Tânăr de 19 ani, mort după ce maşina pe care o conducea a fost izbită de tren

luni, 17 iunie 2024, 22:08
2 MIN
 Tânăr de 19 ani, mort după ce maşina pe care o conducea a fost izbită de tren

Un tânăr de 19 ani a murit, luni seară, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de trenul IR 1753 Bucureşti-Suceava, la o trecere la nivel cu calea ferată din oraşul Liteni, judeţul Suceava. Traficul feroviar este oprit temporar, până la eliberarea liniei ferate.

Accidentul a avut loc la o trecere la nivel cu calea ferată din oraşul Liteni, judeţul Suceava, unde o maşină a fost lovită de tren. Potrivit ISU Suceava, maşina a fost prinsă sub locomotivă, iar şoferul a rămas încarcerat.

Pompierii militari au intervenit cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava, dintre care unul cu medic. Ei l-au descarcerat pe şofer, care era singur în maşină.

”Victima a fost extrasă. Din nefericire, are leziuni incompatibile cu viaţa, iar medicul aflat la faţa locului a declarat decesul. Victima este un tânăr în vârstă de 19 ani”, a transmis sursa citată.

Trenul circula pe ruta Bucureşti-Suceava, cu aproximativ 120 de călători, dar niciunul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a transmis că, în urma accidentului produs la trecerea semnalizată cu sistem acustic şi luminos (SAT), circulaţia trenurilor este oprită pe intervalul Liteni-Vereşti.

”Până la finalizarea investigaţiilor desfăşurate de către organele abilitate, trenul IR 1753, implicat în accidentul înregistrat pe firul I, va staţiona în linie curentă, iar trenul IR 1952, care circulă în relaţia Suceava – Constanţa, va fi oprit temporar, până la eliberarea gabaritului şi pe firul II, în staţia Vereşti. (…) Echipele de intervenţie aflate la faţa locului acţionează la momentul actual pentru scoaterea autoturismului de sub locomotivă, operaţiune necesară pentru eliberarea gabaritului pe firul II şi redeschiderea circulaţiei”, a arătat purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan.

 

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii