anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Ţânţari care transmit malaria, eliminaţi prin tehnica manipulării genetice

GALERIE
tantar
  • tantar
- +

O echipă de cercetători a reuşit eradicarea unei întregi populaţii de ţânţari anofeli aflaţi în mediu izolat cu ajutorul unei metode din ingineria genetică supranumită ''gena drive'', care constă în răspândirea unei gene modificate ce blochează funcţia reproductivă a exemplarelor de sex feminin, relatează Reuters.

Cercetătorii, al căror studiu a fost publicat luni în jurnalul Nature Biotechnology, au reuşit să elimine populaţia în mai puţin de unsprezece generaţii, ceea ce sugerează că tehnica ar putea fi utilizată în viitor pentru a controla răspândirea malariei, o boală infecţioasă parazitară transmisă de specia de ţânţari Anopheles gambiae.

''Este nevoie de încă cel puţin cinci până la zece ani până ce vom putea testa un ţânţar cu gena drive în sălbăticie, însă pe moment avem unele dovezi încurajatoare că ne aflăm pe calea cea bună'', a declarat Andrea Crisanti, cadru didactic la Imperial College London, unul dintre autorii cercetării.

Reuşita reprezintă o premieră în care această tehnologie a fost capabilă să suprime complet o populaţie.

Oamenii de ştiinţă speră că, în viitor, ţânţarii purtători ai ''genei drive'' vor fi eliberaţi în sălbăticie şi vor contribui la sterilizarea exemplarelor de sex feminin în cadrul populaţiilor locale ale acestor insecte care transmit malaria astfel încât să se ajungă la eradicarea acestora.

Tehnologia ''gena drive'' modifică ADN-ul şi răspândeşte schimbările genetice autonome de la o generaţie la alta alterând procesele biologice normale.

Tehnica utilizată în cadrul acestui studiu a fost concepută să vizeze doar specia de ţânţari Anopheles gambiae responsabilă de transmiterea malariei în Africa Subsahariană.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat că progresele realizate împotriva acestei afecţiuni stagnează şi ar putea fi inversate dacă este pierdut avantajul înregistrat în lupta contra acesteia.

În anul 2016, la nivel mondial, circa 216 milioane de persoane au fost infectate cu malarie, iar 445.000 dintre acestea au murit. Vasta majoritate a deceselor cauzate de malarie sunt înregistrate în rândul sugarilor şi a copiilor mici din Africa Subsahariană. AGERPRES

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Asupritori, paraziţi şi ipocriţi

Cătălin ONOFREI

Asupritori, paraziţi şi ipocriţi

Cât de bine îi cunoaştem pe cei din jurul nostru?

opinii

Agua!

Briscan ZARA

Agua!

Dacă nu ar fi fost lumea aceasta modernă în care transportul dintr-un loc în altul să fie foarte facil, iar alimentele şi apa să poată fi aduse repede dintr-o regiune în alta, cu siguranţă am fi intrat într-o perioadă de foamete cruntă. Război, boală şi foamete, triada care a urmărit întreaga istorie omul precum lupii. Şi trebuiau mereu să fie trei ca să devină mortale, de nesuportat. Şi dacă ultimele două apar din motive naturale, primul ni se datorează în totalitate.

Nu căuta cheile sub veioză

Cristina DANILOV

Nu căuta cheile sub veioză

Am atât de mulţi cunoscuţi care spun cu toată convingerea că obiceiurile lor alimentare - a mânca prăjituri noaptea, de pildă - se datorează faptului că părinţii lor nu i-au hrănit aşa cum trebuia şi nu le-au insuflat obiceiuri alimentare sănătoase. Şi stau şi sortează, ca pe nişte boabe de fasole, amintirile din copilărie, cum nu aveau voie să se ridice de la masă până nu terminau de mâncat grişul cu lapte sau cum erau alergaţi cu papucul prin curte când aruncau sub masă carnea din ciorbă la pisici. A devenit un fel de sport, mulţi caută cauzele dependenţei de alimente, de alcool, de ţigări, de dragoste, de droguri, în copilărie şi, după un search profund concluzionează: „mama e de vină că sunt supraponderală”, „tata e de vină că eu beau”.

Slavă lui Rabelais

Nichita DANILOV

Slavă lui Rabelais

Vom intra într-o epocă în care resursele de materii vor conta la fel de mult ca şi tehnologia. Epoca energiei ieftine, după cum spunea un comisar european, a luat sfârşit. Epoca revendicărilor abia a început.

pulspulspuls

Care este strategia PSD la locale şi ce învârte Maricel Popa la manivela partidoiului

Care este strategia PSD la locale şi ce învârte Maricel Popa la manivela partidoiului

Gata, astăzi am ajuns la antepenultimul episod din seria „Ce s-a discutat la Şcoala politică de vară de pe Bahlui”, o relatare fidelă a discuţiilor care au avut loc timp de o săptămână în târgul nostru pe teme politice locale. 

Caricatura zilei

Suspensii speciale

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.