duminica, 14.08.2022
Am stat de vorbă cu Ramona Colea, CEO Flight Claim, companie specializată în drepturile pasagerilor de avion, despre riscurile implicate de călătoriile cu avionul în această perioadă, dar şi despre informaţiile fără de care pasagerii nu trebuie să plece din aeroport în cazul în care cursa se anulează.
"Bineînţeles că mai călătorim, chiar şi acum. Procentul de zboruri anulate este un pic mai mare, e adevărat. E şi din cauza faptului că nu sunt suficienţi angajaţi la companiile aeriene, dar şi pentru că dorinţa pasagerilor să călătorească e mai mare. În plus, disponibilitatea pasagerilor să anuleze e mai mică. Dacă în pandemie li se spunea că Spania e închisă şi nu se mai poate călători, spuneau ok, daţi-mi voucher, asta este. Acum pasagerii spun că poate să vină şi valul 6, ei se duc.
Evident că se călătoreşte. Dar trebuie luate mereu precauţii. Eu, spre exemplu, am mereu bani şi la întoarcere, în cazul în care e anulată cursa. Poate trebuie să mă cazez, poate trebuie să îmi iau un bilet nou, poate trebuie să mai stau două zile pe acolo. Banii aceştia, evident, îi voi cere de la compania aeriană dacă zborul e anulat. Dar nu aştept de la compania aeriană să îmi acorde ce trebuie, pentru că mă pot trezi pur şi simplu abandonat acolo. Sunt oameni care au dormit pe jos prin aeroport, totuşi.
E adevărat că putem evita anumite companii aeriene care şi-au făcut o practică din a anula zborul în ultimul moment, iar atunci mai scump devine mai ieftin. În acest moment, alegerea companiei aeriene e motivată de preţuri, iar în mentalul colectiv a intrat faptul că low cost înseamnă mai ieftin, ceea ce nu este adevărat. La companii standard, uneori preţul e mai mic decât la low-cost. Sunt oameni care au avut bilete British Airways luate cu până în 150 euro, iar la low cost, aceeaşi destinaţie ajungea la 550 euro", a punctat Ramona Colea pentru DC NEWS.
Mai mult, pe dcnews
Cuvinte cheie: + anulare, zboruri, flight claim
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
CE de Nataţie: Alexandra Victoriţa Bogdăneci a ratat calificarea în semifinale la 100 metri fluture
Stelian Tănase: Iohannis va decide dacă această coaliţie merge mai departe sau se desface
Simona Halep o va întâlni pe brazilianca Beatriz Haddad Maia în finala turneului de la Toronto
Sabrina Voinea, medalie de aur în finală la săriturila CE gimnastică feminină
David Popovici, locul 2 în serii la 200 metri liber şi calificat în semifinale
Copil de 13 ani, gasit înecat în Bistriţa. Un altul a fost salvat la limită
Sri Lanka autorizează acostarea unei nave chineze despre care India afirmă că ar fi una de spionaj
VIDEO - Accident cu opt victime pe raza localităţii Moţca. Două autoturisme s-au izbit frontal
Cod galben de instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a ţării, până luni seară
Compania rusă Gazprom a mărit livrările de gaze către Ungaria prin conducta Turkstream
VIDEO: Maşină filmată pe autostrada Bucureşti – Constanţa în timp ce mergea pe contrasens
Rectificările bugetare sau trezirea periodică la realitatea economică
Cum ne protejăm economiile de efectele tot mai distructive ale inflaţiei
Simona Halep s-a calificat în finala turneului de la Toronto. Românca va reveni în Top 10 WTA
Acţiuni ale poliţiştilor pentru siguranţa participanţilor la traficul rutier
Ancelotti spune că se va retrage după ce i se va încheia contractul la Real Madrid
David Popovici, mesaj motivaţional după performanţa de la Roma
StirileProTV: Florin Salam ar fi murit. Manelistul pe Facebook: “Nu. Nu am murit”
Ciprian Marica, reacţie după performanţa lui Popovici: Bravo, copile! Sper să te merităm!
Ucraina anunţă distrugerea unui pod esenţial din regiunea Herson, ocupată de forţele ruse
Blocaj pe alocuri pe Transfăgărăşan din cauza unor şoferi care au parcat pe carosabil
Două maşini s-au făcut zob în Păcurari, la intersecţia cu pasarela Octav Băncilă (VIDEO)
Salvamontiştii intervin pentru salvarea unui turist care a făcut o criză cardiacă la Cabana Dochia
Zeci de refugiaţi ucraineni au primit informaţii de la voluntarii Asociaţiei WORLDSTREET FOTO
Campionatul Naţional de Volei pe Plajă Brizo 2022 se apropie de faza finalelor (FOTO)
Balaton, supranumit „Marea Ungariei”, mult mai ieftin decât Mamaia
Actorul Steven Seagal s-a aruncat în braţele dictatorului Vladimir Putin
Florin Cîţu, fost premier, atrage atenţia că vine vremea reglementării pensiilor speciale
Campionatul European de canotaj: A patra medalie pentru România, bronz la patru rame masculin
Vestigii arheologice vechi de 7.000 ani, descoperite la 100 de km de Iaşi
Orăşenii au început să crească păsări şi porci ca să facă faţă scumpirilor
Ce este o fatwa şi ce legătură are cu trecutul scriitorului Salman Rushdie
Presa din Iran se bucură de violenţele asupra scriitorului Salman Rushdie
Un tânăr a intrat cu maşina în gardul unei gospodării şi s-a oprit în peretele casei
Wilian pleacă de la Corinthians, după ce a primit ameninţări cu moartea
Congresul SUA a adoptat planul vast pentru climat şi sănătate al preşedintelui Joe Biden
Simona Halep şi Sorana Cîrstea şi-au aflat adversarele din primul tur la Cincinnati
Andrej Babis, fostul premier ceh, este anchetat în Franţa pentru spălare de bani din fraude
LIVE TEXT: Politehnica Iași - Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2-0, rezultat final
Economia Marii Britanii s-a contractat în trimestrul al doilea cu 0,1% faţă de trimestrul anterior
David Popovici evoluează, sâmbătă, pentru aurul la CE de nataţie, la 100 metri liber
Zelenski: Restricţiile de vize pentru cetăţenii Federaţiei Ruse sunt corecte
VIDEO - Două maşini s-au izbit puternic în faţa la Kaufland-ul din Tudor Vladimirescu
Nicolae GRECUPohtiţi la fotbal! |
Eugen MUNTEANUMitocanul de la volan (I) |
Aurelian-Petruș PLOPEANUDobânda, de la păcat (medieval), la virtute (modernă) |
Alexandru CĂLINESCUO limbă din prefabricate |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.