Suturi peste si pe linga. Si filosofice pase-n profunzime

Cu o zi inainte de-a se face "4 luni, 3 saptamini si 2 zile" (o mai spun o data: chiar si titlul multipremiatului film al lui Cristian Mungiu este absolut memorabil!) la numaratoarea inversa pina la Campionatul European de Fotbal din Austria&Elvetia, declansata de Gazeta sporturilor la inceputul anului, adica in 14.01.2008, aceeasi gazeta a avut in citeva pagini un "superreportaj" despre Italia fotbalistica. Ocazie cu care reporterii cotidianului bucurestean s-au intilnit la Florenta si cu Adrian Mutu. Si asta fix in ziua in care urma sa intre "in direct la «10 pentru Romania» de la Realitatea TV", eveniment comentat de fotbalistul de la Fiorentina dupa cum urmeaza: "M-au anuntat ca am cistigat un premiu important. Maica-mea e topita dupa chestiile astea, a strins toate trofeele. Si mie imi place sa ies invingator, dar parca orice premiu e un pas spre finalul carierei".

Si nu stiu cum se face ca mi-am amintit automat de-o vorba de-acum clasicizata a fotbalistului german Jürgen Wegmann, care a "analizat" prestatia echipei sale (cred ca-i vorba de Borussia Dortmund, pe cind se lupta impotriva retrogradarii): "Mai intii n-am avut noroc, apoi a mai venit si ghinionul!".

Desigur, de cind fotbalul este servit cu asupra de masura mai intii in direct la televiziune, apoi feliat, cu obisnuitele mici intervievari dupa meciurile televizate, comentarii si analize, productia de vorbe memorabile a crescut pe masura. Doar ca vorbele livrate de fotbalisti ori de antrenori, manageri etc. sint arareori profunde, cel mai adesea reprezinta banalitati si clisee, iar uneori avem de-a face de-a dreptul cu perle – de necunoastere (a limbii, a geografiei etc.) ori de lipsa de logica.

Iar astfel de perle exista de-acum arhivate fain-frumos pe internet. Pentru amuzament, iata o mica selectie din fotbalul german: "Nu cred c-am fi pierdut meciul, daca s-ar fi terminat 1:1" (Uli Hoeneß, manager FC Bayern München); "Milano sau Madrid, principalu-i sa fie Italia!" (Andreas Möller, care pe urma a ajuns la… Juventus Torino); "In primul moment am fost nu doar fericit ca marcasem un gol, ci si pentru ca mingea a intrat in poarta" (Mario Basler); "Cind fluiera omul in negru, nu mai poate face nimic nici arbitrul" (Andreas Brehme, pe cind era antrenor la 1. FC Kaiserslautern); "Uneori mai pierzi, iar alteori cistiga ceilalti" ("König"/regele/ Otto Rehhagel); "Intr-un an am jucat chiar 15 luni fara-ntrerupere" (Kaiserul Franz Beckenbauer). Citind astfel de declaratii, evident ca si eu, ca microbist, as putea declara cu intelegere ca, "din punct de vedere al feeling-ului, m-am simtit bine" (Andy Möller)!

Memorabila este si tirada lui Giovanni Trappatoni (pe cind era antrenor la FC Bayern München) la conferinta de presa de dupa meciul din 10 martie 1998, al treilea la rind pierdut. Explozia de furie a fost provocata de faptul ca alde Thomas Strunz, Mario Basler si Mehmet Scholl isi permisesera sa-l critice pentru echipa trimisa pe teren. Trappatoni a vorbit cap-coada in germana – intr-o germana pe cit de plina de greseli gramaticale, pe tot atit de spumoasa. Iata citeva replici din acest speech legendar: "Un antrenor nu-i un idiot! Un antrenor vedem ce intimplat in gazon. In asta joc au fost doi, trei sau patru jucatori ce fost slab ca o sticla gol! (…) Struuunz! Strunz este doi ani aici, jucat zece jocuri, e mereu accidentat. Ce permite Strunz?! (…) Colegi multi au indoit de colegii! Nu avut curaj de cuvinte, dar eu stiu despre acesti jucatori ce crede. Trebui sa aratat acum eu vreau, simbata, acestia jucatori trebui aratat pe mine, eh…, fanii sai, trebui singuri cistigat joaca. (…) Eu obosit acum tata la acestia jucatori, eh…, mereu aparat acestia jucatori. Eu avut mereu vina… despre acestia jucatori. Unul e Mario, unul, un altul e Mehmet. Strunz insa, egal, nu jucat doar 25 la suta asta joc! Eu am gata!".

Foarte rar insa dam de declaratii de genul "meciurile din Bundesliga nu sint niste alegeri rusesti la care se cistiga mereu" (Gyula Lorant, antrenor), adica de vorbe ce denota si o viziune angajata, politica a enuntatorului. Si la fel de rar avem prilejul sa aflam ca un fotbalist poate formula o parere ce ni-l infatiseaza intr-un mod neasteptat de – cum sa-i zic – profund.

Sincer sa fiu, eu unul nu ma asteptam de la Adrian Mutu la o astfel de declaratie. Nu ma asteptam sa-l aud pe internationalul roman – care pina acum nu tin minte sa fi spus vreodata ceva realmente notabil, memorabil in cel mai bun sens al cuvintului – declarind ca "parca orice premiu e un pas spre finalul carierei"!

Care va sa zica, trofeele obtinute ca semne ale trecerii timpului, laurii cistigati ca imagine a constientizarii ca se apropie momentul iesirii din luminile rampei in care se regaseste atita timp cit "joaca" (bine sau mai putin bine) orice vedeta. Ciudata si nu prea, aceasta vorba a "Briliantului" mie unuia imi sugereaza faptul ca fotbalistul anului 2007 din Romania a ajuns la o seninatate matura, care are darul sa-mi trezeasca speranta ca am putea avea parte de un Campionat European cu un Mutu pe masura.

Stiu, mai e mult pina departe, iar pe noi, pina una alta, ne asteapta dupa colt niste intretineri de toata "frumusetea", scumpiri in lant, cit si alte si alte scandaluri politice, dar asta nu inseamna nici sa trecem cu vederea sclipirile zilei, nici sa nu mai visam, de exemplu, la – ca sa inchei tot cu o referinta cinematografica – "o vara de neuitat" (cum s-a numit un bun film al lui Lucian Pintilie, din pacate cu un final ratat in stridenta si cliseu).

Publicitate și alte recomandări video