Resurse umane suplimentul "Iaşul în afaceri"
Talent sau experienţă? Care este prima alegere a angajatorilor?
„Talentul sau experienţa?“ a fost dintotdeauna o dilemă a angajatorilor: unii au preferat să aleagă persoane talentate, dar fără experienţă, iar alţii persoane cu un CV bogat. În ochii unui angajator, poate părea valoroasă doar una dintre cele două categorii de persoane, considerând un avantaj doar una dintre calităţi pentru nevoile companiei în acel moment.
Talentul este ceva cu care te naşti şi reprezintă ceea ce reuşeşti să faci remarcabil cu uşurinţă într-un anumit domeniu. Dar a fi talentat nu este suficient; întâi de toate, trebuie să descoperi aptitudini care se obţin datorită determinării de a realiza ceva. Doar prin ambiţie, muncă şi perseverenţă poţi să le dezvolţi şi să creezi reţeta de succes. Considerăm corectă afirmaţia conform căreia inspiraţia reprezintă 1% din proces, iar restul de 99% este munca, efortul.
Experienţa, pe de altă parte, se dobândeşte în timp şi, în comparaţie cu talentul, este măsurabilă. În Curriculum Vitae este indicată experienţa în intervale de timp şi, cu cât acestea cresc, poate deveni o carte de vizită cu forţă mare la angajare. În funcţie de domeniul vizat la angajare, experienţa poate prevala în faţa talentului. Persoanele cu experienţă au avut suficient timp pentru a-şi pune în valoare şi a consolida propriul caracter, având un backgound de muncă susţinută; au obţinut calificări importante, devenind specialişti pe serviciile prestate. Acestea îşi cunosc capacitatea, punctele forte, domeniile unde pot aduce îmbunătăţiri şi unde au potenţial, reprezentând un izvor de infomaţii pentru cele mai bune practici şi lecţii învăţate. Pot anticipa situaţiile critice, reduce riscurile şi asuma responsabilitatea în luarea deciziilor importante. Astfel, experienţa devine valoroasă şi avantajoasă în orice tip de afacere.
Experienţa este însoţită de competenţă, talentul conduce la acceptarea schimbărilor
Şi talentul poate fi privit ca pe un avantaj. El este un indicator al potenţialului necesar pentru performanţă, nu al performanţei în sine. O persoană talentată trebuie să muncească mult pentru a înţelege şi a învăţa rapid cerinţele postului, în acest fel reuşind într-un interval relativ scurt să egaleze, dacă nu chiar să depăşească, o persoană cu experienţă. Ea este mult mai entuziastă în procesul de muncă şi se adaptează uşor la transformările prin care mediul de afaceri trece în mod curent.
Lipsa de experienţă poate fi uneori un avantaj, deoarece o persoană talentată poate forma perspective noi, care conduc la inovaţii probabile şi idei noi pentru o companie. Perspectivele noi atrag critici constructive referitoare la procesele şi progresele existente. Astfel, îşi asumă mai multe riscuri, fără a avea o atitudine reticentă, neavând dobândită frica în urma anumitor experienţe.
Persoanele talentate, dar fără experienţă, sunt mai accesibile pentru angajare. Fiindcă au flexibilitatea necesară şi adaptabilitatea acceptării transformărilor în curs de desfăşurare, ele trebuie plasate în locurile de muncă ce asigură un potenţial de creştere care implică rezolvarea problemelor şi acceptarea provocărilor.
În timp ce experienţa este însoţiţă de competenţă, mai puţine greşeli, un management al resurselor mai bun şi încredere în sine, talentul conduce la acceptarea schimbărilor, provocărilor şi soluţionarea rapidă a problemelor.
Departamentul de Resurse Umane nu este format din simpli angajaţi care caută candidaţi pentru un post vacant. El are un rol decisiv privind recrutarea candidaţilor, talentaţi, cu sau fără experienţă. Tipul de afacere impune alegerea salariaţilor de care este nevoie. Profilul acestora este analizat şi de către manager, ţinând cont de specificul funcţiei, echipei din care va face parte şi viziunea companiei. Alţi factori de care ar trebui să se ţină cont la angajare sunt: cultura şi climatul organizaţional, programele şi sistemele de motivare, forma comunicării organizaţionale, instruirea, leadership-ul şi passion management-ul.
În final, putem afirma că o persoană cu experienţă poate fi la fel de valoroasă ca o persoană talentată, dar fără experienţă, fiind necesar să apreciem perseverenţa, calitatea muncii şi durata acesteia.
Publicitate și alte recomandări video