luni, 08.08.2022
Un tânăr ar putea rămâne după gratii până aproape de pensie după o crimă care i-a oripilat până și pe judecători. Magistrații Tribunalului au pronunțat o sentință deosebit de severă împotriva lui Gabriel Roman, care a ucis toamna trecută un bătrân, pentru a-l jefui. Tânărul a primit pedeapsa maximă prevăzută de Codul Penal atât pentru omor, cât și pentru tâlhărie. Eforturile avocatului din oficiu, de a obține o încadrare juridică ce ar fi dus la o pedeapsă mai ușoară, au fost inutile.
Faptele de care este acuzat Roman s-au petrecut la sfârşitul lunii octombrie a anului trecut. Pe fondul consumului de alcool, tânărul ar fi hotărât să-l jefuiască pe M.D., un bătrân de aproape 90 de ani din Mogoşeşti. Acesta locuia singur, într-o casă situată la marginea satului. Roman a aşteptat ca bătrânul să se culce şi să adoarmă, înainte de a intra în casă. Totuşi, tânărul pare să se fi grăbit, el fiind surprins de bătrân în timp ce căuta banii păstraţi de acesta în casă. Roman şi-a atacat victima, întâi lovind-o cu pumnii şi cu picioarele. Apoi s-a urcat cu picioarele pe corpul bătrânului, după care l-a sugrumat. La autopsie au fost identificate mai multe fracturi costale, ruptura cartilajului tiroid, ca și o fractură a coloanei vertebrale. Tânărul a părăsit locuinţa lui M.D. cu 20.000 de lei, bani ţinuţi în casă de bătrân. Ucigaşul a fost prins după mai puţin de o săptămână. După comiterea crimei, tânărul plecase la Braşov, pentru a se distra cu banii furaţi.
Roman a fost trimis în judecată pentru omor și tâlhărie calificată, prima faptă fiind pedepsită cu închisoarea pe un termen de până la 20 de ani, iar a doua, cu detenția de până la 10 ani. În timpul procesului, procurorii au cerut schimbarea încadrării juridice în omor calificat, justificat prin cruzimea cu care acționase tânărul, ca și de faptul că crima fusese motivată de jaf. De cealaltă parte, avocatul lui Roman a solicitat judecarea doar pentru tâlhărie urmată de moartea victimei. Tânărul declarase că atunci când părăsise locuința lui M.D., bătrânul încă trăia, deci nu putea fi vorba de omor. Avocatul a adus în susținerea solicitării și faptul că victima era dezbrăcată, ceea ce sugera că ar fi supraviețuit și încerca să se schimbe, pentru a pleca după ajutor. Declarația lui Roman nu a fost acceptată însă ca reală, fiind aprobată în schimb solicitarea procurorilor.
Reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunal au solicitat instanței aplicarea pedepsei cu închisoarea pe viață. Judecătorii nu au fost de acord, luând în calcul vârsta criminalului, optând însă pentru o pedeapsă severă. Roman a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru omor calificat și la alți 10 ani pentru tâlhărie calificată. Prin contopirea celor două pedepse, a rezultat o condamnare finală la 28 de ani și 4 luni de detenție. El va trebui să returneze totodată cei 20.000 de lei jefuiți de la victima sa. Judecătorii nu au stabilit plata unor daune morale ori materiale, întrucât rudele bătrânului nu s-au constituit părți civile. Sentința a fost pronunțată marți, putând fi schimbată în apel.
Cuvinte cheie: + condamnare, tanar, ucidere, batran
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Costel Alexe prioritizează pe agenda guvernamentală marile proiecte ale Iașului (P)
Cu fiecare proiect imobiliar inovator axat pe regenerare urbană, Iașul revine la viață (P)
Sfaturi pentru angajații care își desfășoară activitatea la birou (P)
Auditul public, între ineficiență și dezideratul consolidării
Zece cadre didactice de la Colegiul Naţional au mers în Spania în cadrul unui proiect Erasmus
Profesori de la Colegiul “Alecsandri”, la cursuri în Florenţa
127 de lucrări de artă, pe simezele internetului. „Şase – şase! Poartă-n casă!”
Licitaţie pentru parcele de teren de casă la Dobrovăţ. Redevenţă minimă de 1352 lei/an
„Ana Bogdan, cetăţean de onoare al Iaşului!” Albe şi negre după Iaşi BCR Open
FOTO „Cerbul cu opt picioare”. Iluzia optică surprinsă de un fotograf
Marcel Iureș, chemat de 5 ori pe scenă în fața publicului. În sală s-a aflat și fiul lui Marin Preda
Papa va beatifica un preot ucrainean executat prin împuşcare în Uniunea Sovietică
Un sat din Islanda, ameninţat de gazele emanate de noua erupţie vulcanică
Ce au discutat Vladimir Putin şi Recep Tayyip Erdogan timp de patru ore la Soci?
Ce notă dă ministrul Alexandru Rafila la Sănătate: Am o anumită satisfacţie
Cum vede ministrul Sănătăţii intrarea în şcolile postliceale sanitare fără diplomă de Bacalaureat
Ce spun omenii de ştiinţă despre fulgerul care a omorât doi oameni în faţa Casei Albe
Petrolul Ploieşti a învins Universitatea la Cluj, scor 1-0, în Superliga de fotbal
Ricardo Pereira va lipsi aproape şase luni de pe gazon, din cauza unei accidentări
Rafila, despre infecţiile nosocomiale din spitale: Este o realitate
Ce măsuri a luat UEFA după ce fanii Fenerbahce au scandat numele lui Putin la un meci cu Dinamo Kiev
Pentru prima dată în istoria cunoscută, izvorul fluviului Tamisa s-a deplasat cu 8 km în aval
Joe Biden se simte ''foarte bine'', deşi este în continuare pozitiv la COVID-19
Oasele și cartilajele rechinilor, cheia vindecării osteoporozei?
Tot mai multe femei își doresc copii după vârsta de 35 de ani
Cum au fost arvunite locurile AUR de la Iaşi pentru viitoarea legislatură a Parlamentului
Ucraina este la un pas de faliment. “O mare pierdere pentru economia noastră”
Trolling masiv pe pagina de Facebook a Ambasadei Chinei la Bucureşti
China anunţă ”lovituri cu rachete de precizie” în strâmtoarea Taiwan
LIVE - Primarul Mihai Chirica susţine astăzi o conferinţă de presă. Ce se va pune în discuţie?
Pelosi şi preşedinte sud-coreean Kim Jin-pyo promit sprijin pentru denuclearizarea Coreei de Nord
Alexandru LĂZESCUUcraina, Taiwanul şi Amnesty International (I) |
Nichita DANILOVSlavă lui Rabelais |
Michael ASTNERŢara asta-i un miracol |
Eugen MUNTEANU(Re)denumiri anapoda ale unor instituții de învățământ (V) |
Cum au fost arvunite locurile AUR de la Iaşi pentru viitoarea legislatură a Parlamentului |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.