Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Tânărul de 31 de ani care se afla de două luni în comă după o infecție la măsea a murit

GALERIE
deces, tanar, infectie, masea
  • deces, tanar, infectie, masea
- +

Tânărul care se zbătea între viață și moarte la Spitalul Județean Constanța s-a stins din viață, sâmbătă, 25 martie a.c. Rudele tânărului care a suferit într-o singură lună şapte operații la gât şi la plămâni, din cauza unei infecţii la măsea, îi acuza pe medici de neglijenţă în serviciu.

Reamintim că, marți 21 martie a.c. rudele lui Ionuț acuzau medicii de neglijență în serviciu. Reprezentanții Spitalului Județean au transmis un punct de vedere în legătura cu situația tânărului, la începutul săptămânii:

”Referitor la acuzaţiile făcute în spaţiul public în ultimele zile de către familia unui pacient internat în secţia Anestezie Terapie Intensivă, potrivit cărora acesta nu ar fi beneficiat de îngrijiri medicale adecvate iar medicii sunt blamaţi pentru starea critică în care acesta se află, dorim să facem următoarele precizări:
”Pacientul a beneficiat până la acest moment de 47 de zile de spitalizare în valoare totală de  74.440,90 ron, din care:
Analize de laborator- 5.245,79 ron
Investigatii paraclinice de radiologie-3.841,10 ron
(Investigatii de inalta performanta-3.149.00 ron)
Cheltuieli medicamente-32.211,06 ron
Cheltuieli materiale sanitare- 15.235,95 ron
Interventii chirurgicale-5.110,14 ron
Cheltuieli directe si indirecte -12.796,86 ron
La momentul prezentării în Unitatea Primiri Urgenţe, pacientul se afla în stare gravă iar prima intervenţie chirurgicală de urgenţă a fost efectuată la scurt timp de la preluare. Pentru salvarea acestui tânăr,  o echipă medicală multidisciplinară a depus şi depune în continuare eforturi semnificative.
Familia pacientului s-a prezentat zilnic la vizită şi a primit de fiecare dată informaţii despre starea acestuia, inclusiv documentele medicale solicitate pentru o a doua opinie medicală, în vederea unui eventual transfer dar care nu s-a finalizat.
Pacientul beneficiază de resurse medicale avansate si cu toate acestea personalul medical a fost supus la presiuni din partea rudelor care, mai mult decât atât au încălcat regulamentul spitalului şi normele GDPR, filmând în salonul de terapie intensivă si difuzând în spaţiul public imagini cu angajaţii spitalului, fără permisiunea acestora.
Precizăm ca pacientul nu îndeplineşte calitatea de asigurat în sistemul CNAS.” au transmis reprezentanții Spitalului Județean.

Iată că, în cursul zilei de sâmbătă, 25 martie a.c. Ionuț a pierdut lupta cu moartea.

Surss: replicaonline

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Cosmin PAȘCA

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Să luăm exemplul Iaşului. Peste un an-doi, Marius Ostaficiuc va afirma că filiala AUR a fost „capturată” şi va reveni la PSD, Tudor Ciuhodaru îşi va redescoperi „umanismul” şi se va întoarce la partidul lui Dan Voiculescu (aripa televizată a PSD), iar Ciprian Paraschiv îşi va aminti că a fost cândva liberal. Şi mulţi alţii, totul multiplicat cu 41 la nivel de ţară. Controlează azi PSD-PNL România cu 55%? Să vedeţi peste doi-trei ani când o să râdă de Putin cu alea 87% ale lui.

opinii

Bunici obraznici

Briscan ZARA

Bunici obraznici

Bunicii îşi descoperă în nepoţi un scop în viaţă şi nu-i lasă pe aceştia să înveţe nimic din propriile greşeli. Având mult timp la dispoziţie, ei execută toate treburile, odraslele neavând voie să mişte un deget. Mâncarea li se serveşte la pat, în faţa televizorului, totul este aranjat în farfurie în aşa fel încât plodul să nu facă altceva decât să îşi bage singur în gură. Dacă lenea e prea mare, chiar şi acest mic inconvenient se rezolvă de către mereu atenţii şi mereu săritorii bunici: copilul e hrănit în gură. El nu trebuie să îşi aleagă hainele, să îşi spele vasele din care a mâncat, nu mai vorbesc de gătit. Copiii crescuţi de bunici nu ştiu să facă nimic! Pentru că nu au fost lăsaţi să facă. Li s-a pus totul la nas.

Noi, femeile

Cristina DANILOV

Noi, femeile

O fată nu trebuie să rupă cămașa colegului pentru a scăpa de batjocura lui. O adolescentă are dreptul de a citi pe o bancă în parc, așa cum citeam eu cândva, fără să fie agresată și apoi umilită de autorități doar pentru că este femeie. Se poate? Desigur, egalitatea între sexe e un principiu care se învață și societatea de azi ne cere tuturor să facem efortul de a ieși din stereotipurile în care ne-am format și să participăm deschiși la această lecție a umanității.

Între artă şi credinţă

Nichita DANILOV

Între artă şi credinţă

Se pare că noi nu încercăm să ne împăcăm cu gândul că trăim într-o lume imperfectă şi dorim, cu tot dinadinsul să transformă imperfecţiune în perfecţiune, gândind şi, mai ales, acţionând, cât mai corect politic. Aliniindu-ne, cu alte cuvinte, la noile standarde ale politicilor culturale, care dau naştere la noi aberaţii ideologice, la fel de nocive ca şi cele din perioada comunismului, la ameninţări şi la vărsări de sânge.

pulspulspuls

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Acuma, dacă tot s-a terminat cu agitaţia de la Vniversitatea din Copou, haideţi să facem două-trei observaţiuni mai detaşate, fără presiunea votului, presiune care a tot apăsat şi în afara instituţiei în aceste ultimel zile. 

Caricatura zilei

Putin a mai câștigat un mandat de președinte al Federației Ruse

Vladimir Putin a câstigat alegerile prezidentiale din Rusia cu 87,97 la suta.  

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri