe pancartă.

La Paris a putut fi văzută şi o pancartă cu un mesaj de mulţumire pentru Emma Gonzalez, supravieţuitoare a atacului din Florida.

Participanţii de la marşul din Tokyo au avut pancarte cu numele şi vârstele cetăţenilor americani omorâţi în atacurile cu arme de foc.

REACŢIA CASEI ALBE

Secretarul de presă Lindsay Walters a făcut public un comunicat despre demonstraţii: „Salutăm tinerii americani curajoşi care îşi exercită drepturile prevăzute în primul amendament al Constituţiei. Siguranţa copiilor noştri este o prioritate pentru preşedinte şi tocmai de aceea el a făcut apel către Congres să aprobe Legea pentru Oprirea Violenţei în Şcoli. În plus, vineri, Departamentul pentru Justiţie a emis ordinul ca dispozitivele care permit tragerea cu un număr ridicat de gloanţe în acelaşi timp să fie interzise, ducând mai departe angajamentul preşedintelui de a interzice dispozitivele care transformă armele legale în mitraliere ilegale”, se arată în comunicat.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri