marti, 19.03.2024
Ministrul Culturii Lucian Romaşcanu a anunţat pe Facebook că a avut o discuţie cu omologul bulbar privind tabloul recent descoperit al artistului american Jackson Pollock. „Două grupuri de experţi bulgari ar fi confirmat autenticitatea tabloului şi ar exista dovezi că acesta ar fi aparţinut lui Nicolae Ceauşescu”, a precizat ministrul.
„Aşa cum am anunţat public, ieri am avut o discuţie cu ministrul bulgar al Culturii privind situaţia tabloului presupus a fi al lui Jackson Pollock. Ministrul Nayden Todorov a revenit cu un mesaj, pentru care i-am mulţumit, în care îmi comunică imposibilitatea furnizării oricăror informaţii pe perioada desfăşurării activităţii penale. Totuşi, am luat act de un interviu al ministrului de interne bulgar, Ivan Dermedzhiev, apărut în presa din ţara vecină (bTV), interviu în care afirmă explicit că două grupuri de experţi bulgari ar fi confirmat autenticitatea tabloului şi că există dovezi că acesta ar fi aparţinut lui Nicolae Ceauşescu. Vom aştepta finalizarea anchetei şi apoi vom solicita oficial informaţiile necesare. În cazul confirmării celor două ipoteze, autenticitatea şi legătura cu România, vom demara demersurile necesare, conform dreptului european şi internaţional, pentru repatrierea respectivei opere de artă”.
Bulgaria anchetează descoperirea într-un apartament din Sofia, luna trecută, a unei pânze necunoscute a expresionistului abstract american Jackson Pollock, semnată de către artist dar nerepertoriată în cataloage de artă.
Pânza este dedicată starului hollywoodian Lauren Bacall, o prietenă a pictorului, cu ocazia împlinirii vârstei de 25 de ani, la 16 seprembrie 1949, potrivit Parchetului. Alt element surprinzător este semnătura fostului dictator român Nicolae Ceauşescu pe spatele tabloului, care sugerează că făcea parte din colecţia sa de artă, a anunţat, joi, guvernul bulgar.
În cazul în care este într-adevăr vorba despre o lucrare a lui Pollock, ea ar putea valora până la 100 de milioane de dolari, în funcţie de cota actuală a artistului, născut în în 1912 şi care a murit în 1956, au anunţat autorităţile, care revendică în acest stadiu proprietatea picturii.
Cuvinte cheie: + tablou, Ceausescu, Lucian Romaşcanu, Facebook, Bulgaria
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Interviu ZdI TV - Bilanț la Tomești: ce s-a construit și ce urmează
Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate
Ce relații comerciale mai are Iașul cu Rusia. S-a redus diferența dintre importuri și exporturi
Pasionații de programare și hardware se pot înscrie la concursul național iTEC
Fiscul vrea să-i scoată la mezat bunurile unei femei care a avut un atelier de confecții
Peisagiștii evită să participe la o licitație a Primăriei pentru finalizarea unor „părculețe”
FOTBAL Leo, trezeşte-te, că nenoroceşti fotbalul ieşean! Cine-i arată lui Grozavu bârna din ochi?
Lista celor 10 finaliști pentru Premiul Național pentru Proză „Ziarul de Iași” 2024
In memoriam Paulică Răileanu, un reputat profesor al Politehnicii ieșene
Lista școlilor unde pot începe lucrări: Primăria a semnat opt contracte
Bosch va monta pe tramvaiele din Iași sisteme „inteligente” pentru evitarea accidentelor
O tânără din Iaşi, designer pentru celebrul brand adidas. A absolvit London College of Fashion
Proiectul A8 a ajuns „bătaia de joc a Guvernului Ciolacu/Ciucă”
O hoaţă a atacat o femeie chiar dacă era însoţită de un bărbat
NATO, confruntarea Vestului cu Rusia, ambițiile lui Klaus Iohannis
„D-ale noastre, ale studenţilor”. Tableta de duminică: astăzi, despre „gen”, „deci” şi „fără deci”!
VIDEO Dronele ucrainene au pătruns 1.000 de km în Rusia și au aruncat în aer două rafinării
VIDEO Un român este cel care a dat ”voce” deșertului Arrakis în superproducția Dune 2. Cine este
Duelul reftorilor sau cum reftorul Tudorel a întins floreta iar reftorul Caşcaval i-a luat maul
VIDEO Explozie puternică la o rafinărie din Rusia lovită de drone ucrainene
Anual, la nivel mondial, 1 milion de persoane mor din cauza poluării atmosferice
VIDEO Meciul Alcaraz – Zverev de la Indian Wells, întrerupt din cauza unui roi de albine
Substanţă cancerigenă, descoperită în unele produse împotriva acneei
Băieții născuți din mame obeze au șanse mari să devină și ei supraponderali
Roşia Montană: aspecte mai puţin înţelese şi complexul resurselor
Cosmin PAȘCAAlianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin? |
Briscan ZARABunici obraznici |
Cristina DANILOVNoi, femeile |
Nichita DANILOVÎntre artă şi credinţă |