
Zeci de cunoscuți participă la înmormântarea fetei ucise de urs, la Bușteni. Diana Maria Cazacu este insoțită pe ultimul drum de familie, cunoscuți și rude. Corpul tinerei a fost adus aseară in capela cimitirului „Sfinții Petru și Pavel”, iar la ora 9 sicriul a fost adus la Cârlig. Aici, Diana Maria este inmormântată în aceeași criptă cu bunicul său, decedat în anul 2002.
Muncitorii care lucrau vineri la mormântul fetei au spus că bunicul Dianei, peste care va fi inmormântată fata se numea Șogoru. „Era foarte de treabă, bunelul ei. Dar, ferească Dumnezeu și de fată, nouă ne pare rău de ea”, au mai spus muncitorii, apoi s-au apucat să scoată vegetația deasupra mormântului bărbatului.
Diana Maria, o tânără de 19 ani din Iași, a fost ucisă marți, 9 iulie, de un urs pe traseul Jepii Mici din Munții Bucegi. Tânăra, care absolvise liceul în urmă cu doar o lună, era originară din Popricani, județul Iași, dar locuia în București. Mama Dianei a dezvăluit că fiica sa fusese deja urmărită de un urs în trecut.
„Eram preocupată cu muntele ăsta. Am sunat-o și i-am zis să aibă grijă. Ai grijă, te rog, la urși, ai grijă, te rog. Din câte am aflat de la tatăl ei, că ea nu mi-a zis, că a mai fost odată cu o prietenă și a fost fugărită de un urs”, a declarat mama tinerei pentru Antena 3 CNN.
Citiți și:
- Noi detalii ies la iveală în cazul tinerei de 19 ani din Iași ucise de urs în Bucegi. Era animalul turbat?
- Filmul tragediei de la Jepii Mici, unde o tânără ieșeancă a fost ucisă de urs pe o potecă turistică. „Era mușcată de picior, pe spate”. Prietenul ei, în stare de șoc
- Care a fost cauza morții Dianei, tânăra atacată de urs. Greșelile pe care le-a făcut
Publicitate și alte recomandări video