Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au depistat un tânăr care conducea un autoturism folosind un permis de conducere polonez fals.
Incidentul a avut loc sâmbătă, 20 decembrie, în jurul orei 09.00, când un bărbat în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie româno-moldoveană, s-a prezentat la controlul de frontieră pentru a ieși din țară. Acesta conducea un autoturism înmatriculat în Italia și a prezentat, alături de documentele de călătorie, un permis de conducere aparent emis de autoritățile din Polonia.
În urma verificărilor efectuate de polițiștii de frontieră, au fost constatate suspiciuni privind autenticitatea documentului. Controlul amănunțit a arătat că permisul nu îndeplinea condițiile de formă și fond ale unui document autentic, fiind stabilit ca fiind fals.
În acest caz, polițiștii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals și fals material în înscrisuri oficiale.
Publicitate și alte recomandări video