Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Suveica penalilor de la Apele Române. Rolul ministrului Alexe și al șefului de la Iași Avram

GALERIE
simona iancu
  • simona iancu
- +

La vârf, instituţia este politizată, numirile făcându-se pe linie de partid. Chelneriţa de la Iaşi a picat în toiul predării ştafetei politice

La fel ca alte instituţii la fiecare schimbare de culoare politică a guvernului, Administraţia Naţională Apele Române a suferit schimbări începând, ca de obicei, de sus în jos. Primul pus în funcţie după instalarea Guvernului Orban, pe 4 noiembrie 2019, a fost directorul general Ervin Molnar. El l-a înlocuit, pe 21 ianuarie anul trecut, pe Victor Sandu, numit în iulie 2017 de PSD-ALDE.

În august 2019, Sandu fusese reţinut de DNA sub suspiciunea că a luat şpagă un milion de euro în schimbul unor contracte cu instituţia pe care o conducea. Astă-toamnă, a fost trimis în judecată.

Ordinul de numire al lui Molnar la vârful ANAR a fost semnat de ministrul Mediului de atunci, Costel Alexe. El a stat în funcţie cât să marcheze un scandal similar celui de la Administraţia Bazinală de Apă Prut-Bârlad, apoi s-a „retras” în Parlament, unde liderul PNL Tg. Mureş a obţinut un mandat de deputat.

Jobul de director general rămâne însă unul exclusiv politic. El aparţine acum lui Laszlo Barabas, UDMR, fost viceprimar la Braşov.

Cu două luni în urmă, Recorder.ro scotea la iveală matrapazlâcul de la Serviciul de Gospodărire a Apelor Mureş: acolo, directorul a fost pus să-şi scrie demisia doar pentru a face loc unui politruc liberal care nu şi-a mai găsit loc în niciun cabinet de la Parlament. Ulterior, lui Ovidiu Ianculescu i s-a impus detaşarea la SGA Maramureş, decizie pe care a reuşit să o anuleze în instanţă.

DNA e peste tot

Unul dintre adjuncţii lui Molnar, acum ai lui Barabas, este Constantin Meţler. Mass-media a consemnat reţinerea lui în 2014 sub suspiciunea de luare de mită. La acea vreme, era inspector în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bucureşti. Imediat, raporturile de muncă au fost suspendate, iar Meţler a obţinut achitarea – şi drepturile salariale – în iunie 2016. Interesant este faptul că CV-ul său consemnează că, înainte să obţină achitarea, în 2015, s-a angajat tot inspector, la Corpul de Control la Apele Române. În iunie 2018 a devenit şeful Corpului de Control, iar vara trecută, ministrul Costel Alexe i-a semnat şi lui numirea ca director adjunct al ANAR.

Citiți și: Ospătărița care salvează ieșenii de inundații. Dedesubturile unei angajări scandaloase la Apele Române

Constantin Meţler apare în înregistrările făcute de Ovidiu Ianculescu şi publicate de Recorder.ro. Împreună cu un inspector al Corpului de Control de la ANAR, Marius Hofman – condamnat luna trecută definitiv la 4 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită –, Meţler a încercat să-l convingă pe Ianculescu să cedeze funcţia de director al SGA Mureş. Potrivit ziarului Libertatea, cei doi i-au spus printre altele mureşeanului că în alte judeţe precum Mehedinţi, Argeş, Giurgiu înlocuirile au decurs fără probleme. „Am fost peste tot” pentru rezolvarea aceste târguri, respectiv instalarea oamenilor în funcţii politice, notează Libertatea pe 27 noiembrie 2020.

Singurul director care nu s-a supărat când a fost înlocuit

La Administraţia din Iaşi, Petru Avram, a fost instalat director a treia oară pe 14 noiembrie 2019. Numirea a făcut-o acelaşi ministru de atunci Costel Alexe, şi el abia instalat de doar zece zile în funcţie. Cei doi sunt cumetri. În noiembrie 2017, Avram fusese înlocuit de Ion Păvăleanu, trimis de PSD de la SGA Neamţ.

Citiți și: Iată întregul alai al ospătăriței de la Apele Române Iași! Reţeaua detaşărilor scandaloase

În cei doi ani de pauză, Avram a rămas la ABA ca şef birou şi director tehnic. A fost coleg, aşadar, cu Cristian Nechifor, cel care l-a înlocuit prima dată în funcţia de director, şi cu Gabi Musteaţă, cel care a dezvăluit deunăzi intrarea chelneriţei în dispeceratul administraţiei.

De remarcat că Avram nu s-a adresat instanţei pentru a-şi rezolva litigiile de muncă, aşa cum au făcut alţi angajaţi. Cel mai nou dosar de acest fel înregistrat la Tribunalul Iaşi împotriva ABA Prut-Bârlad este cel deschis de Gabi Musteaţă, care nu a putut fi convins să accepte dispariţia postului său prin artificiul modificării organigramei.

Un alt proces s-a încheiat brusc după alegerile locale. Un fost angajat al ABA, Costel Manoliu, acum primar din partea PNL la Golăieşti, şi-a retras plângerea după o campanie în care a fost susţinut de Petru Avram.

Cititi si: DNA a luat urma chelneriţei angajate la Iaşi de “un animal politic” pe un post de inginer

Totuşi, conflictele de muncă sunt pe locul 3 ca pondere între zecile de procese în care Administraţia Bazinală este parte. Cele mai numeroase sunt contestaţiile la amenzile date de inspectorii ABA, urmate de categoria recuperărilor de datorii. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri