Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Tactica lui Mircea Rednic

GALERIE
rednic1
  • rednic1
- +

 

Antrenorul Politehnicii Iaşi a dat bani fiecărui colaborator şi angajat de la stadion. Platini e suspendat la meciul cu Viitorul, de luni

 

Mircea Rednic aplică la Iaşi o tactică pe care a folosit-o şi la alte cluburi. Tehnicianul apelează, pe lângă personalitatea lui, şi la mijloace financiare pentru a-şi câştiga rapid respectul în locurile unde lucrează. Imediat cum a venit la Poli, Rednic a dat bani colaboratorilor săi. La întoarcerea din cantonamentul din Turcia, şeful băncii tehnice ieşene a făcut acelaşi gest şi faţă de angajaţii de la stadion. În plus, “Puriul” a împrumutat şi clubul, pentru lichidarea unei părţi din restanţele salariale. La ora actuală, mai există doar unii angajaţi care au o retribuţie de încasat, după ce, înainte de venirea lui Rednic, erau persoane şi care nu-şi încasaseră salariile de trei luni. Tehnicianul a anunţat conducerea, încă din Turcia, că vrea ca la reluarea campionatului toată lumea să fie cu salariile la zi. Discuţii rămân legate de prima de victorie promisă de inconştienta fostă conducere pentru meciul contra CFR Cluj. Succesul cu ardelenii, care nu a avut nicio importanţă majoră în clasament, ar fi trebuit să aducă nici mai mult nici mai puţin decât 1 500 de euro, în condiţiile în care un bonus obişnuit pentru trei puncte valorează 600 de euro. Nefiind stipulat în vreun contract, bonusul, care în unele cazuri depăşeşte un salariu lunar, ar putea să nu mai fie acordat unor fotbalişti. Cei care au rămas la echipă cer însă prima promisă de fostul preşedinte Ambrosie.

În ceea ce priveşte lotul de jucători, Rednic are încă dileme legate de tactica pe care o va folosi la meciul de debut din acest an, cel cu Viitorul Constanţa, de luni. Tehnicianul va avea o singură absenţă certă, Platini, care este suspendat două etape după ce a fost eliminat în disputa cu Gaz Metan Mediaş, ultima din 2019. Probleme de natură medicală au avut în această săptămână Mihalache, Frăsinescu şi Breeveld, însă se speră în recuperarea lor.

În aceste zile au continuat negocierile privind rezilierea contractelor jucătorilor puşi pe lista neagră. Oficialii clubului au reuşit ieri oficializarea rezilierii de contract cu Haţiegan, discuţiile continuând cu Cobrea, Carlone, Cabral şi Assulin. O situaţie aparte este cea a lui Bădic. Judecat separat, pe seama faptului că este ieşean, fotbalistul de bandă stângă a avut parte de un tratament special. Deşi medicii sunt sceptici în legătură cu posibilitatea acestuia de a mai juca fotbal la nivel înalt după ce în ultimii ani a fost mai mult accidentat, oficialii clubului s-au gândit să-i mai acorde o şansă. Poli i-a propus lui Bădic să revină la echipă, în noi condiţii financiare. În loc de un salariu fix de 3500 de euro lunar, fotbalistului i s-a propus o retribuţie garantată de 2500 de euro, care poate creşte la 3 000 de euro după cinci apariţii pe gazon şi la 3500 de euro după zece prezenţe în meciurile de campionat. În plus, la 15 prezenţe, contractul fotbalistului ar fi fost prelungit automat pe încă un an. Bădic a refuzat însă propunerea, astfel că situaţia lui rămâne incertă.

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri