Primul pas în așteptarea autostrăzilor: administrația locală pregătește un parc industrial
Târgu Frumos freamătă în așteptarea autostrăzii: planuri de centre comerciale, sute de apartamente și chiar un parc industrial. „Suntem pregătiți să valorificăm potențialul orașului”
Fostele fabrici din Târgu Frumos se transformă în blocuri și centre comerciale, dar orașul nu renunță la industrie: administrația locală pregătește un parc industrial. Poziția strategică și apropierea de viitoarea autostradă fac orașul tot mai atractiv pentru investitori, susține primarul Neculai Zugravu.
Primarul estimează că populația orașului Târgu Frumos a ajuns acum la aproximativ 13.000 de locuitori. El mizează pe forța de muncă locală și pe tradiția agroindustrială a orașului. Nu doar primarul, ci și antreprenorii locali care dezvoltă la momentul actual proiecte în oraș consideră că apropierea de viitoarea autostradă va crește atractivitatea zonei pentru investiții.
Investitori locali dezvoltă proiecte rezidențiale și comerciale
Omul de afaceri Gabriel Ungurianu a demarat lucrările pentru reconversia fostei fabrici de încălțăminte Aurora într-un ansamblu rezidențial, pe un teren de 30.000 mp, un proiect etapizat care va include aproximativ 800 de apartamente. Prima fază prevede construirea a 70 de apartamente și spații comerciale, ne explică Gabriel Ungurianu, iar planul pe termen lung se întinde pe 5-7 ani, cu posibilitate de extindere până la 10 ani. Omul de afaceri deține deja trei centre comerciale în regiune, la Podu Iloaiei, Hârlău și Târgu Frumos, cu chiriași precum Carrefour, Pepco și Sinsay, și planifică continuarea investițiilor pentru a valorifica poziția strategică a orașului, aproape de viitoarea autostradă.
„Autostrada se va realiza în cele din urmă, iar noi ne aflăm la doar 700-800 de metri de traseu. Târgu Frumos are o poziție avantajoasă: se ajunge rapid oriunde, la Hârlău, Bacău, Pașcani, Iași. (…) Orașul dispune de grădinițe, școli și spital. Proiectul pe care îl dezvoltăm este etapizat, tocmai pentru a gestiona cererea și condițiile de piață. Crizele economice există, dar pentru noi reprezintă doar un filtru, ne adaptăm și continuăm investițiile, mizând pe potențialul pe termen lung al zonei și pe apropierea de autostradă”, ne-a declarat Gabriel Ungurianu.
Și un om de afaceri din Iași investește la Târgu
Un alt proiect în Târgu Frumos este cel al lui Marius Șandru, antreprenor cunoscut pentru clădirea de birouri Șandru Office Building din Iași și pentru fostul său business Eurotex, companie care producea pentru branduri internaționale și care, la apogeu, avea aproape 800 de angajați în fabricile din Târgu Frumos. După închiderea activității de producție, în septembrie anul trecut, Marius Șandru a trecut în zona de real estate comercial.
- Citește și: EXCLUSIV: Eurotex, compania de textile fondată de omul de afaceri Marius Șandru la Iași în 1991, și-a încheiat activitatea – Ziarul de Iaşi – liderul presei ieşene
Investiția omului de afaceri în Târgu Frumos constă într-un centru comercial de 3.200 mp utili, realizat pe un teren de aproximativ un hectar, cu un buget de 1,8 milioane de euro. Centrul comercial va crea 50 de locuri de muncă, iar deschiderea oficială este programată astăzi, cu chiriași precum Sinsay, Pepco, KiK, Aurora și Flanco, urmând ca în ianuarie să fie completat de un supermarket Carrefour. Prin Eurotex, anterior, el a operat trei fabrici în județul Iași, colaborând cu branduri internaționale precum Zara, Bershka, H&M, Mango, C&A și Desigual, și a contribuit la producția de modă pentru piețele externe.
„Investiția în centrul comercial din Târgu Frumos reprezintă o continuare a implicării mele în dezvoltarea economică a regiunii. Obiectivul nostru este să aducem o ofertă modernă de retail, să creăm locuri de muncă pentru comunitate și să sprijinim comerțul local, oferind în același timp experiențe de cumpărături variate pentru locuitori. Realizarea autostrăzii în apropiere va fi un avantaj major pentru proiectul nostru, facilitând accesul clienților și al furnizorilor, și va sprijini dezvoltarea economică a Târgu Frumos și a zonei limitrofe”, a declarat Marius Șandru pentru „Ziarul de Iași”.
Târgu Frumos: un oraș în creștere
Primarul Neculai Zugravu spune că Târgu Frumos începe să-și valorifice poziția strategică și să atragă investiții după ani de stagnare. El consideră că orașul are potențial pentru dezvoltare economică și industrială, iar administrația locală pregătește crearea unui parc industrial pe un teren de 50 de hectare, chiar lângă viitoarea autostradă.
„Avem forță de muncă, așteptăm investitori și suntem pregătiți să valorificăm potențialul orașului”, ne spune primarul.
Deși mulți tineri sunt plecați în străinătate, primarul mizează pe forța de muncă locală și pe tradiția agroindustrială a zonei pentru a atrage companii și a susține proiecte care să creeze locuri de muncă și să dezvolte comunitatea. În zonă există deja firme mari precum Eky-Sam, cu activitate în construcții, Teoval (instalații) și Țac-Țac (panificație), care susțin economia locală.
„Orașul se dezvoltă și lucrurile încep să se miște. În ultimii ani, Târgu Frumos a stagnat, iar investitorii nu au avut acces aici. Acum primim cu deschidere orice inițiativă de investiție. Târgu Frumos se află la intersecția unor drumuri importante (…) Suceava-Iași, Botoșani-București, și ar fi trebuit să se dezvolte mai repede. Plănuim să construim un parc industrial și sperăm ca, anul viitor, să achiziționăm un teren de 50 de hectare lângă viitoarea autostradă pentru acest proiect. Poate că este puțin târziu pentru parc, dar ne vom concentra să-l punem în funcțiune. Vedem Târgu Frumos ca pe un oraș agroindustrial, situat într-o zonă agricolă, și ne propunem să dezvoltăm industrii legate de agricultură”, ne-a explicat primarul Neculai Zugravu.
Publicitate și alte recomandări video