Tamponare în zona Gării: 7.500 lei amendă, perfect justificată legal, pentru conducătorul auto care nu era vinovat

marți, 23 aprilie 2024, 03:00
2 MIN
 Tamponare în zona Gării: 7.500 lei amendă, perfect justificată legal, pentru conducătorul auto care nu era vinovat

În drum spre locul unde voia să exerseze condusul, un viitor motociclist a căzut victima unui accident rutier. Deși nevinovat, el a ajuns în fața judecătorilor, pentru că nu avea permis.

Conform declarațiile date ulterior anchetatorilor, George Moruzi a plecat de la serviciu în seara zilei de 15 septembrie 2021, cu gândul de a mai exersa condusul motociclului său Suzuki, întrucât urma să susțină examenul pentru dobândirea permisului de conducere categoria A. Locul ales pentru antrenament era parcarea complexului Carrefour Era. Nu a găsit o platformă care să-i ducă motocicleta până la Era, așa că s-a hotărât să străbată el orașul, de pe strada Sf. Andrei până la destinație. Pe Străpungere Silvestru însă, la intersecția cu strada Bacinschi, șoferița unui VW nu i-a acordat prioritate și a virat stânga chiar în fața lui, rezultând o coliziune.

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că niciunul dintre cei doi nu era băut. În schimb, Moruzi nu avea permis de conducere, deși motociclul său, cu motor de 1.360 cmc și putând atinge 170 km/h, impunea deținerea acestui act. De altfel, permisul este obligatoriu pentru motocicletele care depășesc puterea de 15 KW. Suzuki-ul lui Moruzi avea o putere de 47 KW.

Moruzi și-a recunoscut fapta, dar explicația sa, că nu a avut la cine apela pentru a transporta motociclul cu o platformă, nu a fost acceptată de magistrații Judecătoriei. Ei nu au reținut în favoarea lui nici măcar faptul că nu fusese vinovat de producerea accidentului. Judecătorii au ținut totuși cont de faptul că pilotul nu avea antecedente penale și deținea permis de conducere pentru categoriile B, B1 și AM din 2006, având la activ doar două sancțiuni contravenționale. Moruzi a fost condamnat la plata unei amenzi penale în cuantum de 7.500 lei, corespunzătoare unui număr de 150 de zile-amendă. Pronunțată vineri, sentința Judecătoriei este supusă apelului.

Etichete: accident, gara, motocicleta

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii