anunturi
grandchef
Bolta rece
anunturi
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional
anunturi

sambata, 28.01.2023

Advertorial

Taberele de grup în străinătate, cea mai economică opțiune în materie de tabere internaționale

GALERIE
45465444 (3)
  • 45465444 (3)
- +

Toți părinții sunt preocupați de educația copilului și își doresc să îi ofere activitățile extracurriculare necesare pentru a se dezvolta armonios și pentru a deveni un adult de succes și împlinit. Și cum globalizarea a deschis calea spre mobilitatea internațională și în domeniul educațional, părinții au tot mai mult opțiuni pentru dezvoltarea copiilor.

Cel mai potrivit moment pentru a-i completa educația copilului cu experiența internațională, atât de necesară vremurile noastre, este vara, care demult nu mai este considerată un timp pierdut, ci poate fi fructificată cu o tabără educațională internațională (EduTabără). O asemenea experiență, pe lângă componenta academică, este varianta ideală de a experimenta activități și sporturi noi, de a învăța o limbă străină cu profesori nativi, de responsabilizare și, mai ales, de distracție și călătorii.

Cadrul relaxant dintr-o astfel de EduTabără este unul propice învățării, care îmbină perfect cursurile de limbi străine cu vizitele culturale și distracția, prin jocuri de rol, lucru în echipă și excursii. Aceasta este o metodă modernă și eficientă de dezvoltare personală, prin care copiii au ocazia de a experimenta viața de elev într-o școală sau universitate de prestigiu.

Astfel de experiențe sprijină copiii să își dezvolte cunoștințele, abilitățile sociale, de comunicare și încrederea în sine, să își descopere anumite talente și să se adapteze la diverse situații. Faptul că sunt departe de părinți îi responsabilizează și îi învață să ia decizii pe cont propriu, sprijinind dezvoltarea spiritului de independență, într-un mediu supravegheat și sigur. O tabără educațională, internațională este o vacanță de neuitat, într-un mediu multinațional și multicultural, alături de viitori prieteni din întreaga lume.

Însoțitor permanent din România în taberele internaționale de grup

Taberele internaționale reprezintă un pas major în dezvoltarea independenței copilului și pot naște emoții, atât pentru copii, cât și pentru părinții lor. În cazul copiilor aflați la prima experiență departe de părinți, taberele internaționale de grup sunt varianta ideală, de tranziție, înainte de taberele individuale.
Un însoțitor din România se asigură de buna desfășurare a lucrurilor și locuiește în același campus cu copiii. Prezența însoțitorului le dă copiilor sentimentul de siguranță și asigură liniștea părinților.

În plus, tarifele speciale, de grup, sunt opțiunea cea mai economică în materie de tabere desfășurate în străinătate.

Programul taberelor este variat și e menit să creeze cadrele potrivite pentru experiențe unice, de neuitat, în care copiii învață lucruri noi și își descoperă sau dezvoltă pasiunile și abilitățile. Activitățile sportive, creative și recreative sunt completate de excursii, timp în care copiii sunt acompaniați de însoțitor. Călătorind cu un grup, aceștia au posibilitatea să aleagă și excursii opționale, în afara celor incluse deja în programul taberei, însoțitorul având dreptul să iasă din campus împreună cu grupul de copii.

Exemple de EduTabere de grup care devin experiențe de neuitat

Toate EduTaberele internaționale sunt caracterizate de echilibrul perfect între învățare și distracție și cuprind în jur de 20 de ore de cursuri de limbă străină pe săptămână, în funcție de specificul taberei. Cursurile pun accentul pe consolidarea încrederii în utilizarea limbii străine în situații cotidiene, prin diverse metode de învățare, cum ar fi jocurile de rol sau lucrul în echipă. Fiecare tabără are farmecul ei și vă invităm să îl descoperiți.

Tabăra de grup în Lahntal, Frankfurt se desfășoară în una dintre cele mai frumoase regiuni din Germania, Lahn Valley la 120 km nord-est de Frankfurt. Zona are numeroase atracții istorice și culturale. Atmosfera din jurul școlii și dotările de care dispune (săli de clasa spațioase, camere confortabile) oferă cursanților condiții optime pentru studiu.

Centrul dispune de terenuri de sport, de tenis și o piscină în aer liber la doar câțiva metri distanță, permițând copiilor să se bucure din plin de o gamă largă de activități în aer liber. Se organizează excursii de jumătate de zi în timpul săptămânii și o excursie de o zi în weekend, în destinații precum Marburg Castle, Frankfurt, Fort Fun amusement park, Summer bob in Panorama Park, AquaMar water park și multe altele.

Tabăra de grup la University College Dublin are un program variat, cu activități culturale și sociale, activități de grup și sporturi în campus, excursii de jumătate de zi și o excursie de o zi în fiecare săptămână prin Irlanda și o varietate de activități organizate seara. Excursia de o zi poate fi chiar un tur al Game of Thrones, locurile în care s-a filmat celebrul serial.

Campusul situat la 4 km de centrul orașului Dublin este un complex de clădiri cu o arhitectură modernă și se întinde pe o suprafață de 132 de hectare. Aici se organizează seminariile World of Work, care au scopul de a dezvolta abilitățile necesare copiilor mai târziu în viață și carieră, precum scrierea unui CV, pregătirea pentru interviuri, susținerea unei prezentări și crearea unei pagini online.

Tabăra de grup la Concordia College, New York se desfășoară la doar 30 de minute de Grand Central Station și de aglomerația din New York City. Campusul pune la dispoziție un teren de baschet acoperit, o sala de sport multifuncțională și un teren de volei.

Activitățile tipice de după-masă și seară se desfășoară de-a lungul întregii săptămâni, majoritatea în campus, printre care fotbal american, baschet, baseball, bingo, jocuri de cazino, arts & crafts, dans, disco, dodgeball, karaoke, vizite la mall, mini-olimpiade, concurs de talente, tenis și volei. Printre atracțiile alese pentru excursiile de o zi se numără Statuia Libertății, Central Park, Times Square, Empire State Building, Broadway, Muzeul Metropolitan de Artă, Greenwich Village, Coney Island și Luna Park, Muzeul de Istorie a Naturii și Brooklyn Bridge.

Tabăra de grup in Londra este în zona 1 a Londrei, într-o zonă ideală în Hoxton, Shoreditch. Această zonă populară a Londrei are numeroase galerii de artă și restaurante de înaltă calitate. Cu facilitați excelente de studiu și săli de clasă moderne, luminoase și bine echipate, centrul se mândrește cu o curte bogată, luxuriantă, cu mult spațiu de relaxare, plus multe alte zone de socializare. Campusul mai dispune și de un centru sportiv foarte bine dotat, care a fost folosit pentru antrenamentele echipelor de baschet la Jocurile Olimpice și Paralimpice din 2012.

Printre destinațiile alese pentru excursia de o zi se numără orașe precum Oxford, Cambridge și Brighton. Excursiile de jumătate de zi pot avea loc la Westminster Abbey, Big Ben, Buckingham Palace, Soho, Leicester Square, Covent Garden, Camden Town, Regents Park, Science Museum, Piccadilly Circus.

Tabara de grup la South Bank, Londra se desfăsoară în baza universității South Bank, situată pe malul sudic al râului Tamisa, în apropiere de Big Ben și London Dungeon. Cursurile se desfășoară în campusul London Road al universității, dotat cu săli de clasă moderne, sală de sport și încăperi spațioase pentru recreere, având 20 de ore de limbă engleză pe săptămână, de luni până vineri, în cursul dimineții.

Află mai multe detalii despre super taberele anului

Taberele internaționale reprezintă o oportunitate de dezvoltare și de creare a unor amintiri memorabile, iar vacanțele împreună cu un grup de prieteni sau colegi din România sunt un vis pentru mulți copii și adolescenți. Pentru mai multe detalii, cei interesați pot contacta IntegralEdu pe e-mail la adresa cristina.iancu@integraledu.ro, pot suna la 0733.069.876 sau pot vizita cel mai apropiat birou IntegralEdu, programând o întâlnire în prealabil.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

OPENAI: despre viitorul luminos al şcolii

Ioan Alexandru TOFAN

OPENAI: despre viitorul luminos al şcolii

Cumva, punctişorul ne readuce la realitate: adică cu capul în nori, acolo unde le şade bine celor care pornesc pe drumul cunoaşterii. Ne provoacă, aşadar, să căutăm sensul şi nu informaţia, culoarea şi nu doar forma lumii. Să înţelegem în profunzime, nu să stăpânim, mongolic, depărtările. Cum spunea Marin Tarangul, să privim lumea, nu doar să o vedem.

opinii

Conservator? De ce nu…

Alexandru CĂLINESCU

Conservator? De ce nu…

Dacă odinioară mi se reproşa că eram prea atras de „nou”, iată că recent am fost etichetat drept „conservator”. Cum termenul are, pentru cei care l-au folosit, o conotaţie negativă, m-am întrebat în ce măsură mi se potriveşte şi dacă trebuie numaidecât să văd în asta un defect. Nu sunt, în mod clar, un „tradiţionalist”, nu mă cramponez de valori ce par - şi adesea chiar sunt - anacronice, am oroare de închistările dogmatice şi de tezismul rudimentar. În acelaşi timp constat că da, sunt zone unde agresivitatea „progresistă” mă crispează şi unde dispariţia unor criterii (morale, estetice etc.) mă deprimă.

IoT

Neculai SEGHEDIN

IoT

Adică Internet of Things (IoT), adică Internetul lucrurilor, sau, mai convingător spus, Internetul tuturor lucrurilor. Acest concept desemnează reţeaua de obiecte fizice, care conţin senzori, software şi alte tehnologii, în scopul conectării şi schimbului de date cu alte dispozitive şi sisteme de pe Internet. Lucrurile care se conectează pe Internet sunt, de exemplu, autoturisme, obiecte de uz casnic, sisteme de iluminat, sisteme de alarmă, sisteme de producţie industrială etc.

„Dezumanizarea” femeii Canaanence

pr. Constantin STURZU

„Dezumanizarea” femeii Canaanence

Într-un text publicat acum zece ani, atrăgeam atenţia asupra unor tendinţe extrem de îngrijorătoare pentru viitorul umanităţii. Din păcate, ele se adeveresc pe zi ce trece. Enumeram atunci, nu neapărat într-o ordine anume: promiscuitatea şi vulgaritatea, violenţa şi decăderea morală, transformarea omului în utilizator de tehnică performantă, concomitent cu pierderea accentuată a intimităţii, înmulţirea alimentelor tot mai chimizate şi creşterea gradului de dependenţă faţă de medicamente şi multe, multe alte elemente care indică un anumit grad de dezumanizare programată.

pulspulspuls

Iată-l pe marele politician ieşean care se milogea să urce pe scenă, lângă boşi!

Iată-l pe marele politician ieşean care se milogea să urce pe scenă, lângă boşi!

La cererea publicului continuăm pe astăzi miniseria de întâmplări haioase petrecute la Iaşi cu ocazia Zilei Unirii, dragi telespectatori. 

Caricatura zilei

Second Hand Germania

Editia PDF

Bancul zilei

Doi prieteni se întâlnesc dupa multa vreme: - Ei, prietene, cum e viata de barbat însurat? - Excelenta! Am reu (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Un raport al Universitatii “Babes Bolyai” din Cluj Napoca a stabilit ca teza de doctorat a ministrului de Interne este plagiata. Credeti ca Lucian Bode sa demisioneze?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.